De ce este bunica din partea mamei atât de importantă pentru copil

Dacă bunica ta a avut un rol important în educația ta, amintirile tale din copilărie probabil că sunt încărcate cu bucurii și un sentiment de siguranță și confort.
Probabil că nu știai că există o diferență între bunica din partea mamei și cea din partea tatălui, însă există ceva special pe care îl primești de la bunica maternă, în afară de dragostea și afecțiunea sale. Iată de ce este bunica din partea mamei atât de importantă pentru dezvoltarea copilului!

Ce rol are bunica din partea mamei în viața copilului?


Genele sunt unități de bază ereditare alcătuite din ADN. Potrivit geneticii, bunicii împart în medie 25% din ADN-ul lor cu nepoții. Moștenim genele și de la bunicii de sex masculin și de la cele de sex feminin, dar oamenii de știință spun că bunica maternă are un grad mai mare de influență în cazul nepoților.
Bunicile materne au o legătură mai strânsă cu nepoții, dat fiind faptul că acestea au născut mamele care i-au adus pe ei pe lume. În multe familii, bunicile materne tind să preia mai multe responsabilități și să petreacă mai mult timp cu nepoții. Nu numai conexiunea psihologică face ca rolul bunicilor materne să fie atât de important, ci și moștenirea genetică. Teoriile științifice au demonstrat că există o legătură puternică între bunica din partea mamei și nepoți.

Una dintre teorii suține că diferența modului în care bunicile paterne și cele materne sunt legate de nepoții lor poate fi explicată prin conexiunea cromozomului X.
Bunicile materne împărtășesc 25% din cromozomul X cu nepoții lor de orice sex, în timp ce bunicile transferă un cromozom X nepoatelor, dar nu și nepoților lor. Acest lucru face ca bunicile paterne să împărtășească 50% din cromozomul X cu nepoatele și 0% cu nepoții.

O altă teorie sugerează că așa-numita incertitudine paternă poate influența foarte mult stimularea bunicilor de a avea grijă de nepoții lor. Incertitudinea partenă implică faptul că membrii masculini ai familiei s-ar putea să fie mereu nesiguri când vine vorba de creșterea copiilor, deoarece aceștia nu au născut la rândul lor.
Pe termen lung, acest lucru poate diminua angajamentul rudelor paterne, inclusiv al bunicilor din partea tatălui. În același timp, o femeie este întotdeauna sigură pe ea pentru că a dat naștere, ceea ce face ca legătura maternă să fie cea mai puternică din familie de-a lungul generațiilor.

Alte teorii sugerează rolul unic al bunicii din partea mamei. O teorie sugerează că, dintre cei patru bunici pe care îi avem, suntem cel mai mult conectați cu bunica din partea mamei. Potrivit teoriei, genele pot sări o generație și pot fi transmise direct de la bunicii noștri, ceea ce poate fi dovedit prin faptul că unii oameni seamănă mai mult cu bunicii decât cu părinții lor.
În afară de materialul biologic, se crede că mamele le transmit și emoții fiicelor lor, care le transmit ulterior copiilor lor. 

Cu toate acestea, oamenii sunt diferiți, iar legăturile și relațiile sunt de asemenea diferite. Putem aprecia înțelepciunea și dragostea bunicilor indiferent de legătura genetică.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod