Urmeaza sa divortez(?)...si am un copil !
-
0 0Ai ales corect ! www.silverstar.ro/
Dragos_2014 said:Salutare tuturor! Imi e destul de clar ca ma simt atat de pierdut, daca am ajuns sa scriu cateva randuri din viata personala pe un forum, si mai ales pe un forum cu dedicatie femeilor in primul rand.
Incerc pe scurt sa va descriu situatia mea ca sot si tata, poate a trecut cineva prin asta si are vreo idee pe care nu am vazut-o eu: cu sotia (sau mai degraba ea cu mine) nu m-am inteles f bine de la bun inceput (avem 10 ani de cand ne stim, 5 de la casatorie, 2 de la nasterea copilului) dar am facut amandoi greseala sa nu ne despartim (ne iubeam, poate si din obisnuinta, mila - un termen dur in acest context dar care trebuie uneori mentionat). Neintelegerile au venit din partea ei, legat in peste 90% din cazuri de curatenie : picatura de ulei de pe aragaz (pe care nu am mai sters-o dupa ce-am facut curat si ordine in bucatarie, uitand pur si simplu de aragaz, sau fiind f obosit dupa miezul noptii), unele lucruri de-ale mele pe care uit unde le pun si o mai intreb si pe ea, si cam tot chestiile astea. De cand avem copil, eu plec de la servici uneori ca sa o ajut cu mancarea (ceva de luat de urgenta, pentru ca poate nu mai are cand sa-i gateasca, sau ceva eroare la centrala, maruntisuri oarecum), ocupandu-ma doar de casa si copil dupa servici (si terminand cu strangerea lucrurilor prin casa dupa ce adoarme copilul, apoi lucrand extra job pentru bani de avans de apartament (deci ma culc pe la 1-2, ma trezesc pe la 9, cu 1-2 intreruperi ptr prepararea laptelui praf si schimbarea scutecului la copil). Ne iubim copilul enorm, iar pe noi la fel - este viata fiecaruia dintre noi. De cand s-a nascut, sotia ma injura frecvent (urat, deci nu doar chestii gen "dute-n p... mea") ptr aceleasi chestiuni (recent pusese mancarea la foc, apoi s-a dus sa adoarma copilul, eu facand treaba prin bucatarie am intrebat-o cand sa adaog in supa ceva ce pusese ea pe masa si a zis ca la final....cand i-am mai dus lapte ca ceruse copilu, copilul m-a vrut in camera sa stam toti...la un mom dat imi aduc aminte EU, nu EA (careia i-am atras atentia ca era ceva pe foc cu 1 ora inainte) si sting focul....prea tarziu, ca se duse naibii toata mancarea....rezultatul a fost mirific: "du-te-n p... mea de prost". Hmm, deci asta mi se intampla, nu stiu daca eu ar trebui sa constientizez ce anume gresesc intr-atat incat sa-mi arunce asemenea cuvinte, sau ea e intr-adevar cu mintea praf (o inteleg ca e f greu, suntem singuri cu copilul, fara ajutor, fara gradinita ca e inca micut si f atasat de noi) si nici nu-si cere scuze vreodata ptr cum vorbeste. Toata familia ei cunoaste comportamentul ei si incearca sa-i explice ca nu este bine cum procedeaza, dar degeaba - se enerveaza si mai tare....nu e nimeni s-o faca sa inteleaga ca pe langa faptul ca ma distruge pe mine, il termina cognitiv/psihic/sentimental pe copilasul nostru (care desigur ca da sa planga cand o aude urland si injurand ca un barbat pe motive de tot rahatul). Ce naiba sa ma fac? In afar de divort, nu vad vreo solutie...dar asta il va termina pe copil intrucat mama si copilul vor sta la 100km distanta de oras, voi avea acces de 2-3 ori/sapt la el, ceea ce este insuficient si dureros ptr el mai ales, dar si ptr mine. Voi ca femei ce m-ati sfatui? Exclus psihoterapie, n-o intereseaza... -
white_storm2 said:Si ea ce p.... ei face, doar adoarme copilul? Adevarul e ca acum se vede cat de mult va iubiti si cat va sustineti unul pe altul, daca treceti testul asta va veti descurca si mai departe. Obligatiile se împart la doi, daca doar unul se ocupă de tot se alege praful...
Altu , luat cu "japca"!!!
si o alta curva devenita brusc Doamna!!! -
Pasarea-Spin said:
white_storm2 said:Vorbesti prostii, girl draga, un copil invatat cu doi parinti simte diferenta, suferinta e mare, nu incape comparatie!-
La 2 ani e prea mic sa simta diferenta! Mai tarziu da, va suferi dar o despartire mai bine e sa fie facuta cand copilul este mic.Daca tot ati dezgropat mortul, sa raspund si eu la provocarea asta.
Te contrazic, copiii de doi ani nu mai sunt doar un bot de carne urlator, vorbesc, pun intrebari si isi exprima starile sufletesti, durerile etc. Deci cu siguranta simt lipsa unui parinte si intreaba si sufera, mai ales daca mama din rautate si dusmanie fata de fostul sot isi da drumul la gura si-I spune ca tati nu-I mai iubeste, ca tati I-a parasit, ca are o alta iubita etc.
Corect este insa ca decat sa creasca intr-un mediu toxic, mai bine lipsa unui parinte, daca nu mai merge caruta... -
pitipoanca69 said:
white_storm2 said:Si ea ce p.... ei face, doar adoarme copilul? Adevarul e ca acum se vede cat de mult va iubiti si cat va sustineti unul pe altul, daca treceti testul asta va veti descurca si mai departe. Obligatiile se împart la doi, daca doar unul se ocupă de tot se alege praful...
Altu , luat cu "japca"!!!
si o alta curva devenita brusc Doamna!!!Da, da numai lume "nacajita"!
-
Dragos_2014 said:Salutare tuturor! Imi e destul de clar ca ma simt atat de pierdut, daca am ajuns sa scriu cateva randuri din viata personala pe un forum, si mai ales pe un forum cu dedicatie femeilor in primul rand.
Incerc pe scurt sa va descriu situatia mea ca sot si tata, poate a trecut cineva prin asta si are vreo idee pe care nu am vazut-o eu: cu sotia (sau mai degraba ea cu mine) nu m-am inteles f bine de la bun inceput (avem 10 ani de cand ne stim, 5 de la casatorie, 2 de la nasterea copilului) dar am facut amandoi greseala sa nu ne despartim (ne iubeam, poate si din obisnuinta, mila - un termen dur in acest context dar care trebuie uneori mentionat). Neintelegerile au venit din partea ei, legat in peste 90% din cazuri de curatenie : picatura de ulei de pe aragaz (pe care nu am mai sters-o dupa ce-am facut curat si ordine in bucatarie, uitand pur si simplu de aragaz, sau fiind f obosit dupa miezul noptii), unele lucruri de-ale mele pe care uit unde le pun si o mai intreb si pe ea, si cam tot chestiile astea. De cand avem copil, eu plec de la servici uneori ca sa o ajut cu mancarea (ceva de luat de urgenta, pentru ca poate nu mai are cand sa-i gateasca, sau ceva eroare la centrala, maruntisuri oarecum), ocupandu-ma doar de casa si copil dupa servici (si terminand cu strangerea lucrurilor prin casa dupa ce adoarme copilul, apoi lucrand extra job pentru bani de avans de apartament (deci ma culc pe la 1-2, ma trezesc pe la 9, cu 1-2 intreruperi ptr prepararea laptelui praf si schimbarea scutecului la copil). Ne iubim copilul enorm, iar pe noi la fel - este viata fiecaruia dintre noi. De cand s-a nascut, sotia ma injura frecvent (urat, deci nu doar chestii gen "dute-n p... mea") ptr aceleasi chestiuni (recent pusese mancarea la foc, apoi s-a dus sa adoarma copilul, eu facand treaba prin bucatarie am intrebat-o cand sa adaog in supa ceva ce pusese ea pe masa si a zis ca la final....cand i-am mai dus lapte ca ceruse copilu, copilul m-a vrut in camera sa stam toti...la un mom dat imi aduc aminte EU, nu EA (careia i-am atras atentia ca era ceva pe foc cu 1 ora inainte) si sting focul....prea tarziu, ca se duse naibii toata mancarea....rezultatul a fost mirific: "du-te-n p... mea de prost". Hmm, deci asta mi se intampla, nu stiu daca eu ar trebui sa constientizez ce anume gresesc intr-atat incat sa-mi arunce asemenea cuvinte, sau ea e intr-adevar cu mintea praf (o inteleg ca e f greu, suntem singuri cu copilul, fara ajutor, fara gradinita ca e inca micut si f atasat de noi) si nici nu-si cere scuze vreodata ptr cum vorbeste. Toata familia ei cunoaste comportamentul ei si incearca sa-i explice ca nu este bine cum procedeaza, dar degeaba - se enerveaza si mai tare....nu e nimeni s-o faca sa inteleaga ca pe langa faptul ca ma distruge pe mine, il termina cognitiv/psihic/sentimental pe copilasul nostru (care desigur ca da sa planga cand o aude urland si injurand ca un barbat pe motive de tot rahatul). Ce naiba sa ma fac? In afar de divort, nu vad vreo solutie...dar asta il va termina pe copil intrucat mama si copilul vor sta la 100km distanta de oras, voi avea acces de 2-3 ori/sapt la el, ceea ce este insuficient si dureros ptr el mai ales, dar si ptr mine. Voi ca femei ce m-ati sfatui? Exclus psihoterapie, n-o intereseaza...
Femeia e ca masina, daca i se strica motorul e vina barbatului
Daca nu te lasi de al doilea job, si nu te lasi de victimizare asteapta-te si la o tigaie in cap. Sunt familii care au 2-3 copii, nu isi fac statuie si fac fata cu brio. Si cred ca poti sa vezi daca nu cumva o pandeste si vreo depresie, e posibil. Poti sa divortezi, asta e, nu sunteti primii nici ultimii. Ea o sa gaseasca pe altcineva, tu la fel Copilul va fi debusolat si cu parinti vitregi aferenti. Ce e greu? Divorteaza.
-
Dragos_2014 said:Salutare tuturor! Imi e destul de clar ca ma simt atat de pierdut, daca am ajuns sa scriu cateva randuri din viata personala pe un forum, si mai ales pe un forum cu dedicatie femeilor in primul rand.
Incerc pe scurt sa va descriu situatia mea ca sot si tata, poate a trecut cineva prin asta si are vreo idee pe care nu am vazut-o eu: cu sotia (sau mai degraba ea cu mine) nu m-am inteles f bine de la bun inceput (avem 10 ani de cand ne stim, 5 de la casatorie, 2 de la nasterea copilului) dar am facut amandoi greseala sa nu ne despartim (ne iubeam, poate si din obisnuinta, mila - un termen dur in acest context dar care trebuie uneori mentionat). Neintelegerile au venit din partea ei, legat in peste 90% din cazuri de curatenie : picatura de ulei de pe aragaz (pe care nu am mai sters-o dupa ce-am facut curat si ordine in bucatarie, uitand pur si simplu de aragaz, sau fiind f obosit dupa miezul noptii), unele lucruri de-ale mele pe care uit unde le pun si o mai intreb si pe ea, si cam tot chestiile astea. De cand avem copil, eu plec de la servici uneori ca sa o ajut cu mancarea (ceva de luat de urgenta, pentru ca poate nu mai are cand sa-i gateasca, sau ceva eroare la centrala, maruntisuri oarecum), ocupandu-ma doar de casa si copil dupa servici (si terminand cu strangerea lucrurilor prin casa dupa ce adoarme copilul, apoi lucrand extra job pentru bani de avans de apartament (deci ma culc pe la 1-2, ma trezesc pe la 9, cu 1-2 intreruperi ptr prepararea laptelui praf si schimbarea scutecului la copil). Ne iubim copilul enorm, iar pe noi la fel - este viata fiecaruia dintre noi. De cand s-a nascut, sotia ma injura frecvent (urat, deci nu doar chestii gen "dute-n p... mea") ptr aceleasi chestiuni (recent pusese mancarea la foc, apoi s-a dus sa adoarma copilul, eu facand treaba prin bucatarie am intrebat-o cand sa adaog in supa ceva ce pusese ea pe masa si a zis ca la final....cand i-am mai dus lapte ca ceruse copilu, copilul m-a vrut in camera sa stam toti...la un mom dat imi aduc aminte EU, nu EA (careia i-am atras atentia ca era ceva pe foc cu 1 ora inainte) si sting focul....prea tarziu, ca se duse naibii toata mancarea....rezultatul a fost mirific: "du-te-n p... mea de prost". Hmm, deci asta mi se intampla, nu stiu daca eu ar trebui sa constientizez ce anume gresesc intr-atat incat sa-mi arunce asemenea cuvinte, sau ea e intr-adevar cu mintea praf (o inteleg ca e f greu, suntem singuri cu copilul, fara ajutor, fara gradinita ca e inca micut si f atasat de noi) si nici nu-si cere scuze vreodata ptr cum vorbeste. Toata familia ei cunoaste comportamentul ei si incearca sa-i explice ca nu este bine cum procedeaza, dar degeaba - se enerveaza si mai tare....nu e nimeni s-o faca sa inteleaga ca pe langa faptul ca ma distruge pe mine, il termina cognitiv/psihic/sentimental pe copilasul nostru (care desigur ca da sa planga cand o aude urland si injurand ca un barbat pe motive de tot rahatul). Ce naiba sa ma fac? In afar de divort, nu vad vreo solutie...dar asta il va termina pe copil intrucat mama si copilul vor sta la 100km distanta de oras, voi avea acces de 2-3 ori/sapt la el, ceea ce este insuficient si dureros ptr el mai ales, dar si ptr mine. Voi ca femei ce m-ati sfatui? Exclus psihoterapie, n-o intereseaza...
Asa injura sotia ta? Ce urat din partea ei -
Dragos_2014 said:Salutare tuturor! Imi e destul de clar ca ma simt atat de pierdut, daca am ajuns sa scriu cateva randuri din viata personala pe un forum, si mai ales pe un forum cu dedicatie femeilor in primul rand.
Incerc pe scurt sa va descriu situatia mea ca sot si tata, poate a trecut cineva prin asta si are vreo idee pe care nu am vazut-o eu: cu sotia (sau mai degraba ea cu mine) nu m-am inteles f bine de la bun inceput (avem 10 ani de cand ne stim, 5 de la casatorie, 2 de la nasterea copilului) dar am facut amandoi greseala sa nu ne despartim (ne iubeam, poate si din obisnuinta, mila - un termen dur in acest context dar care trebuie uneori mentionat). Neintelegerile au venit din partea ei, legat in peste 90% din cazuri de curatenie : picatura de ulei de pe aragaz (pe care nu am mai sters-o dupa ce-am facut curat si ordine in bucatarie, uitand pur si simplu de aragaz, sau fiind f obosit dupa miezul noptii), unele lucruri de-ale mele pe care uit unde le pun si o mai intreb si pe ea, si cam tot chestiile astea. De cand avem copil, eu plec de la servici uneori ca sa o ajut cu mancarea (ceva de luat de urgenta, pentru ca poate nu mai are cand sa-i gateasca, sau ceva eroare la centrala, maruntisuri oarecum), ocupandu-ma doar de casa si copil dupa servici (si terminand cu strangerea lucrurilor prin casa dupa ce adoarme copilul, apoi lucrand extra job pentru bani de avans de apartament (deci ma culc pe la 1-2, ma trezesc pe la 9, cu 1-2 intreruperi ptr prepararea laptelui praf si schimbarea scutecului la copil). Ne iubim copilul enorm, iar pe noi la fel - este viata fiecaruia dintre noi. De cand s-a nascut, sotia ma injura frecvent (urat, deci nu doar chestii gen "dute-n p... mea") ptr aceleasi chestiuni (recent pusese mancarea la foc, apoi s-a dus sa adoarma copilul, eu facand treaba prin bucatarie am intrebat-o cand sa adaog in supa ceva ce pusese ea pe masa si a zis ca la final....cand i-am mai dus lapte ca ceruse copilu, copilul m-a vrut in camera sa stam toti...la un mom dat imi aduc aminte EU, nu EA (careia i-am atras atentia ca era ceva pe foc cu 1 ora inainte) si sting focul....prea tarziu, ca se duse naibii toata mancarea....rezultatul a fost mirific: "du-te-n p... mea de prost". Hmm, deci asta mi se intampla, nu stiu daca eu ar trebui sa constientizez ce anume gresesc intr-atat incat sa-mi arunce asemenea cuvinte, sau ea e intr-adevar cu mintea praf (o inteleg ca e f greu, suntem singuri cu copilul, fara ajutor, fara gradinita ca e inca micut si f atasat de noi) si nici nu-si cere scuze vreodata ptr cum vorbeste. Toata familia ei cunoaste comportamentul ei si incearca sa-i explice ca nu este bine cum procedeaza, dar degeaba - se enerveaza si mai tare....nu e nimeni s-o faca sa inteleaga ca pe langa faptul ca ma distruge pe mine, il termina cognitiv/psihic/sentimental pe copilasul nostru (care desigur ca da sa planga cand o aude urland si injurand ca un barbat pe motive de tot rahatul). Ce naiba sa ma fac? In afar de divort, nu vad vreo solutie...dar asta il va termina pe copil intrucat mama si copilul vor sta la 100km distanta de oras, voi avea acces de 2-3 ori/sapt la el, ceea ce este insuficient si dureros ptr el mai ales, dar si ptr mine. Voi ca femei ce m-ati sfatui? Exclus psihoterapie, n-o intereseaza...DE fapt ce cautai tu in bucatarie? Esti vre-un prostavan care a dat peste o smechera ?
-
BOGDY.2000 said:Varza ,nevarza,asta e,n-ai auzit de copii traumatizati,de nu intelegi sau se vorbeste in chineza?
Mai draga, vorba lui Iliescu, daca mama este in depresie si castiga custodia copilului (in 90% din cazuri se intampla), fara supravegherea tatalui (care se implica) ce crezi tu ca se alege de copilul ala?
E usor sa arunci vorbe... -
-
Am citit prin ce treci, Dragos... Dupa parerea mea la ea exista o cauza patologica... Poate exista in familia ei tulburare bipolara... sau chiar schizofrenie... oricum, comportamentul nu este normal... chiar si depresia prelungita este semn de boala psihica...
As recomanda - ca nespecialist un tratament la psihiatru... Trebuie convinsa cumva sa mearga - impreuna cu parintii ei... Imi dau seama ca parintii ei incearca sa ascunda aceasta tara de familie... Incearca sa investighezi putin familia ei...
Nu se poate sa nu aiba in familie, printre unchi, matusi, bunici... cineva cu comportament asemanator... este genetic... si atunci... tu ca sot trebuie sa o ajuti sa treaca peste aceste momente, cu tratament adecvat... este posibil daca divortezi sa se sinucida... ai putea sa traiesti cu vina asta pe suflet???