Singur printre străini.

  •  
    • 2 mesaje
    25 Feb 2018, 06:30
    0 0
    Bună. Am rămas singur printre străini. M-am certat cu prietena și nu cred că ne vom mai împăca. Nici măcar eu nu știu dacă mai vreau, deși îmi este foarte dor de ea. Viața mea e o adevărată telenovelă. Nu vreau să o fac pe martirul, doar îmi aștern gândurile singuratice. Am fost căsătorit, am trăit împreună cu fosta soție 10 ani de zile. Avem și o fată care stă cu ea. Deși poate pare nefiresc, ireal, am divorțat din cauza serviciului ei. Fiind coafează, clientele ei au fost mereu pe primul loc. A recurs și la avort ca să nu își piardă prețiosul job. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să am doi copii în prezent. Legea din România dă automat mai multe drepturi mamei decât tatălui și poate e normal așa, dar în unele cazuri nu e corect, ca în situația mea, eu fiind singurul care m-am preocupat cel mai mult de copil și mai ales când fata dorea să rămână cu mine. Mă împac cu ideea că timpul va trece, fata va crește și va veni la mine. Comunic foarte bine cu ea și nu îmi fac griji că fosta soție o va întoarce împotriva mea. Acesta a fost trecutul. După divorț, acum doi ani de zile în urmă, am cunoscut o fată care locuia de aproximativ de 10 ani în afara țării. Am cunoscut-o printr-o cunoștință comună. Bineînțeles, cum e modern acum, am cunoscut-o pe Facebook. Și ea fusese căsătorită dar spre deosebire de mine, ea este văduvă. Fostul, mult mai în vârstă, murise de inimă. Și ea are o fetiță mai mică cu 4 ani decât a mea. La început nu prea i-am dat importanță, abia evadasem dintr-o căsnicie trasă de păr. Probabil faptul acesta a ambiționat-o și a folosit toate ustensilele feminine ca să mă vrăjească. Și a reușit. După trei luni de Facebook eram cu capul în nori. Încă mai sunt, cred. Ca orice romantic incurabil, am început cu declarații de dragoste și promisiuni. Am vizitat-o de două ori în străinătate. E de la sine înțeles că nu am zburat peste 2000km până la ea doar ca să bem o cafea. Deci...au fost urmări. Foarte plăcute. După 6 luni de relație la distanță m-am hotărât să rup pisica în două. Încă nu știu dacă pisica asta era neagră sau albă, dacă mi-a prins noroc sau nu. Și uite ce își face omul singur cu mâna lui : își dă demisia după 15 ani de muncă în același loc (vă las să bănuiți unde), își face bagajul cu gândul că nu o să își mai vadă copilul decât poate o dată pe an, îi frânge inima mamei lui, care și ea e singură, doar împreună cu bunica care are început de Alzheimer și ia bilet de avion doar de dus spre destinația fericirii lui. Toate bune și frumoase până aici. Odată ajuns în occident, mi-am găsit servici cu ajutorul prietenei plus locuința mea personală închiriată. Povestea pentru care îmi trebuia să am adresă personală e complicată. Ea văduvă cu un copil, țară străină, vă dați seama care era problema. Oficial stăteam separați, neoficial ne înveleam cu aceeași pilotă. Am știut de la început ce fel de fire este prietena mea, învățată să se descurce singură, independentă. Este o persoană complexă și autoritară, dar nu m-a deranjat. Eu sunt mai calm, mai liniștit, familist cuminte, înțelegător. Cam multe complimente mi-am făcut dar ați înțeles ideea. Cu unele mici înțepături uneori, relația a decurs bine. Ea arată fizic foarte bine, știe cum să își folosească atu-urile feminine și uneori eram gelos pe felul ei de socializare în public. Dar m-am controlat și am trecut și peste asta. Cu fata ei m-am înțeles foarte bine de la început, chiar dacă cea mică nu vorbește limba română. Chiar mi-a intrat la suflet foarte mult, o consider ca și copilul meu. După cum spuneam mai devreme, prietena mea are o fire mai autoritară, îi place ca ea să conducă și nu acceptă nici o schimbare. Cine vrea să o placă, o va place așa cum e. Soarta a făcut să o plac eu așa cum e. Diferența de vârstă dintre noi doi e de 5 ani, eu fiind acela mai mare, normal. Dacă era invers, probabil acum nu mai aveam motiv să scriu aici. Să revin. O fi ea o fire complexă și independentă, dar nici eu nu sunt prost sau bătut în cap (deși situația de față mă contrazice puțin). Cu toate acestea de multe ori începuse să mă trateze de parcă eu călcam numai în străchini. Aceeași greșeală dacă o făceam amândoi, la mine era grav, la ea era normal. Începuse să îmi dea replica "Tu nu ai voie să faci sau să spui că mine." Au fost de câteva ori discuții pe problema asta, chiar certuri. De câteva ori mi-am luat bagajele de la ea și am plecat la adresa mea. După o zi și o noapte petrecute în singurătate, cine trimitea mesaj de iertare și împăcare? E lesne de înțeles. Subsemnatul. Și uite așa m-am învățat să accept mai multe ca să fie totul bine. Dacă v-ați plictisit de narațiunea mea, acum devine mai interesant. Într-o zi, când eram sigur acasă și făceam curat, am dat din nimereală peste jurnalul ei, care era pe un dulap. Curiozitatea m-a făcut să îl citesc. Am rămas mască. Am aflat că prietena mea a fost prostituată vreo doi ani de zile în România, înainte să plece din țară, înainte să se căsătorească. Nu îmi venea să cred. Nici acum încă nu îmi vine. E ca și cum ți-ar spune cineva ceva și ție nu îți vine să crezi, nu accepți, e imposibil. Când a venit acasă, am întrebat-o și a recunoscut. Mi-a spus că a fost trecutul ei negru și l-a lăsat în urmă. Și-a cerut iertare și mi-a spus că nu mai are nici o legătură cu el, are copil acum și că nu vrea să mă piardă. Eram bulversat. O iubeam foarte mult dar ideea să accept ce aflasem mă înnebunea. Și am ales să mă mint singur, să mă conving că nu e adevărat, ca să pot trece peste. O iubeam maxim și pe ea și pe copilul ei. Așa că am rămas împreună. Vă dați seama că pentru un bărbat nu e ușor să accepte așa ceva, mai ales când imaginația te mai chinuie uneori. Dar am trecut peste, am păstrat în minte numai momentele plăcute petrecute lângă ea și mai ales motivul pentru care am lăsat totul în urmă ca să fiu cu ea. Acela că o iubeam sincer. Relația a continuat dar chiar dacă am trecut prin problema trecutului ei, momentele când mă desconsidera sau înjosi, au continuat. Și tot așa îmi luam bagajele și plecam o zi, două, ca să revin cu scuze și cu flori înapoi. Patetic poate ar spune unii. Și uite așa am ajuns în ziua de azi, când iar sunt plecat de câteva zile la adresa mea. Ieri a fost dragobetele. I-am cumpărat flori și două jucării la cea mică și i le-am lăsat la ușă. Mi-a trimis mesaj " Cu o floare nu se face primăvară. " Acum stau singur printre străini și aștept. Ce aștept? Nici eu nu știu. Nu mă înțelegeți greșit. Nu disper. Nu mi-e frică de singurătate, chiar dacă nu e ușor. Nu vreau să fiu cu ea doar pentru ca să nu fiu singur. Chiar am iubit-o și mi-e dor și de cea mică a ei. Dar acum nu știu dacă mai vreau să continui relația. Nu știu ce vreau de fapt. Momentan vorbesc cu voi, singur. Vă doresc noapte bună și vă dau un sfat. Mai bine lăsați de la voi într-o ceartă, decât să stricați totul și să fiți singuri pe urmă. Poate într-o zi celălalt va aprecia lucrul acesta. Ceau.
  •  
    • 114 mesaje
    27 Feb 2018, 09:31
    0 0
    Hello Florian, pari un bărbat bine educat, deci ma gandesc ca acasa, nu ai fost vreun "Dorel", 15 ani. Probabil esti constient ca nimeni nu o sa poata sa iti spuna ce sa faci cu viata ta, pentru ca numai tu stii ce simti/cum simti... dacă nu știi, eu zic sa ii dai timp, timpului. Probabil într-o bună zi, o sa iti dai seama ce simti cu cu adevarat. Idei de intors in tara, la fosta ta familie, nu ai? Eu una, daca eram in locul tau, aveam de mult probabil, biletul de avion doar dus, înspre casa... dar de, poate sunt eu mai orgolioasa.. Poate e cazul sa o privești ca pe o etapă din viata, care a trecut... sau dacă îți face tie plăcere să fii sub papucul, iubitei, poate treci la level 2... Da-ti timp, studiază situația si sigur iti vine vreo idee! Succes!
  •  
    • 114 mesaje
    27 Feb 2018, 09:31
    0 0
    Hello Florian, pari un bărbat bine educat, deci ma gandesc ca acasa, nu ai fost vreun "Dorel", 15 ani. Probabil esti constient ca nimeni nu o sa poata sa iti spuna ce sa faci cu viata ta, pentru ca numai tu stii ce simti/cum simti... dacă nu știi, eu zic sa ii dai timp, timpului. Probabil într-o bună zi, o sa iti dai seama ce simti cu cu adevarat. Idei de intors in tara, la fosta ta familie, nu ai? Eu una, daca eram in locul tau, aveam de mult probabil, biletul de avion doar dus, înspre casa... dar de, poate sunt eu mai orgolioasa.. Poate e cazul sa o privești ca pe o etapă din viata, care a trecut... sau dacă îți face tie plăcere să fii sub papucul, iubitei, poate treci la level 2... Da-ti timp, studiază situația si sigur iti vine vreo idee! Succes!
  •  
    • 2 mesaje
    28 Feb 2018, 00:40
    0 0
    Bună Xella94. De ar fi așa simplu. În țară, la familia veche nu mă mai pot întoarce. Nu mai am nici o relație cu fosta. Doar cu fata mai țin legătura. Plus că încă depind de serviciul de aici, din străinătate. Mai am câte ceva de plătit fostei, în urma divorțului. Momentan, în țară nu mă pot duce decât în vizită ca să văd fata. Și în România ce să fac? Să o iau iar de la 0? Încă nu e timpul. Însă îl găsesc un sfat foarte bun, să dau timp timpului să mai treacă. Așa voi face. Voi vedea ce se întâmplă. Prietena mea a început să comunice din nou cu mine. Însă, dacă altă dată abia așteptam un semn de la ea, acum nu mai e așa. Deja încep să mă resemnez cu situația și depinde numai de ea dacă vom mai fi împreună. Și pentru asta ar trebui să mă impresioneze așa cum a făcut-o acum doi ani de zile în urmă, când am lăsat totul pentru ea în urmă și am urmat-o. Avem o singură viață și când oferim totul, e bine să fie pentru persoanele potrivite, care știu să aprecieze.
  •  
    • 1841 mesaje
    28 Feb 2018, 13:59
    0 0
    Florian, ce fel de femeie crezi tu ca meriti? Momentan ai lasat pe cineva sa te trateze abuziv cativa ani buni, nu mai retin (da, si femeile pot abuza emotional barbatii, ca-n cazul tau), si acum iti lipseste. Evident ca iti lipseste, obisnuinta e boala grea si va dura pana cand te vei deconecta, insa rational vorbind, de ce ai vrea sa reveniti la a fi impreuna? Te-a facut fericit? Ai devenit mai bun in preajma ei? Te-a facut sa te simti pretuit, admirat? Cu siguranta este cineva pe lume care te cauta si vrea sa iti ofere totul, de ce sa te privezi de sansa de a o cunoaste ramanand blocat emotional intr-o relatie care evident nu iti serveste?
  •  
    • 7934 mesaje
    28 Feb 2018, 20:13
    0 0
    Florian.nl said:Bună. Am rămas singur printre străini. M-am certat cu prietena și nu cred că ne vom mai împăca. Nici măcar eu nu știu dacă mai vreau, deși îmi este foarte dor de ea. Viața mea e o adevărată telenovelă. Nu vreau să o fac pe martirul, doar îmi aștern gândurile singuratice. Am fost căsătorit, am trăit împreună cu fosta soție 10 ani de zile. Avem și o fată care stă cu ea. Deși poate pare nefiresc, ireal, am divorțat din cauza serviciului ei. Fiind coafează, clientele ei au fost mereu pe primul loc. A recurs și la avort ca să nu își piardă prețiosul job. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să am doi copii în prezent. Legea din România dă automat mai multe drepturi mamei decât tatălui și poate e normal așa, dar în unele cazuri nu e corect, ca în situația mea, eu fiind singurul care m-am preocupat cel mai mult de copil și mai ales când fata dorea să rămână cu mine. Mă împac cu ideea că timpul va trece, fata va crește și va veni la mine. Comunic foarte bine cu ea și nu îmi fac griji că fosta soție o va întoarce împotriva mea. Acesta a fost trecutul. După divorț, acum doi ani de zile în urmă, am cunoscut o fată care locuia de aproximativ de 10 ani în afara țării. Am cunoscut-o printr-o cunoștință comună. Bineînțeles, cum e modern acum, am cunoscut-o pe Facebook. Și ea fusese căsătorită dar spre deosebire de mine, ea este văduvă. Fostul, mult mai în vârstă, murise de inimă. Și ea are o fetiță mai mică cu 4 ani decât a mea. La început nu prea i-am dat importanță, abia evadasem dintr-o căsnicie trasă de păr. Probabil faptul acesta a ambiționat-o și a folosit toate ustensilele feminine ca să mă vrăjească. Și a reușit. După trei luni de Facebook eram cu capul în nori. Încă mai sunt, cred. Ca orice romantic incurabil, am început cu declarații de dragoste și promisiuni. Am vizitat-o de două ori în străinătate. E de la sine înțeles că nu am zburat peste 2000km până la ea doar ca să bem o cafea. Deci...au fost urmări. Foarte plăcute. După 6 luni de relație la distanță m-am hotărât să rup pisica în două. Încă nu știu dacă pisica asta era neagră sau albă, dacă mi-a prins noroc sau nu. Și uite ce își face omul singur cu mâna lui : își dă demisia după 15 ani de muncă în același loc (vă las să bănuiți unde), își face bagajul cu gândul că nu o să își mai vadă copilul decât poate o dată pe an, îi frânge inima mamei lui, care și ea e singură, doar împreună cu bunica care are început de Alzheimer și ia bilet de avion doar de dus spre destinația fericirii lui. Toate bune și frumoase până aici. Odată ajuns în occident, mi-am găsit servici cu ajutorul prietenei plus locuința mea personală închiriată. Povestea pentru care îmi trebuia să am adresă personală e complicată. Ea văduvă cu un copil, țară străină, vă dați seama care era problema. Oficial stăteam separați, neoficial ne înveleam cu aceeași pilotă. Am știut de la început ce fel de fire este prietena mea, învățată să se descurce singură, independentă. Este o persoană complexă și autoritară, dar nu m-a deranjat. Eu sunt mai calm, mai liniștit, familist cuminte, înțelegător. Cam multe complimente mi-am făcut dar ați înțeles ideea. Cu unele mici înțepături uneori, relația a decurs bine. Ea arată fizic foarte bine, știe cum să își folosească atu-urile feminine și uneori eram gelos pe felul ei de socializare în public. Dar m-am controlat și am trecut și peste asta. Cu fata ei m-am înțeles foarte bine de la început, chiar dacă cea mică nu vorbește limba română. Chiar mi-a intrat la suflet foarte mult, o consider ca și copilul meu. După cum spuneam mai devreme, prietena mea are o fire mai autoritară, îi place ca ea să conducă și nu acceptă nici o schimbare. Cine vrea să o placă, o va place așa cum e. Soarta a făcut să o plac eu așa cum e. Diferența de vârstă dintre noi doi e de 5 ani, eu fiind acela mai mare, normal. Dacă era invers, probabil acum nu mai aveam motiv să scriu aici. Să revin. O fi ea o fire complexă și independentă, dar nici eu nu sunt prost sau bătut în cap (deși situația de față mă contrazice puțin). Cu toate acestea de multe ori începuse să mă trateze de parcă eu călcam numai în străchini. Aceeași greșeală dacă o făceam amândoi, la mine era grav, la ea era normal. Începuse să îmi dea replica "Tu nu ai voie să faci sau să spui că mine." Au fost de câteva ori discuții pe problema asta, chiar certuri. De câteva ori mi-am luat bagajele de la ea și am plecat la adresa mea. După o zi și o noapte petrecute în singurătate, cine trimitea mesaj de iertare și împăcare? E lesne de înțeles. Subsemnatul. Și uite așa m-am învățat să accept mai multe ca să fie totul bine. Dacă v-ați plictisit de narațiunea mea, acum devine mai interesant. Într-o zi, când eram sigur acasă și făceam curat, am dat din nimereală peste jurnalul ei, care era pe un dulap. Curiozitatea m-a făcut să îl citesc. Am rămas mască. Am aflat că prietena mea a fost prostituată vreo doi ani de zile în România, înainte să plece din țară, înainte să se căsătorească. Nu îmi venea să cred. Nici acum încă nu îmi vine. E ca și cum ți-ar spune cineva ceva și ție nu îți vine să crezi, nu accepți, e imposibil. Când a venit acasă, am întrebat-o și a recunoscut. Mi-a spus că a fost trecutul ei negru și l-a lăsat în urmă. Și-a cerut iertare și mi-a spus că nu mai are nici o legătură cu el, are copil acum și că nu vrea să mă piardă. Eram bulversat. O iubeam foarte mult dar ideea să accept ce aflasem mă înnebunea. Și am ales să mă mint singur, să mă conving că nu e adevărat, ca să pot trece peste. O iubeam maxim și pe ea și pe copilul ei. Așa că am rămas împreună. Vă dați seama că pentru un bărbat nu e ușor să accepte așa ceva, mai ales când imaginația te mai chinuie uneori. Dar am trecut peste, am păstrat în minte numai momentele plăcute petrecute lângă ea și mai ales motivul pentru care am lăsat totul în urmă ca să fiu cu ea. Acela că o iubeam sincer. Relația a continuat dar chiar dacă am trecut prin problema trecutului ei, momentele când mă desconsidera sau înjosi, au continuat. Și tot așa îmi luam bagajele și plecam o zi, două, ca să revin cu scuze și cu flori înapoi. Patetic poate ar spune unii. Și uite așa am ajuns în ziua de azi, când iar sunt plecat de câteva zile la adresa mea. Ieri a fost dragobetele. I-am cumpărat flori și două jucării la cea mică și i le-am lăsat la ușă. Mi-a trimis mesaj " Cu o floare nu se face primăvară. " Acum stau singur printre străini și aștept. Ce aștept? Nici eu nu știu. Nu mă înțelegeți greșit. Nu disper. Nu mi-e frică de singurătate, chiar dacă nu e ușor. Nu vreau să fiu cu ea doar pentru ca să nu fiu singur. Chiar am iubit-o și mi-e dor și de cea mică a ei. Dar acum nu știu dacă mai vreau să continui relația. Nu știu ce vreau de fapt. Momentan vorbesc cu voi, singur. Vă doresc noapte bună și vă dau un sfat. Mai bine lăsați de la voi într-o ceartă, decât să stricați totul și să fiți singuri pe urmă. Poate într-o zi celălalt va aprecia lucrul acesta. Ceau.

     

    Are balta pesti.
  •  
    • 297 mesaje
    4 Mar 2018, 14:15
    0 0
    Eu cred ca trebuie sa treci peste ideea de “singur printre straini”, la fel de singur printre straini esti oriunde. Lucrezi acolo unde esti? Vrei sa ramai? Eu cred ca trebuie sa iesi din setarile astea de victima si sa iti faci o viata. Da, ai avut o casnicie care nu a mers, ai avut o relatie (sau poate mai multe) care nu a mers, ai un copil si esti plecat din tara. Unde ai gresit in toata situatia asta si ce poti face pentru ca TU SA FII MAI BUN SI MAI BINE de acum inainte? Cauta informatii pe internet despre cum sa iti imbunatatesti viata (daca gasesti aici o poala de oameni care te ajuta sa iti plangi de mila, peste 2 ani vei fi tot aici plangandu-ti de mila).

    Gaseste oameni cu care ai interese in comun si intalneste-te cu ei; fa sport; mergi la spectacole si asa mai departe. Cand vei fi sigur pe tine fa-ti o alta relatie. Co-dependenta in care ai fost/esti cu prietena ta nu e ok.