5 trucuri de vopsire care îți fac părul să pară mai des

Este o adevărată provocare să faci părul rar și fin să aibă volum și să arate mai des.
Produsele special concepute, tunsoarea potrivită și regulile de îngrijire sunt esențiale pentru a crea iluzia unui păr mult mai bogat. 

Un detaliu la fel de important, pe care adesea îl neglijăm, este culoarea. Unele culori de păr și trucuri de vopsire au capacitatea de a oferi un aspect voluminos părului fin și rar. Iată câteva trucuri pe care să le încerci, potrivit specialiștilor:

Alege o combinație de tonuri în locul unei culori uniforme 

Evită părul într-o singură culoare dacă nu poți ajunge prea des la salon pentru a o menține intensă”, declară pentru whowhatwear.co.uk colorista Erica Conan. Culorile șterse sau estompate atrag atenția asupra unor caracteristici nedorite ale podoabei capilare, așa cum este părul rar.
Variantele de culoare în mai multe tonuri care nu atrag atenția asupra zonelor cu păr rar sunt o alegere mult mai bună. 

Citește și: 7 greșeli de vopsire a părului care te fac să pari îmbătrânită


Poți adăuga volum de la rădăcină folosind pudră sau spray pentru texturare. De asemenea, cărările de tip zigzag sunt de preferat în locul celor perfect drepte pentru a ascunde rădăcinile crescute între două vopsiri și pentru a oferi mai mult volum.

Optează pentru rădăcini într-o nuanță mai închisă

Linia clară dintre părul crescut la rădăcini și părul vopsit nu te avantajează deloc dacă ai părul rar. Însă vopsirea părului astfel încât rădăcinile să fie mai închise la culoare decât lungimea este un truc eficient pentru ca părul să arate mai des.
Adăugarea unui contrast între culori va crea iluzia unui păr mai bogat. Cere-i hairstilistului să creeze umbră la nivelul rădăcinilor cu ajutorul unor tonuri mai închise”, recomandă specialista. În acest fel vei oferi dimensiune părului și îți va fi mai ușor să întreții culoarea între vopsiri.

Încearcă șuvițele plasate strategic

Folosind diferitelor tehnici de colorare, părul poate arăta mai des prin intermediul iluziei optice. „Poți opta pentru orice culoare și, cu ajutorul hairstilistului, poți să creezi un efect multitonal care adaugă vizual densitate”, spune Conan. Șuvițele deschise care încadrează chipul, șuvițele blonde ce par decolorate de soare și tehnica baleiaj sunt câteva dintre opțiunile pe care să le încerci dacă ai părul rar.

Alege o culoare ușor de întreținut

Întreținerea culorii este deosebit de importantă dacă ai părul rar sau fin.
Cele mai bune variante de colorare sunt cele care includ mai multe nuanțe, nu cele într-o culoare bloc. Rădăcinile crescute nu vor fi la fel de vizibile în acest caz și poți aștepta mai mult între două vopsiri. „Acest lucru este valabil în special pentru femeile care au părul fin și blond natural, care aleg o nuanță mai închisă sau roșcat. Pe măsură ce părul va crește, rădăcinile vor fi mult mai deschise la culoare, chiar dacă ai optat pentru o nuanță cu câteva tonuri mai închisă decât cea naturală. Acest efect poate face ca părul rar și fin să pară și mai rar sau chiar să arate ca și cum ar fi zone lipsite de păr”, spune Conan.

Optează pentru o culoare uniformă naturală

„În cazul în care preferi o nuanță uniformă în locul tehnicilor de vopsire în mai multe tonuri, nu alege o culoare complet diferită de culoarea ta naturală.
Nuanțele care sunt mult prea diferite de culoarea naturală a părului tău trebuie evitate dacă nu ești dispusă să întreții la timp culoarea. Optând pentru un ton natural, reduci riscul ca rădăcinile deschise la culoare să pară transparente sau cele închise să-l îngreuneze vizual și să-l facă să arate și mai rar”, adaugă specialista.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod