Când voi deveni o povară pentru tine... să mă faci fericită!


Scrisoare deschisă către copilul meu.
Dragul meu,

Nu știu cât mai e până atunci, dar, cel mai probabil, vremea asta va veni. Vom putea scăpa amândoi de ea doar dacă va fi să mor în somn sau să fac un stop cardiac într-o bună zi și să mă duc fără să-ți dau de veste.

Eu acum îți scriu pentru eventualitatea în care mă voi degrada și voi ajunge să te împovărez. Nu vreau să știu că va veni o vreme în care să fii nevoit să mă îngrijești clipă de clipă, să îți sacrifici timpul și tinerețea pentru mine. Nu ești nevoit să ai grijă de mine, un adult bătrân, ca de un copil mic. Nu aș vrea să fii în situația de a nu putea pleca în concediu doar pentru că nu ai cu cine să mă lași pe mine. Nu aș vrea să fii nevoit să-mi acorzi mie timp, în defavoarea vieții tale. Nu aș vrea ca soția ta sau copiii tăi să aibă vreo secundă de suferit din cauză că tu ai și grija mea pe cap.

Vreau să îți vezi de viața ta, de planurile tale, de familia ta, de prietenii tăi, de pasiunile tale, de programul tău!

Dragul meu, când voi ajunge o povară pentru tine - poate că voi ajunge dementă sau voi uita tot, te rog să mă duci la azil fără nicio urmă de regret sau vinovăție. Poate că vei simți că e greșit sau poate te vei simți dator să ai grijă de mine la fel cum am avut și eu de tine. Nu, dragul meu, să știi că nu e așa! Părinții au datoria de a avea grijă de copii.
Altfel, copiii nu sunt datori să se transforme în ”părinți” atunci când cei bătrâni încep să aibă nevoile unui copil mic.

Te-am crescut învățându-te tot ce am crezut eu că e bine, am încercat să îți ofer cât de multe am putut. Știu sigur că nu le-ai avut pe toate. Și acum mi-a rămas în minte căluțul cu baterii care costa 700 de lei când aveai trei ani. N-am putut să muncesc mai mult și să-ți cumpăr tot ce ai vrut, dar am făcut întotdeauna tot ce mi-a stat mie în putință să fii fericit.

Acum e rândul meu să îți cer acest lucru: să mă internezi la azil când voi deveni o povară pentru tine.
Poate că voi fi senilă și nu voi mai ști de mine, dar tu să știi de pe acum că asta m-ar face fericită. Să te știu pe tine că îți vezi de viață fără apăsarea mea.

Iar atunci când alții te vor întreba cum de ți-ai putut duce mama la azil atunci când ar fi avut nevoie de ajutor, în loc să ai tu grijă de ea, te rog să le spui că oricât de mult m-ai fi ajutat și oricâtă grijă ai fi avut de mine, eu n-aș fi fost fericită fiindu-ți povară. Așa sunt oamenii, sunt făcuți să judece, dar tu să știi de la mine că fericirea nu se judecă. Să mă faci fericită!

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod