Horoscopul dragostei. Cum stai cu iubirea în săptămâna 25 iunie-1 iulie

Află ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan sentimental şi vezi cum să atragi norocul de partea ta!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Nu vei avea prea mult timp de viaţa ta personală în această săptămână, însă cei dragi vor fi înţelegători cu tine.

Se poate ca o situaţie complicată de la locul de muncă să îţi răpească şi puţinul timp alocat familiei. Cu toate acestea, acum este important să tragi tare pentru a rezolva tot ce e urgent, căci te bucuri din plin de suportul iubitului.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

În această săptămână vei avea parte de o confruntare cu un membru al familiei tale, însă nu e atât de grav precum pare la început.

Cu toate că simţi că nu mai poţi fi apropiată de acea persoană niciodată ca înainte, cu timpul lucrurile se vor calma între voi. Fie că este vorba de o soră, un frate sau chiar soţul tău, nu lăsa ca discuţia să degenereze şi să se ajungă la vorbe care nu pot fi uitate uşor.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Încearcă să nu îţi tratezi partenerul de viaţă cu superioritate, altfel acesta se va îndepărta de tine încet, dar sigur.

Nimeni nu are de ce să accepte un astfel de comportament, în special dacă nu există niciun motiv ca el să existe. Relaţia dintre voi este una tensionată încă de ceva vreme, de aceea e necesară mai multă prudenţă.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Eşti mai sensibilă decât de obicei în aceste zile, de aceea partenerul tău va trebui să îţi suporte toate toanele.

Din fericire, atitutdinea lui faţă de tine este extrem de înţelegătoare şi chiar te ajuta să îţi revii din colapsul resimţit. Blocajul tău poate fi din cauza unor probleme profesionale, însă nu trebuie să amesteci aceste două planuri ale vieţii tale.

Leu(22 iulie - 22 august)

Cei dragi îşi doresc să petreci mai mult timp alături de ei, de aceea, în această săptămână, ar trebui să faci un efort în acest sens.

Dacă e necesar, ia-ţi câteva zile libere pentru a pleca undeva cu familia, mai ales în cazul în care ai copii. Cei mici au nevoie de prezenţa ta mai mult decât oricând, căci banii şi cadourile nu o pot înlocui niciodată.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Nu o duci deloc bine pe plan sentimental, iar situaţia dintre tine şi partenerul de viaţă pare că se deteriorează pe zi ce trece.

Se pare că acesta nu îşi mai dă interesul pentru a te face fericită, iar tu capeţi frustrări şi începi să te răzbuni. Încet, încet, relaţia voastră devine una toxică şi vă faceţi mai mult rău stând împreună.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

În această săptămână îţi pierzi răbdarea pentru că simţi că orice ai face, partenerul tău este nemulţumit.

Faptul că acesta vrea din ce în ce mai mult sau cel puţin aşa ţi se pare, te determină să nu mai încerci să îl mulţumeşti văzând că nu primeşti apreciere. Trebuie să vă daţi seama la timp că amândoi greşiţi şi să o luaţi pe drumul cel bun!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Ai nevoie de mai multă afecţiune din partea partenerului de viaţă, însă acesta nu pare dispus să ţi-o ofere sau cel puţin nu îşi dă seama că trebuie să o facă.

Încearcă să vorbeşti mai deschis cu acesta şi să ajungeţi la un consens în ceea ce priveşte nevoile fiecăruia dintre voi. Este important să comunicaţi mai des şi mai sincer!

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Nu ascunde nimic de partenerul tău în aceste zile, pentru că acesta nu se află într-o stare prea bună.

Deşi nu ar avea motive, e posibil ca el să reacţioneze destul de urât dacă află că ai păstrat un secret faţă de el. Nimic rău nu se va întâmpla dacă alegi să fii sinceră complet, aşadar fii mai stăpână pe tine, bărbaţilor le plac femeile sigure pe ele!

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Este o săptămână bună pentru nativele singure, în special pentru acelea în căutare de relaţii serioase.

Astrele sunt de partea lor şi le îndeamnă să facă lucruri pe care nu obişnuiau să le facă până acum, iar asta le poartă noroc. Nativele implicate într-o relaţie trebuie să se asigure că între ele şi partenerul de viaţă nu există secrete.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Nimic nu poate sta în calea fericirii tale atât timp cât ştii ce vrei de la viaţă.

Eşti cu capul pe umeri şi mult mai responsabilă ca în trecut, de aceea, deciziile pe care le vei lua vor fi dintre cele mai bune. Faptul că îţi setezi ţeluri realiste te ajută să atingi mulţumirea din toate punctele de vedere, inclusiv pe plan personal.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Nativele care au copii vor avea o săptămână extrem de stresantă.

Cel mai probabil o să apară şi probleme pe plan profesional din această cauză, dar nu trebuie să fie cu căderi nervoase. Totul se va rezolva la un moment dat, căci cineva va apărea în viaţa lor ca o salvare. Trebuie să se încerce consolidarea relaţiei amoroase pentru că lucrurile sunt întotdeauna mai simple în doi.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod