A fost numită Miss Ucraina, dar titlul i-a fost retras pentru că este o mamă divorțată

Veronika Didusenko a fost numită Miss Ucraina 2018 în urmă cu câteva săptămâni, dar de curând titlul i-a fost retras după ce organizatorii au descoperit că este o mamă divorțată.
Este împotriva regulamentului concursului Miss World ca femeile care au fost căsătorite sau care sunt mame să participe la concurs.

"În secolul 21 regulile sunt foarte discriminatorii. Au fost scrise în 1951, cu aproape 70 de ani în urmă, atunci când și segregarea rasială era o regulă", a declarat Veronika pentru BBC, citată de people.com.

După ce aceasta a câștigat titlul, jurnaliștii au descoperit că este divorțată și că are un băiețel în vârstă de patru ani, pe nume Aleksandr.

"Este o poveste tristă.
A semnat un contract și a fost de acord cu condițiile acestuia. A încălcat regulile și ne-a mințit, astfel că am descalificat-o
", a declarat Viktoria Kiose, director executiv al concursului Miss Ucraina.

Într-o conferință de presă desfășurată săptămâna trecută, modelul născut în Kiev le-a cerut scuze organizatorilor și celorlalte participante la concurs. "Doresc să cer scuze... pentru că nu am menționat cel mai important lucru din viața mea - pe băiețelul meu", a declarat Veronika Didusenko.

Aceasta a mai vorbit despre situația controversată într-o postare de pe contul său Instagram.
"În anul 2018 acest lucru pur și simplu nu este corect. Discriminarea pe motiv că ești mamă trebuie să înceteze. Este timpul să luptăm pentru ca femeile să nu fie pedepsite pentru că sunt mame. Trebuie să eliminăm una dintre ultimele reguli care discriminează femeile care au copii", a scris Didusenko în postarea de pe Instagram.

Modelul spune că va continua să lupte pentru drepturile femeilor care participă la concursuri de frumusețe și va prezenta opiniile sale organizatorilor concursului Miss World.

Foto: Facebook 
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Irina pe 16 Oct 2018, 18:32
    Miss

    ce are a face un concurs de frumusete cu faptul ca o femeie este mama? daca este mama nu poate fi si frumoasa in acelasi timp? nu vad nici legatura intre un concurs de frumusete si viata privata sau sociala a persoanei. se concureaza pt felul in care arata o persoana nu pt ce este ea sau pt ce face ea

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod