a facut cineva Novena Sf Anton?

  •  
    • 69 mesaje
    18 Mar 2011, 04:59
    11 3

    Rugaciune catre Sfantul Anton-pentru casatorie

    Sfinte Antoane, tu ai îndrumat pe atâtia tineri pe drumul vietii si le-ai dobândit ajutor de la Dumnezeu ca să poată întemeia o familie fericită si astfel să aibă parte de o viată frumoasă.

    Stiu că si viitorul meu este în mâinile lui Dumnezeu, Stăpânul cerului si al pământului, dar teama de primejdiile care mă înconjoară - uneltirile celor răi, farmecele, descântecele - mă fac uneori să mă clatin în credintă. De aceea alerg la ajutorul tău. Toti cei care si-au încredintat viitorul în mâinile tale au fost călăuziti pe drumul cel bun.

    Dobândeste-mi de la Dumnezeu răbdare ca să nu mă pripesc în alegerea mea; credintă, ca să descopăr mereu vointa lui; supunere la această vointă si seriozitate în pregătirea mea pentru viata de familie.

    Întăreste-mi convingerea că Dumnezeu nu părăseste făpturile sale si le conduce prin providenta sa. Domnul nostru Isus Cristos ne-a învătat: 'Căutati mai întâi împărătia lui Dumnezeu si dreptatea lui si toate celelalte vor veni pe deasupra' (Mt 5, 35).

    Bunul meu mijlocitor, eu sunt dispus să duc o viată cinstită si supusă vointei lui Dumnezeu. Fereste-mă de orice rău si ajută-mă să-mi găsesc un tovarăs credincios pentru ca astfel, amândoi să fim fericiti pe drumul vietii si să ajungem să ne bucurăm de slava cerească. Amin.


    Rugaciune catre Domnul Hristos-pentru casatorie
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.

    In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.

    Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu. De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.

    La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

    Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

    Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.

    Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.

    Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.

    Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.

    Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.

    Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.

    Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin.

     

     

     

     

     

     

     

     

  •  
    • 69 mesaje
    18 Mar 2011, 05:02
    10 2

    Rugăciune puternică pentru momentele grele ale vieţii.

    O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.
    În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.
    Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ......!
    Binecuvântarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine.....!
    Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine ... !
    Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.
    La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi..........(se spune o singură dorinţă).
    Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.
    Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi....(se spune numele) şi necunoscuţi şi iîdreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.
    Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.
    Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua. AMIN!

     

     

     

     

  •  
    • 69 mesaje
    18 Mar 2011, 05:03
    1 3

    Visul Maicii Domnului
    Dormind Prea Sfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare in muntele Eleonului,a avut un vis,iar cand a fost in Cetatea Betleemului a venit acolo Domnul nostru Iisus Hristos si a intrebat-O:Maica mea prea buna ai adormit?Iar Ea a zis:O,Fiul Meu prea dulce,prea frumoase Iisuse,cu adevarat am adormit si iata vis strasnic am visat pentru Tine.Zis-a atunci Domnul:Spune,Maica Mea visul ce l-ai visat iar Ea a zis atunci:Fiul prea dulce,am vazut pe Petru in Antiohia si pe Pavel in Damasc iar pe Tine rastignit pe Cruce intre doi talhari in cetatea Ierusalimului.Carturarii,fariseii si necredinciosii defaimandu-Te foarte,cu fiere Te-au hranit,cu otet Te-au adapat,cu trestie si cu toiag peste cap Te-au batut si cu spini Te-au incununat,in sfant obrazul Tau Te-au scuipat,iar unul din ostasi coasta Ti-a strapuns si indata a iesit sange si apa.Soarele s-a intunecat si luna in rosata s-a prefacut.Catapeteasma templului de sus pana jos s-a despicat,intuneric mare s-a facut de la ceasul al saselea pana la al noualea.Apoi Iosif si cu Nicodim de pe Cruce Te-au coborat,in giulgi curat Te-au infasurat si in mormant Te-au pus.Dar Tu in iad Te-ai pogorat si usile cele de arama le-ai sfaramat si zavoarele de fier le-ai zdrobit,pe Adam si pe Eva afara i-ai scos iar a treia zi ai inviat si Te-ai inaltat la ceruri stand de-a dreapta Tatalui.
    Domnul a zis Maicii Sale:Maica Mea prea sfanta adevarat vis ai visat si acestea toate Eu le voi patimi pentru neamul omenesc.Si se va scrie candva visul Tau si-l va purta la san,il va tine in casa si-l va pastra si de acea casa demonul nu se va atinge si pe duhul cel necurat il va indeparta,iar Ingerul Domnului va sta totdeauna langa dansul de-a dreapta si de supararile si navalirile dinspre oamenii cei rai si vicleni va fi mantuit si la drum in calatorie daca va purta acest vis langa sine acel om va fi pazit,va fi ferit de grindina,de tunet si de toata moartea grabnica va fi ferit.Arhanghelul Mihail va sta langa dansul indreptand pasii sai oriunde va merge.Acel om la iesirea sa din viata pamanteasca va avea mangaiere si lui I ne vom arata inainte de sfarsit iar la infricosatoarea Judecata va gasi mila si starea cea de-a dreapta.Ingerul Meu va purta sufletul sau si-l va duce in Imparatia cerurilor veselindu-se acolo cu toti dreptii care din veac au bineplacut mie.Amin.

  •  
    • 63 mesaje
    6 Iul 2011, 15:57
    11 2

    Stie cineva rugaciunea facatoare de minuni catre Sf Anton care se spune 9 marti la rand, ca am vazut mai multe variante si nu stiu care dintre ele este cea buna. Cine stie, sa o posteze aici va rog frumos.

  •  
    • 4346 mesaje
    6 Iul 2011, 20:01
    2 0
    intrebi de rugaciunea la sf Anton de Padova care e sfant catolic sau te referi la cel pt sf Antonie= sf ortodox???
  •  
    • 63 mesaje
    7 Iul 2011, 14:53
    7 5

    la rugaciunea Sf Anton (Catolic) care se spune 9 marti la rand. Daca stii, te rog sa o postezi aici

  •  
    • 4346 mesaje
    10 Iul 2011, 13:35
    4 2
    Rugăciune la un mare necaz

    Adu-ţi aminte, sfinte Antoane, cum te-a cinstit Dumnezeu până acum, ajutând atâtea mii de oameni care au cerut mijlocirea ta. Adu-ţi aminte câţi morţi au înviat, câţi rătăciţi au primit îndemn şi sfat bun, câţi au scăpat de diferite boli, câţi şi-au reprimit bunurile furate, într-un cuvânt, câţi au găsit şi găsesc necontenit prin tine ajutor în nevoile lor. Şi eu alerg la tine în necazul în care mă aflu. Voi primi uşurare de la Dumnezeu prin stăruinţa ta. Fie-ţi milă de mine, căci Domnul îmi trimite această suferinţă fie pentru păcatele mele, fie ca să mă încerce. Priveşte la starea mea atât de grea. Mă vei putea vedea suferind fără să fii mişcat? Ştiu că nu sunt vrednic de ajutorul tău, dar adu-ţi aminte de marea dragoste cu care ai ajutat pe atâţia păcătoşi, cât timp trăiau încă pe pământ.

    sau

    Sfinte Antoane, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a ajuta mii de oameni în necazurile cele mai mari în care s-au aflat. Tu ai înviat chiar şi morţii, ai întors de pe căile rătăcite pe cei păcătoşi, ai vindecat pe cei bolnavi, ai înapoiat lucrurile pierdute sau furate şi orice rău, oricât de mare ar fi fost, s-a îndepărtat prin puterea rugăciunii tale. Dar nu numai atât, tu ai împărţit oamenilor bogăţiile harului lui Dumnezeu: prin tine mii de oameni s-au întors la credinţă, au învăţat să fie conştiincioşi în împlinirea datoriilor, au ajuns la bunăstare şi o viată fericită.

    Şi eu alerg la tine în necazul în care mă aflu. Nu am de unde să primesc ajutor decât de la Dumnezeu dar sunt nevrednic să apar în faţa lui din cauza păcatelor mele. Priveşte la sufletul meu împovărat şi fie-ţi milă de mine.

    Te rog Sfinte Antoane, pentru dragostea ta faţă de cei sărmani şi pentru grija ta pentru binele lor trupesc şi sufletesc, roagă-l pe bunul Dumnezeu să mă ajute şi pe mine. Amin.
  •  
    • 4346 mesaje
    10 Iul 2011, 13:35
    3 1

    Rugăciunea unui suflet necăjit

    Sfinte Antoane, ocrotitor plin de iubire al sufletelor necăjite, cu inima copleşită de amărăciune mă închin smerit înaintea icoanei tale. În acest zbucium, la cine aş putea să alerg ca să-mi redobândesc pacea pierdută, dacă nu la tine? Câtă încredere nu ar trebui să am în tine, pe care toţi îl numesc sfântul minunilor!

    În slava cerească în care Dumnezeu te-a aşezat ca să-ţi răsplătească virtuţile eroice, vei putea oare să uiţi pe cel ce suferă pe acest pământ? Pentru rugăciunile tale Dumnezeu cel atotputernic de atâtea ori a trecut peste legile naturii, făcând minuni. Va fi oare cu putinţă, ca tocmai acum să rămâi cu inima surdă la vederea suferinţelor mele? Lumea îşi uită prietenii căzuţi în nenorocire, tu însă eşti statornic, şi în timp de restrişte împărtăşeşti bunurile cereşti celor devotaţi ţie.

    Fii, deci, ocrotitorul meu! Te implor, scoate-mă din atâta strâmtorare. Vezi cum sunt aproape doborât la pământ sub povara nenorocirilor ce mă apasă şi a ispitelor ce mă încearcă. Nu văd în jurul meu decât întuneric şi deznădejde. O rază de speranţă găsesc numai în puternica ta ocrotire. Dacă însă, Dumnezeu, în înţelepciunea sa, socoteşte că nu este bine să mă scape acum, atunci dobândeşte-mi cel puţin puterea şi harul să le primesc cu resemnare. Astfel - îndurându-le spre ispăşirea păcatelor mele - mă voi bucura cu tine de o mai mare răsplată în ceruri. Amin.


    Acest mesaj a fost editat de către anda22-7: 10 Iul 2011, 13:48
  •  
    • 4346 mesaje
    10 Iul 2011, 13:36
    4 1
    Rugăciune pentru dobândirea unui har deosebit

    La tine alergăm, Sfinte Antoane, care ai avut o inimă înflăcărată de dragoste către Dumnezeu şi către aproapele: pe tine te invocăm, puternicule făcător de minuni, care ai ţinut în braţele tale pe Isus Cristos sub chip de Prunc: către tine ne îndreptăm plini de încredere, ca să mijloceşti la bunul Isus harul pe care îl dorim din adâncul inimii.

    (se spune dorinţa...)

    Sfinte Antoane nu privi la nevrednicia noastră, ci la slava lui Dumnezeu, care va fi preamărit prin tine, şi la binele sufletelor noastre, precum şi al acelora pe care îi vom ajuta la rândul nostru.

    În semn de recunoştinţă vom căuta să ducem o viaţă cât mai potrivită cu învăţăturile sfintei Evanghelii şi să imităm virtuţile tale, ajutându-i pe cei săraci şi muncind pentru răspândirea binelui. Amin.

    sau

    O minunate sfinte Antoane, slăvit de faima minunilor şi de bunătatea lui Isus, care a venit ca pruncuşor să se odihnească în braţele tale, dobândeşte-mi de la bunătatea lui harul ce-l doresc cu înflăcărare din adâncul inimii mele. Tu care ai fost aşa de milostiv cu sărmanii păcătoşi, nu te uita la nevrednicia aceluia care te roagă, ci la slava lui Dumnezeu, la mântuirea sufletului meu, spre care se îndreaptă şi rugăciunea ce ţi-o fac cu atâta nădejde. Ca recunoştinţă să-ţi fie mica mea ofertă ce o fac pentru ajutorul săracilor, cu care, împreună să-mi fie dat într-o zi prin harul lui Isus Mântuitorul şi prin mijlocirea ta, să ajung în Împărăţia Cerurilor.
  •  
    • 4346 mesaje
    10 Iul 2011, 13:36
    1 2

    Rugăciune pentru timpuri de încercare

    Slăvite sfinte Antoane, care ai dobândit de la Dumnezeu puterea de a învia morţi, trezeşte sufletul meu la o viaţă râvnică şi sfântă.

    Slăvite sfinte Antoane, far de lumină al Bisericii şi al lumii, luminează-mi sufletul cu lumina adevărurilor cereşti.

    Slăvite sfinte Antoane, gata întotdeauna şi puternic întru a veni în ajutor evlavioşilor tăi, în nenorocirilor lor, ajută-mă în necazul de faţă.

    Slăvite sfinte Antoane, care de tânăr ai învăţat să-l învingi pe duşmanul sufletului, păzeşte şi apără sufletul meu de atacurile şi de ispitele lui grave.

    Slăvite sfinte Antoane, crin neasemănat de nevinovăţie, nu lăsa ca sufletul meu să se păteze vreodată de urâciunea necurăţiei.

    Slăvite sfinte Antoane, medic ceresc al atâtor bolnavi, însănătoşează sufletul meu de rănile păcatului şi îndreaptă-mi aplecările neorânduite.

    Slăvite sfinte Antoane, călăuzeşte-mi sufletul pe marea furtunoasă a vieţii şi fă-mă să ajung la portul mântuirii veşnice.

    Slăvite sfinte Antoane, scăparea celor condamnaţi de nedreptatea omenească, scapă sufletul meu de lanţurile păcatului, ca să nu cad în lanţurile grozavei dreptăţi dumnezeieşti.

    Slăvite sfinte Antoane, prin mijlocirea căruia membrele tăiate se unesc iarăşi de trup redobândind viaţă, adu la unire cu Biserica lui Cristos pe toţi cei despărţiţi de dânsa.

    Slăvite sfinte Antoane, care faci să se găsească lucrurile pierdute, ajută-mă să nu pierd niciodată harul lui Dumnezeu prin păcat; iar dacă din nefericire l-aş pierde, să-l regăsesc îndată pentru a nu-l pierde.

    Slăvite sfinte Antoane, la tine aleargă tinerii şi bătrânii şi tu îi asculţi pe toţi; vin la tine şi eu sărmanul şi te rog să nu mă respingi. Ascultă-mă şi ajută-mă.

    Slăvite sfinte Antoane, multe primejdii împresoară sufletul meu. Îndepărtează-le de la mine şi mântuieşte-mă.

    Slăvite sfinte Antoane, priveşte spre lipsurile mele. Vorbeşte lui Dumnezeu cu limba ta făcătoare de minuni ca şi eu să fiu mângâiat şi ascultat.


    Acest mesaj a fost editat de către anda22-7: 10 Iul 2011, 13:38
  •  
    • 4346 mesaje
    10 Iul 2011, 14:14
    4 2
    pe langa rugaciunile de mai sus e bine sa faci si novena sf Anton care se tine 9 zile la rand sau 9 marti fara intrerupere..pt fiecare marti se spune o rugaciune specifica pe care o gasesti in orice carte de rugaciuni pt Sf Anton
  •  
    • 15 mesaje
    10 Iul 2011, 18:03
    8 0
    Am facut de trei ori ritualul de 9 saptamani. Sfantul Anton mi-a dat exact ce am cerut, insa ce am cerut eu s-a dovedit a nu fi spre binele meu.Oricum, linistea sufleteasca si protectia pe care am simtit-o atunci sunt extraordinare, simteam ca nimic rau nu ma poate atinge.
  •  
    • 4346 mesaje
    11 Iul 2011, 08:24
    1 1
    a nu se confunda novena cu vreun ritual magic....
  •  
    • 4346 mesaje
    11 Iul 2011, 08:24
    0 0
    a nu se confunda novena cu vreun ritual magic....
  •  
    • 63 mesaje
    11 Iul 2011, 13:20
    1 1

    gabriella82 said:
    Am facut de trei ori ritualul de 9 saptamani. Sfantul Anton mi-a dat exact ce am cerut, insa ce am cerut eu s-a dovedit a nu fi spre binele meu.Oricum, linistea sufleteasca si protectia pe care am simtit-o atunci sunt extraordinare, simteam ca nimic rau nu ma poate atinge.

    Gabriella te rog sa scrii aici rugaciunea pe care ai spus-o 9 marti la rand. Si ai zis ca ai facut asta de 3 ori. Ai facut pauza sau imediat ce s-au terminat cele 9 marti, ai inceput sa te rogi din nou?
  •  
    • 8 mesaje
    11 Iul 2011, 17:07
    1 1
    Buna,
    Fetelor sunt noua pe site si am o problema mare, sotul meu s-a schimbat radical in ultimele luni eu cred k are ceva facut k sa se indeparteze de mn si de copii nostri, va rog sa imi spuneti si mie ce sa fac.
  •  
    • 15 mesaje
    11 Iul 2011, 19:22
    2 2
    Lollipop, eu nu prea cred in rugaciunile de-a gata, scrise de preoti pe carticele numai bune sa-ti ia banii. Eu m-am rugat singura la Sf. Anton, cu cuvintele mele, venite din simtirea mea. Si, ca in orice biserica, m-am rugat si la Sfanta Treime. In a noua marti am facut slujba de multumire, apoi am luat-o de la capat, fara pauza. Am facut acest lucru impreuna cu o prietena, care a simtit aceeasi implinire si protectie, ca si mine.
  •  
    • 63 mesaje
    11 Iul 2011, 23:03
    2 1
    gabriella82 said:
    Lollipop, eu nu prea cred in rugaciunile de-a gata, scrise de preoti pe carticele numai bune sa-ti ia banii. Eu m-am rugat singura la Sf. Anton, cu cuvintele mele, venite din simtirea mea. Si, ca in orice biserica, m-am rugat si la Sfanta Treime. In a noua marti am facut slujba de multumire, apoi am luat-o de la capat, fara pauza. Am facut acest lucru impreuna cu o prietena, care a simtit aceeasi implinire si protectie, ca si mine.

     

    Te-ai rugat acasa sau la biserica? Iar slujba de multumire in ce consta? Despre rugaciune te-am intrebat, ca stiu ca trrebuie sa fie aceeasi in zilele de marti..


    Acest mesaj a fost editat de către lollipopp: 11 Iul 2011, 23:05
  •  
    • 15 mesaje
    13 Iul 2011, 19:29
    0 1
    Lolipop, m-am dus la biserica in fiecare marti, am stat la rand la preot sa-mi citeasca acatistul. Slujba de multumire consta in a te duce la biserica cu 1 kg de faina, unul de zahar, unul de ulei, unul de vin si 9 pachetele de pomana (sau noua paini). Acolo iti opreste cate un picut din fiecare punga, le slujeste preotul, apoi le iei acasa si le consumi. Pachetelele le dai de pomana cui vrei tu. Daca nu ai bani, poti lua o paine, pe care o imparti la noua oameni care stau la coada la preot sau la icoana. Am facut si asa.
    Poti sa citesti ce rugaciune doresti. Important este sa te rogi la Dumnezeu si la Sf. Antonie. Apoi sa le multumesti. Daca-ti vor fi sau nu ascultate rugile nu stiu. Dar rugaciunea la Sf Antonie face bine, mangaie sufletul, te incurajeaza si iti da speranta.
  •  
    • 4346 mesaje
    14 Iul 2011, 00:04
    5 3
    sf Antonie e sf ortodox pe cand Sf Anton e catolic...faina , ulei etc nu se duce la novena la sf anton..si nici acatiste nu exista la catolici