6 soluții naturale pentru curățarea tenului

Vremea rece, stresul și produsele cosmetice pline de substanțe chimice pot afecta sănătatea tenului tău. Folosirea ingredientelor naturale, pe care probabil le ai acasă, este cea mai bună soluție pentru un ten curat și luminos.
Există numeroase ingrediente naturale care au proprietăți excelente asupra tenului și pe care le poți folosi pentru a curăța, exfolia și tonifia pielea. Iată șase remedii pe care să le încerci: 

Loțiune tonică cu roșie și castravete


În blender, pasează un castravete mic și o roșie. Pentru a folosi acest tonic, aplică piureul obținut cu o dischetă demachiantă pe față și gât și lasă-l să acționeze timp de cinci minute, apoi clătește-te cu apă călduță.

Antioxidanții din roșii, printre care și licopenul, substanța care le oferă culoarea roșie, combat radicalii liberi responsabili pentru îmbătrânirea prematură a tenului și apariția petelor pigmentare. Castravetele are efect calmant și hidratant, fiind folosit de sute de ani în tratamentele cosmetice naturale.

Scrub pentru ten cu roșie


Toacă mărunt o roșie și presară deasupra o linguriță cu zahăr.
Masează imediat tenul cu amestecul obținut, folosind mișcări circulare. Nu apăsa cu putere și nu insista prea mult în același loc. La final, spală-te pe față cu apă călduță și aplică o cremă hidratantă sau un ulei pentru ten.

Citește și: Alimentele care stimulează producția de colagen și combat ridurile


Acest exfoliant este foarte ușor de folosit, perfect pentru a îndepărta excesul de sebum, celulele moarte și murdăria acumulată pe piele. Roșiile conțin acizi naturali care la rândul lor au un efect de exfoliere chimică delicată.

Loțiune pentru curățarea tenului cu struguri și ou


Pune în blender un ou și șapte boabe de struguri. Mixează bine pentru ca sâmburii de strâguri să se spargă.
Cu o pensulă pentru machiaj sau pentru măști faciale, aplică amestecul pe ten și gât, folosind mișcări de jos în sus. Lasă să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește-te.

Fitonutrienții din struguri protejează pielea de efectele negative ale radiațiilor UV. De asemenea, strugurii sunt bogați în vitamina C, stimulând producția de cologen și oferind pielii mai multă elasticitate și luminozitate.

Soluție reparatoare pentru curățarea tenului pe bază de drojdie uscată


Dizolvă o lingură de drojdie uscată cu două linguri de lapte călduț. Aplică amestecul pe față, evitând zona ochilor. Lasă-l să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește-te cu apă caldă.

Drojdia are efect hidratant și conține numeroase vitamine esențiale, în speciale vitamine din grupa B. 

Scrub cu maioneză și migdale


Macină 40 de grame de migdale în blender și amestecă pudra obținută cu puțină maioneză pentru a obține o pastă consistentă.
Masează delicat fața cu acest scrub, evitând zona ochilor. Poți masa și buzele pentru a elimina pielea uscată. Lasă amestecul să acționeze timp de zece minute, apoi spală-te cu apă călduță.

Un astfel de scrub este ideal pentru pielea uscată datorită efectului hidratant oferit de uleiurile din maioneză și uleiul din migdale. Pudra de migdale elimină delicat celulele moarte, lăsând pielea curată și strălucitoare.

Scrub cu kiwi


Amestecă un kiwi curățat și pisat cu două lingurițe de zahăr brun și câteva picături de ulei de măsline. Masează scrubul pe ten cu degetele, folosind mișcări circulare, fără să aplici prea multă presiune. Spală-te cu apă călduță.

Fructele de kiwi conțin amino acizi și vitamina C, care ajută la estomparea petelor pigmentare și la repararea celulelor afectate de factorii de mediu, așa cum sunt razele UV.
Zahărul brun este un exfoliant delicat, care elimină celulele moarte și eliberează porii, iar uleiul de măsline oferă vitamina E și hidratează intens pielea.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod