Rapunzel chiar există! Cum arată femeia care nu s-a mai tuns de 29 de ani

În timp ce multe dintre noi visăm să avem părul lung, știm că acest lucru nu e posibil fără două lucruri esențiale.
Primul lucru este că trebuie să fii extrem de răbdătoare până crește și să depui extrem de mult efort pentru a avea grijă de el. Al doilea, desigur, este genetica. Deci, indiferent de produsele pe care le utilizezi, dacă părul tău este subțire și predispus la rupere nu vei reuși niciodată să ajungi să ai plete lungi cu aspect sănătos. Dacă ești una dintre ghinionistele care nu au fost binecuvântate cu răbdare sau gene bune, nu poți face altceva decât să-i admiri pe cei care se bucură de aceste două lucruri.


Unul dintre acei oameni norocoși este Alena Kravchenko, în vârstă de 34 de ani, din Odesa, Ucraina. Ea a fost poreclită Rapunzel în viața reală după ce părul său lung de 1,8 metri a devenit viral pe internet.

Alena nu și-a mai tuns părul de la vârsta de 5 ani, după ce a fost încurajată de mama ei. "De la o vârstă fragedă, mama mi-a insuflat o dragoste pentru părul lung", a spus ea pentru Bored Panda.

În ciudat faptului că nu și-a mai tăiat părul de aproape 30 de ani și acesta depășește lungimea de 1,68 metri, Alena nici nu concepe să se tundă.


"Dragostea pentru coada mea este atât de puternică încât nici o secundă în toată viața mea nu m-am gândit să mă tund. Nu mă văd și nu mă pot imagina cu părul scurt sau vopsit într-o altă culoare!", a adăugat ea.

Alena spune că nu este atât de greu să aibă grijă de părul său lung, pentru că pur și simplu îl iubește.

"Nu-mi este greu cu părul și nici cu îngrijirea constantă a acestuia, este o bucurie pentru că asta face parte din mine - frumusețea și bogăția mea!", afirmă ea.

Femeia spune că pentru a-și menține părul sănătos, ea îl lasă să se usuce natural și folosește produse pentru a-l hrăni.


"Principalul lucru pe care nu îl fac niciodată: nu îmi usuc părul cu uscător de păr, nu folosesc ondulator, nu îmi pieptăn părul umed (se usucă natural), totul este tabu. Îmi spăl părul o dată pe săptămână, folosesc măști naturale, diferite tipuri de uleiuri pentru a-mi hrăni părul; îngrijirea principală constă în cosmetice profesionale. Cu siguranță folosesc fructe uscate, nuci și brânză de casă."

Sfatul ei pentru cei care vor să aibă părul la fel de frumos ca al ei este să-l iubească.
"Pentru a avea părul lung și frumos, trebuie doar să îți dorești cu adevărat și să iubești ceea ce faci."

Foto: alenuwka_longhair
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod