Horoscopul săptămânii 29 octombrie-4 noiembrie. Află ce te aşteaptă!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

E necesar ca în această săptămână să nu te laşi afectată de toanele persoanelor dragi. Tocmai pentru că între voi există sentimente puternice şi sincere nu e cazul să pui la suflet tot ce spun sau fac, cu atât mai mult dacă este vorba despre partenerul tău de viaţă. Încearcă să afli ce îl determină să se poarte aşa şi poate chiar îl poţi ajuta să îşi revină. Dacă îi răspunzi cu aceeaşi monedă, nu vei face nimic altceva decât să înrăutăţeşti situaţia.

Astrele sunt de partea ta şi te ajută în ceea ce priveşte afacerile în aceste zile. Începi săptămâna în forţă şi eşti pusă pe fapte mari, ceea ce înseamnă că nimeni nu te poate opri dacă ţi-ai pus ceva în minte. Faptul că ai ţeluri înalte te ajută să evoluezi rapid în carieră şi să câştigi mai mulţi bani. Încăpăţânarea ta se dovedeşte în aceste condiţii a fi o calitate de nepreţuit.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Vor exista unele discuţii aprinde între tine şi partener în această săptămână, însă nu este atât de grav precum pare în acele momente. O mică schimbare de comportament a partenerului de viaţă îţi bagă îndoiala în suflet, fără să ai vreun motiv concret. Dacă nu e nimic evident ce l-ar fi putut schimba, ia în considerare trecerea timpului şi atât. În aceste condiţii, încercaţi de comun acord să faceţi eforturi pentru a vă reconecta unul cu celălalt.

Faci paşi mici, dar importanţi în carieră în această săptămână. Cel mai probabil vei ieşi în evidenţă prin originalitatea cu care îţi îndeplineşti sarcinile şi vei fi remarcată exact de cine trebuie. De aici până la avansare nu mai este decât un pas, însă tot trebuie să ai răbdare şi să nu te comporţi ca şi când eşti deja învingătoare. Situaţia financiară se va îmbunătăţi simţitor în viitorul apropiat.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

În această săptămână vei avea parte de mai multă distracţie alături de partenerul de viaţă. Fie că îţi este soţ sau iubit, cert este că lucrurile dintre voi devin mai animate. Dacă eşti singură, apariţia unui fost iubit în peisaj îţi aduce din nou fluturi în stomac, însă asta nu înseamnă că o împăcare este soluţia. Încearcă să iei o decizie care să nu îţi aducă mai multă suferinţă decât prima oară şi gândeşte pe termen lung!

Se anunţă veşti bune în ceea ce priveşte situaţia ta financiară în această săptămână. Toată munca asiduă pe care ai depus-o până acum la serviciu cunoaşte acum primele rezultate pozitive. Dacă până acum erai sceptică cu privire la abilităţile tale profesionale, din acest moment vei căpăta mult mai multă încredere în tine. Te bucuri de încurajările şi suportul celor dragi, iar asta e un plus pentru cariera ta.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Te vei simţi mult mai bine în această săptămână şi pare că ai mai multă încredere în tine. Acest lucru te va ajuta enorm în ceea ce priveşte cuceririle şi aventurile amoroase. Dacă nu îţi doreşti nimic serios deocamdată, axează-te pe distracţie şi trăieşti fiecare clipă la maximum. Dacă eşti implicată într-o relaţie deja de ceva vreme, e posibil ca monotonia să îşi spună cuvântul. Încearcă pe cât posibil să animezi atmosfera măcar în dormitor.

Astrele te sfătuiesc să ai mai multă grijă de banii pe care îi câştigi în această săptămână. Chiar dacă există tentaţii la tot pasul, tu trebuie să le faci faţă până când situaţia ta financiară va fi una stabilă. Chiar dacă te descurci destul de bine şi duci un trai modest de care nu te poţi plânge, e clar că trebuie să depui mai multe eforturi ca să îţi poţi permite tot ce visezi. Gândeşte pe termen lung şi prioritizează-ţi dorinţele.

Leu(22 iulie - 22 august)

Dacă îţi bănuieşti partenerul de infidelitate, nu face pe detectivul când poţi lămuri problema direct cu acesta. Chiar dacă nu va avea curajul de a fi sincer complet, cu siguranţă îţi vei da seama dacă ceva este în neregulă. Nu se poate spune că treci printr-o cumpănă, însă această situaţie te slăbeşte atât fizic, cât şi psihic. Încearcă să te încarci cu toate lucrurile bune pe care le ai în viaţa ta, căci sunt destule, doar că nu le mai observi tu!

Nu rata oportunităţi profesionale grozave din cauza problemelor externe. Chiar dacă ai multe pe cap, încearcă pe cât posibil să profiţi la maximum de ocaziile care ţi se oferă la serviciu. Acceptă cele mai multe dintre propunerile care ţi se fac, pentru că măcar una dintre ele va fi lozul tău câştigător. Cu cât faci mai multe lucruri, cu atât şansele de a evolua şi de a câştiga mai mulţi bani cresc.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Ai reuşit în ultima perioadă să te relaxezi mai mult în ceea ce priveşte relaţia ta amoroasă şi să renunţi la posesivitatea exagerată. Faptul că nu ţi-ai mai făcut atâtea griji în legătură cu partenerul tău de viaţă nu înseamnă că nu îl mai iubeşti şi că relaţia voastră se apropie de sfârşit, ci doar că te-ai maturizat. Dacă liniştea pe care o simţi se datorează unei altui alt bărbat, încearcă să nu te complici inutil, însă să înveţi ceva din asta!

În ultima perioadă nu ai dus-o prea bine cu banii, însă începând cu această săptămână te vei redresa. Cu toate acestea, încearcă să nu cheltui tot salariul imediat ce îl primeşti, pentru că astfel rişti să revii la situaţia anterioară. Fă o listă, pentru că oricum e ceva ce te reprezintă, şi prioritizează-ţi cheltuielile. Din când în când îţi poţi face şi mofturile, însă nu ignora sfaturile pe care ţi le dau persoanele dragi!

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

În aceste zile vei reveni la situaţia cu care te-ai obişnuit în ceea ce priveşte relaţia ta de cuplu, adică stres şi complicaţii inutile. Cu toate că aceasta este atmosfera generală dintre tine şi partener, se pare că aşa funcţionează relaţia voastră. Dacă eşti singură, cel mai probabil vei flirta cu toţi bărbaţii pe care îi vei întâlni, însă niciunul dintre ei nu te va face să simţi ceea ce îţi doreşti.

În ultima perioadă nu ai dus-o prea bine cu banii, însă începând cu această săptămână te vei redresa. Cu toate acestea, încearcă să nu cheltui tot salariul imediat ce îl primeşti, pentru că astfel rişti să revii la situaţia anterioară. Fă o listă, pentru că oricum e ceva ce te reprezintă, şi prioritizează-ţi cheltuielile. Din când în când îţi poţi face şi mofturile, însă nu ignora sfaturile pe care ţi le dau persoanele dragi!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Faptul că munceşti prea mult ar putea să îţi afecteze relaţia amoroasă în care eşti implicată. Cu toate că adevărul este că stai peste program la serviciu, partenerul tău ar putea bănui cu totul altceva. Nu îl determina să înceapă să facă pe detectivul, ci dă-i explicaţiile de care are nevoie chiar dacă nu are curajul să ţi le ceară în mod direct. O comunicare sinceră îl poate linişti!

În aceste zile este favorizată munca în echipă, fie că este vorba de job-ul tău, fie de pasiunile tale. Astfel, responsabilităţile vor fi mai puţine şi vei reuşi să dai randament mai mare. Chiar dacă situaţia finaciară nu ţi se va îmbunătăţi instantaneu, cert este că îţi pavezi un drum lin spre succes. Încearcă, de asemenea, să asculţi de sfaturile persoanelor cu mai multă experienţă în domeniu decât tine.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

În aceste zile, pasiunile şi prietenii tăi îţi vor ocupa mare parte din timp. Dacă ai un partener slabil pe care nu îl implici în activităţile tale, e posibil ca acesta să se răcească de tine şi să caute atenţie în altă parte. Din păcate pentru tine, nu e doar vina lui dacă se întâmplă acest lucru, mai ales dacă recunoşti că nu eşti interesată de ceea ce îşi doreşte şi el. Culegi ceea ce semeni!

Din păcate, aceste zile nu vin cu veşti deloc bune în ceea ce priveşte banii. Se anunţă cheltuieli majore din cauza unor evenimente neprevăzute şi, în acelaşi timp, neplăcute. Dacă îţi restrângi cumpărăturile la maximum vei reuşi să te descurci cât de cât, însă gaura din buget va fi extrem de greu de acoperit pe viitor. Încearcă să nu îţi pierzi cumpătul, pentru că vei primi ajutor în caz de nevoie!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Se pare că în această săptămână observi din ce în ce mai mult că tu şi partenerul tău sunteţi foarte diferiţi. Cu toate acestea, se pare că extremele de atrag şi ceva, ceva există dacă relaţia voastră încă funcţionează. E posibil să vă completaţi atât de mult, încât diferenţele dintre voi nici să nu mai conteze. Cu toate acestea, dacă nu vă puteţi pune de acord cu privire la viitorul vostru comun şi dacă planurile voastre sunt total diferite, atunci trebuie să vă reevaluaţi relaţia.

Nu vor exista schimbări ale situaţiei tale financiare în această săptămână, însă te descurci destul de bine cu banii. Acest capitol nu este unul de interes pentru tine în această perioadă şi nici nu necesită prea multă atenţie. Încearcă pe cât posibil să îţi concentrezi atenţia către lucrurile cu adevărat importante care se petrec în viaţa ta în aceste clipe.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Viaţa ta sentimentală nu va cunoaşte modificări în aceste zile, dar e posibil ca în weekend lucrurile să se schimbe puţin. Chiar dacă situaţia dintre tine şi partener părea una stabilă, apariţia unui alt bărbat în viaţa ta poate da totul peste cap. Eşti mai vulnerabilă decât de obicei şi e posibil să cedezi tentaţiei. Faptul că cineva îţi acordă mai multă atenţie decât iubitul tău îţi creşte stima de sine şi te face să te comporţi altfel decât până acum. E posibil să regreţi ulterior decizia luată, însă pe moment eşti cea mai fericită femeie din lume.

Simţi că ceea ce faci pe plan profesional nu e ceea ce te reprezintă şi, cel mai probabil, nu eşti impulsionată nici financiar. Săptămâna aceasta ar trebui să te axezi pe planurile tale de viitor şi să îţi trasezi linii în ceea ce priveşte direcţia pe care să o urmezi. Ia în considerare o reorientare profesională sau încearcă să câştigi bani şi din alte activităţi pe lângă job-ul tău actual.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Reacţionezi instinctiv în aceste zile şi spui vorbe care ar putea să îl rănească pe cel de lângă tine. Faptul că traversezi o perioadă destul de agitată pe toate planurile vieţii tale te face să acţionezi iresponsabil, însă nu vei fi taxată aşa cum ai merită de către iubitul sau soţul tău. Eşti o norocoasă pentru că îl ai şi pentru că rămâne lângă tine în condiţiile în care comportamentul tău este unul care lasă de dorit.

E momentul să laşi invidia deoparte şi să te concentrezi doar pe treburile tale, asta dacă vrei să ajungi departe în ceea ce priveşte cariera ta. Dacă nu faci decât să tânjeşti la succesul celorlalţi, nu faci altceva decât să regresezi. Ai nevoie de mai mulţi bani pentru a putea să te descurci cu toate cheltuielile pe care le ai, de aceea nu pierde timpul şi pune osul la treabă!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod