Horoscopul banilor în săptămâna 22-28 iulie

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Săptămâna aceasta va fi una norocoasă pentru tine în ceea ce priveşte situaţia ta financiară.

Vei avea parte de oportunităţi de îmbunătăţire a venitului de unde te aştepţi mai puţin. Se anunţă o perioadă bună pentru tine pe acest plan, însă doar dacă pui pe primul loc acest aspect.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Dispoziţia cu care îţi începi săptămâna îţi va aduce numai lucruri bune pe plan profesional.

Se pare că dai dovadă de mai multă încredere şi forţă în ceea ce priveşte ideile tale, de aceea vei fi apreciat de şefii tăi. Chiar dacă nu vor exista schimbări ale situaţiei financiare, acesta este un prim pas important către marele tău ţel.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Săptămâna aceasta vor apărea unele oportunităţi grozave pentru tine.

Ele privesc atât cariera, cât şi situaţia ta financiară. Chiar dacă ai dubii iniţial, nu trebuie să ratezi şansele care ţi se oferă. Cel mai probabil, în weekend vei fi nevoit să cheltuieşti mai mulţi bani decât în mod normal, însă e normal ca din când în când să te mai şi răsfeţi!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Săptămâna aceasta sunt favorizate economiile.

Din fericire pentru tine, câştigi bani în plus, lucru care îţi permite să pui şi ceva deoparte. Cel mai probabil, unele pasiuni de-ale tale devin productive din moment ce ai început să te axezi mai mult pe ele. Cu toate acestea, dacă cineva îţi cere bani cu împrumut, încearcă să nu te rişti!

Leu(22 iulie - 22 august)

Astrele îţi recomandă mai multă prudenţă atunci când manevrezi banii.

Dacă trebuie să ai de-a face cu documente importante, cum ar fi acte bancare, e necesar să ceri sfatul persoanelor cu mai multă experienţă în domeniu decât tine. Nu îţi risca economiile, chiar dacă promisiunile care ţi se fac sunt tentante!

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Săptămâna aceasta vei primi o sumă de bani la care nu te aşteptai.

Din fericire, acest lucru te ajută să îţi duci planurile la bun sfârşit, în special dacă e vorba despre o mini vacanţă. Chiar dacă nu excelezi la acest capitol, abilităţile tale de organizare şi de gestionare a finanţelor te fac să îţi atingi visurile modeste.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Nu te dau banii afară din casă, însă nici nu poţi spune că o duci prost pe acest plan.

Cu toate acestea, ţine cont de sfaturile partenerului atunci când vine vorba de planurile comune sau de cumpărăturile individuale. În caz contrar, ar putea ieşi scântei între voi!

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Nu vor exista schimbări ale situaţiei tale financiare în această săptămână, însă vei avea zile intense la locul de muncă.

Cu toate că eşti nevoit să lucrezi mult, faptul că ai rezultate bune şi eşti apreciat e tot ce contează. Sentimentul general va fi unul de satisfacţie şi de mai multă încredere în propriile forţe.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Vei fi destul de productiv în aceste zile datorită ideilor care îţi vin în minte.

Dacă îndrăzneşti să le aplici, ai toate şansele să câştigi mai mulţi bani decât în mod normal. Mai mult decât atât, în weekend poţi primi un cadou de o valoare inestimabilă. Poate fi vorba despre o moştenire, o despăgubire sau pur şi simplu de un obiect preţios.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Este o săptămână bună pentru munca în echipă. Astfel, poţi ajunge mai repede la rezultatele dorite, mai ales dacă acestea constau în bani.

Traversezi o perioadă norocoasă din punct de vedere financiar, dar totul depinde şi de alegerile de moment pe care le faci. Partenerul de viaţă sau prietenii te pot sfătui corect referitor la unele afaceri.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Te remarci la locul de muncă, însă, în ciuda profesionalismului tău, nu reuşeşti să obţii mai mulţi bani pentru munca prestată.

E posibil să rămâi cu un gust amar şi cu cu sentimentul de a nu fi apreciat aşa cum meriţi. Dacă acest lucru este prea apăsător pentru tine, caută să îţi schimbi job-ul cu unul care te satisface.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Pentru că banii pe care îi ai sunt munciţi din greu, ai grijă să nu arunci cu ei în stânga şi în dreapta în această săptămână.

Dacă îţi planifici în vacanţă, fă alegerile astfel încât să nu rămâi fără nicio rezervă. Este un moment bun şi pentru investiţii, pentru că ai putere de convingere şi un fler deosebit în afaceri. Profită de asta!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod