Horoscopul săptămânii 5-11 februarie. Află ce te aşteaptă!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Nu se anunţă veşti bune pentru nativele implicate într-o relaţie serioasă în aceste zile. Cel mai probabil, acestea se vor lupta cu personalitatea partenerului şi vor descoperi deja prea târziu că e ceva ce nu le convine. Gelozia îşi poate spune cuvântul şi poate aduce certuri şi tensiune în viaţa lor amoroasă. Nu e nevoie decât de un singur cuvânt pentru a distruge totul!

Este o perioadă numai bună pentru a încerca să te perfecţionezi şi pentru a învăţa lucruri noi. Primeşti o mulţime de şanse pentru a te înscrie la cursuri care te pot ajuta pe viitor în carieră. Cu toate că situaţia ta financiară va rămâne neschimbată în viitorul apropiat, asta nu înseamnă că în câteva luni nu vei vedea o evoluţie în ceea ce priveşte banii. Fii perseverentă!

Taur(21 aprilie - 21 mai)

E posibil ca gelozia şi posesivitatea de care dai dovadă în relaţia de cuplu să intervină între tine şi partener în această săptămână. Nu mai e cale lungă până ce tensiunile pot să apară între voi, mai ales dacă partenerul tău este genul de om care ţine la libertatea lui mai mulot decât la orice. E important să îţi dai seama dacă cu adevărat el nu ştie ce să facă cu această libertate. În caz contrar, ieşirile tale sunt nejustificate.

Trebuie să fii foarte serioasă în ceea ce priveşte munca şi locul tău de muncă. În această săptămână ai şansa să te remarci dacă eşti perseverentă şi nu refuzi nicio sarcină care îţi este atribuită. Nu vei câştiga mai mulţi bani acum, dar se anunţă veşti bune în viitorul apropiat. Cel mai probabil, o afacere extrajob te va ajuta în acest sens.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

E posibil ca în această săptămână să apară tensiuni între tine şi partenerul tău din cauza părinţilor unuia dintre voi. Este foarte important să nu lăsaţi pe nimeni să se bage în relaţia voastră şi să nu vă spălaţi rufele în public. Doar voi doi trebuie să vă ştiţi problemele şi, de asemenea, să încercaţi să le rezolvaţi de unii singuri.

Ar fi bine să îţi iei inima în dinţi în aceste zile şi să faci o mişcare în ceea ce priveşte cariera ta. Ai nevoie de mai mulţi bani decât până acum în viitorul apropiat, iar asta înseamnă că trebuie să schimbi ceva. Nu vei primi nimic în plus dacă nu ceri sau dacă nu lupţi pentru asta. Ascultă de sfaturile celor din jur şi dă dovadă de curaj, e important să ieşi din zona ta de confort!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Cu toate că îţi place să vorbeşti şi să socializezi mult cu oricine, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu partenerul de viaţă. Relaţia ta a devenit destul de monotonă şi e posibil ca atât tu, cât şi partenerul tău să vă fi plictisit unul de celălalt. Dacă între voi există sentimente cu adevărat, nu irosi şansele de a revigora puţin viaţa intimă. E necesar să schimbaţi ceva şi să spargeţi rutina!

Este foarte important să faci tot ce ţi se cere în această săptămână, altfel ai putea fi sancţionată. Nu e cazul să laşi orgoliul să iasă la iveală tocmai acum când ai atâta nevoie de bani. Nu îţi risca poziţia şi nu pune în pericol situaţia ta financiară. Chiar dacă vei avea mai mult de muncit, nu îţi poţi permite să fii superficială.

Leu(22 iulie - 22 august)

Nu lua totul personal atunci când partenerul tău încearcă să îşi exprime sentimentele. Este foarte important în aceste zile să îl asculţi şi să afli ce are pe suflet, nu să îl blamezi şi să întorci totul în favoarea ta. Profită de faptul că s-a deschis în faţa ta, altfel nemulţumirile lui mocnite ar putea să se transforme într-un scandal în viitorul apropiat. Cu mai multă comunicare veţi reuşi să vă rezolvaţi problemele indiferent de gravitatea lor.  

E necesar să iei din când în când pauze pentru a te relaxa, altfel nu vei reuşi să dai randament la locul de muncă. Săptămâna aceasta vei avea parte de cheltuieli suplimentare şi de aceea eşti impulsionată să exagerezi cu munca. Chiar dacă te forţezi, nu vei reuşi să câştigi mai mulţi bani. Sfatul astrelor este să faci puţin, dar bine!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta îţi vei revenii puţin şi vei avea mai mult chef de viaţă. Cu toate că ai multe nemulţumiri în ceea ce priveşte viaţa te de cuplu, mai ales dacă eşti căsătorită, acum găseşti acea forţă de a privi totul cu mai mult optimism. Faptul că începi să vezi şi partea bună din situaţiile neplăcute te va face să ai mai multă încredere în tine şi să te reportezi corect la iubitul tău.

