durerile de spate

Durerile de spate. 10 sfaturi pentru părinții cu copii mici

14 Iulie 2021
Durerile de spate sunt unul dintre cele mai frecvente motive pentru care oamenii merg la medic și, din fericire, ele pot fi prevenite.

De exemplu, dacă ești părinte, există numeroase situații specifice care pot provoca dureri de spate. Și, dacă știi care sunt acestea, poți încerca să le eviți sau să schimbi modul în care faci ceva, cum ar fi felul în care ții în brațe sau ridici bebelușul.

  • Iată 10 sfaturi care pot preveni durerile de spate pentru părinții cu copii mici

 

Folosește corect marsupiul pentru bebeluși

 

  • Dacă porți copilul într-un marsupiu frontal, trage-l cât mai sus posibil.
  • Asigură-te că bebelușu este, de asemenea, foarte aproape de tine, ceea ce înseamnă că marsupiul trebuie strâns. Acest lucru va reduce tensiunea din zona spatelui.
  • Când copilul începe să cântărească aproximativ 20 de kilograme, poartă marsupiul pe spate. Dacă devine prea greu, dar continui să îl porți în față, poate provoca dureri de spate.

 

Stai confortabil atunci când alăptezi

 

  • Așează-te pe un scaun care îți oferă un sprijin bun la spate.
  • În loc să te apleci pentru a ajunge la gura beblușului, adu-i gura către tine. Poți folosi perne sau pături pentru a susține bebelușul și a-l aduce mai aproape de piept.

 

Ai grijă când ridici bebelușul din patul lui

 

  • Înainte de a începe să-l ridici, trage copilul mai aproape de piept. În acest fel nu va trebui să îți întinzi brațele.
  • Nu îți îndoi spatele pentru a ridica copilul. În schimb, apleacă-te din șolduri. Strânge-ți mușchii de bază și folosește-ți picioarele pentru a ridica copilul.
  • Nu te apleca pentru a ridica bebelușul de pe podea
  • Mergi într-o poziție ghemuită și strânge mușchii stomacului.
  • Așează copilul cât mai aproape de piept pentru a evita extinderea brațelor.
  • Folosește-ți puterea picioarelor pentru a-l ridica.

 

Citește și: Studiu. Majoritatea copiilor moștenesc înălțimea tatălui și greutatea mamei lor

Ai grijă cum scoți copilul dintr-un scaun înalt

 

  • Când bagi sau scoți copilul dintr-un scaun înalt, scoate tava. În acest fel, nu va trebui să strângi pentru a încerca să așezi copilul în spațiul îngust dintre tavă și spătarul scaunului. De asemenea, nu vei fi nevoit/ă să ridici copilul peste tavă atunci când îl scoți.

 

Încearcă să nu stai cocoșat/ă atunci când folosești un cărucior

 

  • Ține spatele drept atunci când împingi căruciorul bebelușului. Dacă te apleci, mușchii spatelui se vor tensiona și poate provoca nealiniere a coloanei vertebrale.
  • Pentru a-ți pune sau scoate copilul din cărucior, adoptă o poziție ghemuită.

 

Fii conștient/ă de postura ta când te joci cu copilul tău

 

  • Când te joci cu copilul tău, este ușor să uiț că trebuie să stai cu spatele drept pentru a evita durerile de spate. Cu toate acestea, încearcă să fii atent/ă la postura ta și, de asemenea, să menții capul și gâtul deasupra umerilor.

 

Nu ține copilul pe un șold

 

  • S-ar putea să pară mai ușor și mai confortabil să ții copilul pe un șold. Cu toate acestea, atunci când pui greutatea copilului pe o singură parte a corpului, acest lucru poate crea un dezechilibru și poate duce la probleme de spate.
  • De aceea, este mai bine să ții copilul pe piept și să-l suții cu ambele mâini.

 

Așează-te pe bancheta din spatele mașinii atunci când îți așezi copilul în scaunul auto

 

  • Scaunele auto sunt grele, așa că nu încerca să le pui în mașină cu copilul deja pe scaun. În schimb, fixează-l mai întâi și abia apoi așează copilul în el.
  • Nu sta în afara mașinii atunci când îți așezi copilul în scaunul auto. Te poți așeza pe bancheta din spate cu bebelușul în poală, apoi îl poți așeza în scaun.

 

Alege echipamentul pentru bebeluși cu o înălțime adecvată

 

  • Pentru a evita aplecarea în timp ce schimbi scutecele, alege o masă de schimbare care este mai înaltă decât talia. Pentru a adăuga mai mult sprijin, poți pune un picior în sus pe un scaun sau un sertar inferior.
  • În general, dacă spatele îți creează probleme, alege echipamente pentru bebeluși care sunt mai înalte, nu la nivelul solului. De exemplu, în loc de bouncer, ai putea cumăra un leagăn pentru bebeluși.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod