Jurnalul unei femei inselate....
-
0 0Poate invatam ceva din greselile altora. Daca aveti timp si chef cititi:
Povestea aceasta este scrisa pentru toti cei care, la un moment dat în viata lor, au ajuns acasa cu 10 minute prea devreme.
10 minute. Cat fumezi doua tigari sau bei o cafea în graba, ori îti tragi sufletul pe o banca. Zece minute în care strainul sau straina din casa ta ar fi putut disparea, iar tu ai fi putut trai în continuare cu iluzia relatiei aproape perfecte pentru care obisnuiai sa-i multumesti lui Dumnezeu, ori de cate ori vedeai pe strada oameni singuri.
Aceasta este cea mai trista poveste a celei mai frumoase zile, asa cum o canta si Alexandru Andries impreuna cu frumoasa sa Maria.
"Un fel de-a mai lungi cea mai frumoasa zi
ar fi daca m-ai putea minti
ai da ceasul înapoi, ai fierbe doua oua moi
mi-ai spune ca-n casa suntem doar noi...
Tacerea te-ar ajuta sa scapi de întrebarea mea, din toate întrebarile cea mai grea
cand seara s-ar face gri, nu te-ai mai putea stapani...din baie la telefon ai vorbi
cu glasul întunecat, cu aerul îmbufnat, orice numai sa ma vezi plecat
si-atunci, te întreb mai stii? Cea mai frumoasa zi a fost la-nceput, cand
nu ma puteai minti..."
Avea doar un firicel de voce, dar o amuza gandul ca de cealalta parte a firului, barbatul ramasese cu gura cascata. Cate nebune îi cantasera vreodata Andries la telefon?
ti-a placut?
Da, Bubu...
Ok, atunci îti daruiesc melodia asta.
Multumesc, multumesc..
Trei ani mai târziu, dupa mai multe esecuri, s-au regasit într-o gara, pe la cinci dimineata. Îi trimisese un mesaj cu o seara înainte. "Dormi?" A raspuns imediat. "Ce e cu tine?" "Nimic, sunt în tren, vin acasa. Ma întrebam daca ai veni sa ma iei de la gara." "La cat ajungi?" "Pe la cinci dimineaaa." "Aasveni..." "Dar?" "Nici un dar. Am sa fiu acolo".
A dus-o acasa. În taxi i-a luat mainile înghetate în ale lui, ca si cum de cand lumea ar fi tinut-o asa, strans langa el, protejand-o, încalzind-o, aparand-o. Acasa ea a facut o cafea si apoi, dupa un dus fierbinte ("lasa-ma sa dau jos cfr-ul de pe mine" îi spusese peste umar) au stat cateva ore pe canapea, au ascultat Pink Floyd si s-au tinut în brate.
Patru luni mai tarziu se mutau împreuna în casa lui. O lasase sa aleaga culorile, sa comande mobila, sa asorteze covoarele, sa-si aranjeze cartile în biblioteca si florile pe pervaz dar mai ales o lasase sa puna la usa o hartiuta pe care scrisese cu litere cursive numele lor de botez. Fara nume de familie. Totul era perfect. Parintii o placeau (sau asa lasasera sa se înteleaga). Planuiau sa se casatoreasca în primavara viitoare. Din cand în cand se uitau împreuna la fotografii cu rochii de mireasa, pe care ea le cauta pe internet si apoi îl întreba "ei, care îti place?" "asta, Miss Bubu...cred ca asta te-ar prinde bine".
E adevarat ca el nu avea o slujba, era greu sa gasesti un loc de munca bine platit pentru ore convenabile de lucru. si-a petrecut toata vara alergand de la un interviu la altul, dand teste peste teste, asteptand sa-i sune telefonul. Ea mai obosea din cand în cand. Nu voia sa le lipseasca nimic, nu voia ca el sa se simta aiurea pentru faptul ca nu îsi permiteau prea multe, încerca sa nu-i faca reprosuri, sa nu-l puna în nici un fel într-o pozitie care sa-i raneasca orgoliul masculin. si de cele mai multe ori -
-
reusea. Dar, din cand in cand obosea si anunta sus si tare ca abia asteapta o relaxare fiscala, macar trei luni in care sa nu se mai gandeasca la facturi si bugete. Pe masura ce timpul trecea barbatul se intuneca, incepea sa simta ca nu se mai poate mult timp aşa. Dar tacea, nu era obisnuit sa vorbeasca despre grijile lui. De cate ori simtea ca i se clatina increderea in barbatul ei cel minunat, ea numara motivele pentru care putea fi fericita. Era un barbat bun, nu lipsea niciodata seara de-acasa. stia intotdeauna sa spuna exact ce trebuie ca s-o faca sa zambeasca... la inceputul relatiei lor o rasfatase cu flori, carti si bomboane, mici gesturi pe care atat de putini se mai chinuie sa le faca. Se completau perfect. Ascultau cam aceeasi muzica, le placeau aceleasi filme, erau pasionati de internet si amandurora le facea placere sa palavrageasca prin yahoo messenger cu prieteni din toata lumea. Cantau la chitara, amandoi, el mult mai bine decat ea, dar uneori chiar reuseau cu chiu, cu vai sa isi acordeze chitarele in aceeasi tonalitate si sa cante cate ceva.
"Domnisoara Mutzi" ii spunea. O alinta in toate felurile, de cele mai multe ori, venind de la el, cele mai ciudate apelative sunau bine. Nu-i spunea pe nume decat daca era suparat si voia sa apese nuanta asta de suparare. Atunci ii rostea intreg numele, usor sarcastic... Nu se suparasera ei de prea multe ori, de fapt nu se certasera niciodata si dacă vreodata se imbufnau, ea intindea prima mana, "haide, iubitule, n-are rost, ia-ma in brate."
ii multumea lui Dumnezeu ca in sfarsit, in viata ei era un barbat care o voia pentru ceea ce era. Nu incerca sa o schimbe, ii accepta pasiunile, era cald si atent... "Lasa, iubitule, uite, suntem impreuna, suntem sanatosi, asta e cel mai important... le razbim noi pe toate..." "Da, ma, iubito, dar tu crezi ca mie mi-e bine asa? Macar firma asta de ar merge..." "O sa mearga, ai sa vezi, ai încredere..." A doua zi o lua de la capat. Dimineata, inainte sa plece la serviciu, ii calca o camasa – poate il chema cineva la interviu. ii lasa cafeaua in ibric si pleca. inainte sa se intoarca acasa suna intotdeauna sa-l intrebe, "Ce trebuie sa iau?"...
Nu-si permiteau distractii prea mari. O pizza, poate un film la cinema sau cel mai des descarcat de pe internet (minune mare conexiunea asta pe cablu) pe care il vedeau la televizor. Computerul lui fusese legat la televizor si cateodata, seara, vedeau un film, stand comod pe canapeaua albastra...
Pe canapeaua albastra, acolo a inceput totul. intr-o seara, ea butona telecomanda. El, la birou, la mai putin doi metri de ea, discuta cu cineva pe messenger.
Cu cine vorbesti?
Cu o amica.
Trecand de la un canal la altul, a ajuns si la cel la care era conectata placa video a computerului lui. Cand a realizat ca el folosea cu "amica" aceleasi expresii cu care o alinta pe ea, a incremenit. Aceleasi cuvinte. Acelasi ton egal ghicit in spatele cuvintelor scrise, tonul calm care o atrasese intotdeauna la conversatiile lui pe internet.
"Cand ne vedem si noi la o cafea?
Nu vreau sa par foarte insistent, dar e doar o cafea.
promit sa nu te f**
la cap"
"nu stiu, cand o sa am chef... "
Ramasese cu telecomanda in mana si se uita pe ecran, incapabila sa se miste. "Ma inseala..." atat putea sa gandeasca. "Ticalosul ma inseala..."
"Ticalosul ma inseala... nu se poate... nu mi se intample mie asta... de ce? ce am gresit? ce nu am facut bine? ce ii lipseste?" Am incercat sa nu las sa se vada ca am aflat. L-am rugat sa vina langa mine pe canapea si s-a ridicat imediat de la computer.
"Trebuie sa plec, noapte buna, pe maine.
mumu tie" -
"Mumu".Nu-mi placuse niciodata expresia asta dar el spusese ba da,iti place dar nu stii tu. inseamna asa, un pupic tandru...si uite, acum trimite pupici tandri pe internet cine stie cui. Cum se poate, cand s-a intamplat asta? Ce face el cand eu nu sunt acasa?
A doua zi a plecat la contabila dis-de-dimineata. Desi firma nu avea cine stie ce activitate, bilantul contabil trebuia predat, asa ca din cand in cand mergea la contabila cu tot soiul de acte. intr-una din diminetile in care stiam ca va merge acolo l-am sunat pe mobil, pe la 11.00. Mi-a raspuns cu o voce foarte relaxata, a rostit un "da" prelung, care pe moment m-a inghetat. Era exact tonalitatea de dupa ce faceam dragoste, minutele acelea dulci in care nu-ti vine sa te ridici din pat. "Unde esti?" "La contabila" "De azi dimineata?" "Da, de azi dimineata, ai vreo problema?" Mi-am spus atunci ca sunt paranoica. in fond, contabila era o femeie respectabila de 35 de ani, o tipa care, desi nu ma prezentase, stia, in mod cert de existenta mea, asa ar fi fost normal. Dar acum incepusem sa ma indoiesc de toate. Daca de fapt nu eram paranoica?. I-am deschis calculatorul. Pastrase o arhiva a mesajelor schimbate prin messenger. Asa am aflat de Vichi. Vichi cea careia ii spusese "ai sa-mi lipsesti, zau că da" cand ea l-a anuntat ca pleaca in Grecia in vacanta. Vichi cea al carei numar de mobil il cersise "macar un sms sa pot sa-ti trimit". Vichi, o fetita in clasa a noua, care nu prea stia ce dorea de la viata, dar care conversa cu usurinta despre bikini cei rosii pe care mama i-i cumparase de la mall, special pentru vacanta asta. Vichi, cea caruia iubitul meu, de la doi metri de mine, ii spunea "noapte buna, iubito, pe maine" Maine cand eu nu aveam sa fiu acasa, maine cand eu nu aveam sa fiu on-line si chiar daca as fi fost acasa, la ce mi-ar fi folosit, cum sa admit ca i-am citit mesajele, asta se cheama violarea corespondentei si nu se face, dar ce face el se face? cum se poate... cum se poate?
Le-am urmarit conversatiile pret de cateva saptamani. stia ca eu exist dar nu o deranja. Flirta. in fond, ce e rau in asta. intr-o seara, am intrat peste el cand facea dus si i-am spus, cat de calm am putut: stiu ce faci, am vazut... te rog, ai grija ce cuvinte folosesti cu altele... te rog, ma doare lucrul asta!
S-a infuriat... "Eu iti citesc tie chaturile?"
"Te rog, citeste-le. Nu e nimic care sa te raneasca. Te rog, opreste-te... nu mai face asta"
"Hai iubito, e doar chat, ce naiba"
"Nu exista doar chat. Eu stiu foarte bine ce se intampla pe chat si in cate feluri te poti juca pe chat cu mintea omului. stiu... te rog, intelege ca fizic mi se face rau." -
Dupa discutia asta am crezut ca a inteles. in fond el era cel care spusese ca atunci cand intri intr-o relatie renunti la o parte din libertatile tale. Nu-i puteam cere sa le spuna tuturor femeilor pe care le cunoaste ca acum el traieste cu mine, pe mine m-a ales, mie imi spune "abia aatept sa ne-amintim stangaciile de la nunta noastra si sa radem". Parca nu e acelasi om... nu se poate...
Monstrul asta al geloziei se cuibarise in inima mea si isi tara solzii in fiecare secundăa. E rau sa nu ai incredere in celalalt, e rau sa il banuiesti ca te inseala dar si mai rau este sa ai dovada fizica, palpabila... Citisem o multime de carti despre psihologia cuplului, intalnisem tot soiul de sfaturi despre cum sa reactionezi, cum sa te comporti daca afli ca jumatatea ta are o aventura... in zilele alea insa mi se stersese totul, totul din minte... De parca n-as fi citit nimic niciodata. Eram total dezarmata in fata evidentei. Nu se poate, El nu poate fi aaa. Nu dupa tot ce am ridicat impreuna, nu dupa toate lunile astea in care m-am straduit atat de tare sa fie totul in regula.
M-am hotarat sa-i scriu. "Sunt bolnava, iubitule", i-am spus... "sunt bolnava de tine. imi lipsesti si ma innebuneste gandul ca in vreme ce eu nu sunt acasa, exista alte femei, dispuse sa-ti povesteasca despre ele, sa te invite in jocuri pe care cu mine nu le mai joci... ai uitat jocurile noastre, scenariile pe care le faceam pe vremea cand eram mai aproape unul de celalalt decat astazi, cand sunt in aceeasi camera cu tine. Am o fantezie. Visez sa vin acasa si sa imi deschizi usa, sa ma iei in brate fara nici un cuvant si sa mergem in dormitor, sa ne iubim, asa, fara sa ne vorbim dinainte, pur si simplu. Dar nu se intampla asta si cand eu nu sunt, cine stie cu cine iti imparti tu asteptarile si nesiguranta asta ma doare, iubitule...!" -
I-am trimis mail-ul si am pornit spre casa cu inima grea. M-a asteptat la usa si m-a luat in brate. M-a tinut asa strans, pret de cateva zeci de secunde, apoi a oftat si s-a desprins de mine, s-a asezat din nou la computerul lui, cu spatele la mine, cu spatele la tot ce insemna viata noastra. Mancam impreuna. Dormeam impreuna. Vedeam cate un film impreuna, dar mai rar. isi deconectase placa video de la televizor si acum, stiind cs exista posibilitatea ca eu sa citesc ce scrie, stergea cu regularitate mesajele din arhiva. Asta nu insemna ca Vichi, Victoria ("ce nume frumos ai tu, mai Vichi") nu mai era acolo, în cutia aceea care odata fusese locul meu preferat de joaca. Toate jocurile mintii, toate cursele pe care eu însami le întinsesem cu mai mult sau mai putina buna stiinta barbatilor cu care discutasem ani de zile pe internet, toate noptile pe care le pierdusem conversand cu altii... se intorceau impotriva mea. Devenisem "femeia de-acasa". Barbatul meu era acum vanat de cele ce aveau vreme sau insomnii. Barbatul meu perfect pentru care îi multumeam lui Dumnezeu ori de cate ori oboseam. Cel care îmi spunea "tu esti mama lui bebe" si stia deja cum îi va chema pe copiii nostri. Cel ce îmi daruise o casa si iluzia unei vieti normale. Cel în care credeam, voiam sa cred toate replicile perfecte pe care mi le servea prompt, fara sa clipeasca, de parca le scotea dintr-un scenariu prestabilit
Am plecat în concediu. La întoarcere mi s-a oferit un contract foarte profitabil, trebuia sa traduc pentru un profesor american, timp de zece zile, un curs la un centru profesional. Mi se propusese o suma care echivala cu salariul meu obisnuit, pe trei luni. Am acceptat, banii ne prindeau bine si era un prilej în plus sa mai învat si eu ceva. În fond, ce înseamna zece zile? Zece zile, o nimica toata... -
-
Zece zile, o nimica toata... Plecam dimineata si ajungeam acasa în jurul orei 19. El ma întelegea, pregatea masa si ma astepta, atunci cand nu trebuia sa mearga la cursurile de master pe care le urma. Spre sfarsit, într-una din zile, în mod exceptional am terminat la ora 14.00. Am venit acasa într-un suflet, fericita ca putem lua masa de pranz împreuna, ca o sa avem o dupa-amiaza doar pentru noi, îmi propusesem sa fac tot ce îmi statea în putinta sa nu se simta neglijat. L-am gasit gata de plecare, proaspat barbierit, parfumat, elegant.
Unde te duci?
La scoala, începe cursul ala de linux la care m-am înscris...
Credeam ca mancam împreuna
Lasa, nu te necaji, mancam împreuna deseara... trebuie sa fug, pa, iubito...
A închis usa. M-am asezat la biroul lui. Uitase messenger-ul deschis. Vichi acceptase în dimineata aceea sa se întalneasca, sa bea o cafea. Îi lasase un mesaj off line pe care barbatul meu îl cita oarecum necajit
"tu suna-ma, si daca am chef ies, daca nu, nu...asa ziceti, domnisoara, nu?"
"da, ce e rau în asta?"
"si ai chef?"
"Da, de ce nu..."
I-am lasat si eu un mesaj. "În seara asta nu vin acasa". Am plecat apoi din casa aia care dintr-o data ma apasa. Mi se parea ca ma strang peretii si înca o data nu puteam sa cred ca ma minte. Ma simteam straina. N-aveam unde ma duce, unde sa ma duc? Renuntasem la casa mea pentru casa noastra, îl rugasem sa nu isi bata joc de sufletul meu, sa înteleaga ca daca între noi nu merge eu nu am unde ma duce, pentru mine nu exista drum înapoi... Dar de ce pui tu raul în fata, ma certase el, de ce sa nu mearga... ne iubim doar, ce garantie as putea eu sa-ti ofer...
Cea mai frumoasa zi se terminase. El deja ma putea minti. El ma mintea si eu stiam si nu exista nici un loc în lumea asta în care sa ma pot aseza sa-mi recapat suflarea... " -
S-a asezat pe bordura unui rond, sa-si traga suflarea. Pe aici trecea în fiecare zi spre serviciu. Cand avea bani, se oprea si cumpara cafea si un buchet de flori de gradina. În anumite dimineti venea aici o batranica uscata, care vindea flori de gradina stranse în buchetele rotunde... Erau atat de frumoase, colorate si parfumate cum doar florile dintr-o gradina de departe ar mai fi putut fi. Batrana le dadea ieftin, 20.000 - 30.000 lei. Cand avea bani, cumpara toate buchetele. În diminetile în care schimba monezile de 1000 si 500 de lei ca sa faca suma pentru calatoria cu taxiul, se multumea doar sa priveasca florile si sa zambeasca. Acum însa nu mai putea zambi, nici nu avea de ce.
- De ce îsi înseala barbatii iubitele? l-a întrebat pe singurul prieten care i-a raspuns la telefon, dintre cei pe care i-a sunat.
- Pentru ca un barbat niciodata nu refuza ce i se ofera. Tu ti-ai asumat relatia, ai încercat sa faci sa-i fie usor si el s-a bucurat ca nu trebuie sa se straduiasca. Eu cred ca te confunda cu maica-sa... si cu mama nu prea faci dragoste, nu-i asa? Nu prea stai de vorba cu ea...
- si eu ce fac acum?
- Depinde ce vrei. Închizi ochii si mergi mai departe sau pleci.
- Unde sa ma duc?
- Vino la mine daca doresti.
- Nu. Locul meu nu e la tine.
- Atunci mergi si rezolva-ti problemele. Daca doar stai, n-o sa le rezolve nimeni pentru tine.
A ajuns acasa pe la 12 noaptea. Era prima oara cand nu-i raspunsese la telefon. Era prima oara cand intra în casa fara sa spuna o vorba. Fara sa spuna o vorba, si-a luat perna si s-a ghemuit pe canapeaua albastra.
- S-a întamplat ceva? a întrebat el, nevinovat. -
"S-a întamplat ceva? Evident ca s-a întamplat, ce dracu... Nu asta e întrebarea potrivita. Ce s-a întamplat, mai degraba. De unde vii la ora asta, iubito? De ce nu mi-ai raspuns la telefon? De ce nu vrei sa dormi cu mine? De ce pleci din patul meu? Asta as fi vrut sa ma întrebe si daca m-ar fi întrebat i-as fi spus: tu minti si eu stiu. si asta nu mai poate ramane asa. Dar n-a vrut sa stie. Asa ca mi-am promis sa nu deschid gura pana nu va fi cu adevarat interesat sa afle de ce ma purtam bizar. Silence Treatment. stiu si eu sa tac apasator, pana simti ca tacerea mea îti striveste timpanele... Dimineata nu i-am mai facut cafeaua. Am lasat toate lucrurile vraiste si am plecat la lucru, eram la finalul proiectului si deja era din ce în ce mai mult de muncit, aveam de tradus cateva zeci de pagini pentru publicare. În seara aceea cursantii, profesorul, organizatorii se întalneau la un cocktail de adio. A doua zi urmau evaluarile finale si gata, pleca toata lumea acasa. Pentru mine notiunea de acasa devenea din ce în ce mai greu de suportat. Pe la ora cinci a trebuit sa vin acasa sa ma schimb pentru cocktail. Eram hotarata sa nu spun nimic. Am intrat în casa si am dat sa intru direct în dormitor. Barbatul meu, îmbracat în costum, sprijinit de usa, vorbea la telefonul fix. N-am scos o vorba. Exact cand ma pregateam sa deschid usa dormitorului el a spus:
Buna!
Buna!?! Cum adica, "buna"? Îsi bate joc de mine? Am întors capul cu un sarcasm gata pregatit. Pe canapeaua noastra albastra însa, rasarise o blonda delicata, care tocmai sorbea ultima înghititura de cafea. Eleganta, coafata, frumoasa, mai frumoasa decat mine, tanara... mai tanara decat mine...
Buna, am raspuns, probabil pe cel mai nepotrivit ton din lume. Apoi am închis dupa mine usile de sticla ale dormitorului.
A închis usile de sticla ale dormitorului.Le-a trantit de fapt, una într-alta, cu furie. si-a aruncat haina pe pat si în secunda imediat urmatoate si-a dat seama ca nu asa trebuia sa reactioneze. A tras aer în piept, a reintrat în camera de zi. Toate erau la locul lor, ca prin minune. El cu receptorul în mana. Cealalta femeie pe canapea. S-a dus catre blonda si s-a prezentat.
- Eu sunt Lia. Tu cine esti?
- Diana...
- A-ha. Încantata. Doresti o cafea?
- Nu, tocmai am terminat-o.
- În zece minute, de la Cristaxi.
"...Zece minute. Am venit acasa cu zece minute prea devreme... Dacă întarziam zece minute n-as fi aflat niciodata... Au plecat împreuna fara ca el sa scoata vreun cuvant. În vreme ce îi deschidea usa, barbatul meu îi zambea si zambetul lui pentru ea nu spunea decat "m-a prins, fi-r-ar sa fie!"
S-a întors dupa cateva minute, s-a asezat la biroul lui si pret de o jumatate de ora a continuat sa tasteze, tot fara sa spuna o vorba. Apoi a plecat. A continuat sa vina acasa în fiecare seara ca si cand nimic nu s-ar fi întamplat. Am tacut amandoi cateva zile. Cand în sfarsit m-am hotarat sa rup tacerea, mi-a explicat ca domnisoara lucra cu avocata lui si pentru ca nu stia sa trimita e-mail-uri îl rugase sa o ajute. De ce nu ati mers la un i-cafe, e plin Bucureştiul? Pentru ca îl întrebase daca ar fi putut veni la el la firma sa trimita cateva mesaje. si cum firma era acasa, si cum nu putea sa o refuze, a trebuit... Bine, dar de ce nu mi-ai spus înainte sa vii cu o femeie straina acasa? N-am stiut ca trebuie sa te anunt cand invit pe cineva acasa..."
Lia a plecat din casa lui Adrian la doua saptamani dupa aceasta întamplare. În dimineata aceea, dupa ce i-a făcut cafeaua, s-a bagat la loc în pat si a asteptat ca el sa plece. Îsi gasise în sfarsit serviciu.
Tu nu lucrezi azi? a întrebat-o, mirat s-o vada în pat într-o zi de luni
Ba da, dar am sa merg mai tarziu, am ceva de rezolvat în dimineata asta.
Îsi stransese aproape toate lucrurile atunci cand el s-a întors. L-a auzit urcand treptele în graba, vazuse probabil masina de mobila jos.
Buna.
Buna.
Ce faci?
Plec.
Te ajut?
Da, te rog leaga cosul pisicii, sa nu fuga.
si-au încheiat socotelile repede. El îi mai datora niste bani pe care urma sa îi înapoieze într-o zi, can -
va putea. Ea nu luase decat ce era al ei. A scos cheile casei de pe breloc si i le-a dat. Apoi a închis uaa, nu înainte de a îndoi biletelul pe care scrisese "Adrian si Lia". El n-a facut nici un gest s-o opreasca. N-a întrebat-o de ce pleaca. N-a întrebat-o unde merge.
Cea mai frumoasa zi se terminase. Putea minti. -
-
tosmai mi-ai dat de gandit mai mult decat as fi crezut vreodata.....deocamdata nu m0am martitat dar urmeaza..si pot spune ca acelas lcuru pe care l-ai patit tu la inceput.....asa ma simt si eu acuma.........e barbatul ideal.perfect..si nu stiu cum sa-i multumesc lui dumnezeu ca mi l-a dat........si ma gandesc ca nu are ce sa nu mearga......dar tocmai mi-ai ofeit o poveste foarte trista care daca ma gandesc poate fi si a mea.......e foarte trist....te rog sa ma crezi ca ma afecteaza foarte mult.nu pot sa cred ca putem crede..noi femeile in niste .......sa le zicem barbati....si mai si credem ca este ceea ce e trebuie.....si uite ....numai din cazua lor suferim.......pe ei ii doare in cot......ce s-a intamplat cu vraja care a existat intre voi...nu pot sa cred ca totul se poate sfarsi intr-o secunda is iti dai seama cati ani ai pierdut si cati ai i-ai dedicat acestui barbat caruia tu i-ai oferit totul si el......dumnezeu nu doarme sa stii
nu stiu ce sfat sa-ti dau........inteleg ce simti....dar nu simt eu desi as putea....dar.....e greu sa nu te mai gandesti...e greu sa-ti iei viata de la inceput.......e greu cand stii ca ai ratat cei mai frumosi ani....si e cel mai greu e sa o iei de la capat cand deja iluziile sunt terminate..........nu stiu ce sa-ti spun........cred ca cel mai bine ar fi sa pleci din orasul ala si sa te desparti de to ceea ce-ti aduce aminte de el.....sa nu mai vezi cafenelele sau cinema-ul uinde mergeati impreuna.....sa arunci lucurile pe care le ai de la el....si orice care ti-ar pricinui o amintire asa de dureroasa....asta daca inca il mai iubesti...o iubire nu se stinge asa usor....se transforma in ura dar nu se uita.......altcevanu stiu ce sa-ti zic...ai grija de tine -
-
-
Fetelor...
ce-am citit....
toti sunt la fel.
si eu am trecut printr-o chestia asemanatoare.
ce e mai rau acum este ca el s-a casatorit si ma cauta in disperare.
la una din discutii l-am intrebat ce vrea de fapt de la mine.
si stiti ce mi-a spus?! ca ar vrea ca noi sa ne pastram relatia intima, ptr ca este ceva special intre noi.
imi vine sa-i dau cu ceva in cap. m-a mintit 2 ani (aproape). nu credeam ca poate fi in siare de asa ceva. ma certam cu maica-mea permanent, eram in stare sa jur ca el nu poate sa ma insele. mi-a spus o colega ca l-a vazut in parc cu cineva, eu nimic. pana l-am vazut eu pe 27 iulie acum 2 ani. am simtit ceva care nu poate fi descris.
si de atunci, gata.
numai cine pateste asa ceva stie ce inseamna.
sa fereasca Dumnezeu toate femeile de astfel de barbati, dar..., cred ca au o gena care ii impinge la inselatorie. -
Am citit si nu mi-a venit sa cred. Este aproape povestea mea. Spusa de altcineva.
Sugarbabe, nu stiu daca este povestea ta, daca ti s-a intamplat tie cu adevarat, eu insa sper din toata inima ca nu. Pentru ca sa traiesti o astfel de poveste este atat de dureros incat toate cuvintele din lume nu pot exprima ceea ce simti. Te doare sufletul atat de tare incat la un moment dat incepi sa percepi aceasta durere si fizic. Zile care trec incet si se transforma intr-un cosmar. Si lacrimi. Si pe de alta parte el si toata dragostea ce o simti pentru el.
E greu! -
-
-