Nu vei avea parte de modificări la locul de muncă în ceea ce priveşte volumul sarcinilor primite. Cu toate acestea, e posibil ca salariul să îţi crească, însă te aşteptai la acest lucru. E foarte important să te organizezi financiar la fel de bine ca şi până acum, pentru a evita neplăceri ce pot apărea peste câteva luni. Gândeşte pe termen lung!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Te plângi din orice şi nimic nu îşi convine în ceea ce priveşte viaţa ta de cuplu. Pare că eşti blocată într-o relaţie care nu te satisface, însă nimeni nu te ţine cu forţa. Îţi place să te victimizezi în speranţa că poţi obţine doar ceea ce îţi doreşti de la partenerul de viaţă, însă lucrurile nu trebuie să iasă numai ca tine. Respectă dorinţele celuilalt şi nu te gândi doar la tine. Egoismul se plăteşte!

Eşti pusă pe cheltuială şi pe răsfăţ, lucruri care nu te caracterizează. Din fericire pentru cei de lângă tine, mai ales pentru persoana iubită, această veste pică numai bine. Îţi planifici vacanşe, ba chiar cumperi deja biletele, şi decizi că trebuie să investeşti mai mult în tine. Plăcerile şi dorinţele pe care le ai trebuie satisfăcute din când în când fără exagerare.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Nu e exclus ca în această săptămână să îţi sară ţandăra din orice, cu toate că de vină nu e partenerul tău de viaţă. Eşecurile tale se răsfrâng asupra vieţii sentimentale şi amesteci lucrurile deşi nu ar trebui să faci asta. Spre weekend, soţul sau iubitul tău va iniţia o discuţie serioasă despre acest subiect şi din fericire, vei realiza cum trebuie să te porţi.

Astrele sunt de partea ta în această săptămână şi te ajută să câştigi mai mulţi bani. Paşii tăi se îndreaptă către o uşă pe care ţi-o doreai demult deschisă, însă abia acum ai ocazia să treci prin ea. Nu rata oportunităţile care ţi se oferă, cu toate că ai multe pe cap în aceste zile. Mai mult decât atât, un proiect mai vechi îşi face abia acum vizibile rezultatele. Şi sunt bune!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Săptămâna aceasta este numai bună pentru vizite. E important să păstrezi contactul cu persoanele dragi ţie, mai ales dacă unele relaţii s-au răcit în ultima perioadă. Partenerul de viaţă te susţine în orice decizie ai lua şi e alături de tine. Dacă nu eşti implicată într-o relaţie, situaţia ta actuală te poate doborî, simţind din ce în ce mai acut cum te apasă singurătatea.

Orice muncă pe care o vei face suplimentar în această săptămână va fi răsplătită pe măsură. Condiţia este să nu o faci cu acest scop, ci cu scopul de a fi responsabilă şi de a arăta şefilor cât eşti de muncitoare indiferent de premiu. Seriozitatea şi devotamentul vor cântări mai mult decât munca în sine. Nu e indicat să faci schimbări drastice în carieră!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Dacă nu încerci să aplanezi orice conflict dintre tine şi partener ăn aceste zile, e posibil să ai parte de o săptămână destul de urâtă. E foarte important să nu îţi mai faci planuri, pentru că rişti să fii dezamăgită, dar să dezamăgeşti şi pe cei din jurul tău. Trăieşte mai mult clipa şi apreciează ceea ce ai la momentul actual.

Încearcă să fii stăpână pe tine în această săptămână şi să nu iei decizii impulsive la locul de muncă. Chiar dacă sunt lucruri care te deranjează la serviciu, e necesar să nu le bagi în seamă, altfel ai putea regreta. Ai putea fi tentată să îţi dai demisia, însă doar pentru că te afli într-un moment de slăbiciune, nu pentru că aşa e corect şi benefic.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Nu fi stresantă în aceste zile cu partenerul tău de viaţă. Chiar dacă îţi place să inventezi tot timpul probleme, acum chiar nu este momentul! E posibil ca acesta să treacă printr-o perioadă mai grea şi nu are nevoie să îi mai pui şi tu sare pe rană. Dacă eşti singură, un admirator se poate ascunde chiar în cercul tău de prieteni sau la locul de muncă.

Situaţia ta financiară ţi-ar putea crea probleme în această săptămână, mai ales dacă ai copii. E posibil să apară unele cheltuieli neprevăzute în ceea ce îi priveşte şi vei avea nevoie de ajutorul celor din jur. Dacă chiar nu poţi rezolva fără să te împrumuţi, apelează cu încredere la părinţi sau la fraţi şi surori. Familia este singura care va fi lângă tine în astfel de cazuri. În plus de a sta, nu trebuie să ştie nimeni altcineva prin ce greutăţi treci tu!

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nu treci prin cea mai bună perioadă a ta, iar tensiunile dintre tine şi partener pot ieşi oricând la suprafaţă. Dacă v-aţi făcut planuri pentru aceste zile sau aţi promis cuiva că veţi fi prezenţi împreună la un eveniment, încercaţi să vă ţineţi de cuvânt chiar dacă situaţia dintre voi nu este una chiar bună. E posibil ca aceste ieşiri să vă ajute!

Dacă nu te înţelegi bine cu colegii de muncă, e posibil ca şi rezultatele profesionale să întârzie să apară. Chiar dacă nu îi tolerezi, e indicat să nu arăţi acest lucru, mai ales în faţa superiorilor. Din când în când, e bine să ţii pentru tine anumite sentimentul cu riscul de a deveni o persoană ipocrită. Încearcă să îţi vezi interesul şi să lupţi pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia materială.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod