Fetita iubitului meu
-
1 0Buna,
deschid acest subiect in convingerea ca exista mai multe persoane care trec prin experiente similare, care ar putea sa ma ajute cu niste sfaturi.
Iubitul meu are o fetita de aproape 11 ani din casnicia anterioara, casnicie care a durat putin, a fost impanzita de probleme si s-a terminat in urma cu 8 ani, cand fetita avea 2 ani.
Am fost foarte receptiva la ideea ca el are un copil, nu ma deranjeaza absolut deloc.
Ea vine in vizita o data la doua saptamani si in vacante si asta dupa un proces dureros in care iubitul meu a obtinut custodia comuna (pentru ca fosta sotie ii interzicea pur si simplu sa isi vada copilul inainte).
Problemele mari si deranjante exista din cauza ca este un copil cumplit de dificil - sunt constienta ca este din cauza experientelor prin care a trecut si imi este foarte mila de ea, incerc sa ii fiu alaturi cum pot. Mama ei este extraordinar de problematica, este santajista, amenintatoare si rea, dar mai urat decat orice este faptul ca ii ofera copilului o educatie....oribila. La varsta asta, fetita nu are voie sa se spele singura pe par, ea nu este invatata sa faca nici cele mai banale lucururi, de genul sa sa isi faca dus zilnic sau sa isi puna singura un pahar cu apa. Stie doar sa spuna vreau apa, adumi apa sau nu stiu sa ma spal singura (in conditiile in care acum cateva saptamani a avut deja prima menstruatie).
Am stabilit impreuna cu iubitul meu ca ii voi fi alaturi copilului, dar ca nu este inteligent sa ii fac eu educatie- ar fi deja prea mult:are o mama, un tata si pe sotul mamei cu care traieste in aceeasi casa.
Din nefericire, trebuie sa inghit si sa accept un comportament foarte urat, cu care nu sunt de acord -cand vine la noi, profita cat poate de faptul ca amandoi avem un alt statut financiar decat cel pe care il are mama ei si a ajuns, invatata de mama ei, sa ne ameninte ca nu vine la noi decat daca o ducem la film sau ii cumparam nu stiu ce. Sunt momente in care daca ii spunem ca nu vom merge la mall, pentru ca doar asta ar vrea sa faca, incepe sa urle si sa ne ameninte ca nu mai vine niciodata in vizita.
Pe langa asta, este invatata de acasa sa se uite noaptea la televizor, cand incercam sa o adormim face crize pur si simplu de isterie, cu amenintari. Nu a fost invatata sa aiba limite la absolut nimic, nici la mancare, (are 44 de kg, in conditiile in care eu am 47), nici la cat se uita la TV, nici la faptul ca nu e ok nu tragi apa la WC. A fost educata sau ma rog, needucata, sa i se dea totul mura in gura si daca incerci sa ii corectezi comportamentul oricat de putin, tipa si urla ca ea nu vrea si nu poate.
Nu o pot educa eu, dar nici nu stiu cum sa fac acele zile mai suportabile.
Oricat as incerca sa o privesc ca pe un copil care are nevoie de ajutor, nu reusesc sa fac asta cand vad ca ia bani din portofelul iubitului meu fara ca el sa vada si ii spune cu zambetul pe buze iti sunt datoare cu 10 lei. Sau cand ma ia in brate si imi spune ca ma iubeste si la 3 secunde dupa ma minte cu ce poate (dar la modul nesimtit, nu o mica minciunica).
A mai trecut cineva prin experiente similare?
Mai pot adauga doar ca iubitul meu este un om extraordinar, este calm, este deschis si un parinte pe care si eu mi l-as fi dorit...cu el vorbesc deschis si constructiv despre tot, deci nu pot spune ca nu comunicama ceva?
Acest mesaj a fost editat de către OANAALICE: -
OANAALICE said:Buna,
deschid acest subiect in convingerea ca exista mai multe persoane care trec prin experiente similare, care ar putea sa ma ajute cu niste sfaturi.
Iubitul meu are o fetita de aproape 11 ani din casnicia anterioara, casnicie care a durat putin, a fost impanzita de probleme si s-a terminat in urma cu 8 ani, cand fetita avea 2 ani.
Am fost foarte receptiva la ideea ca el are un copil, nu ma deranjeaza absolut deloc.
Ea vine in vizita o data la doua saptamani si in vacante si asta dupa un proces dureros in care iubitul meu a obtinut custodia comuna (pentru ca fosta sotie ii interzicea pur si simplu sa isi vada copilul inainte).
Problemele mari si deranjante exista din cauza ca este un copil cumplit de dificil - sunt constienta ca este din cauza experientelor prin care a trecut si imi este foarte mila de ea, incerc sa ii fiu alaturi cum pot. Mama ei este extraordinar de problematica, este santajista, amenintatoare si rea, dar mai urat decat orice este faptul ca ii ofera copilului o educatie....oribila. La varsta asta, fetita nu are voie sa se spele singura pe par, ea nu este invatata sa faca nici cele mai banale lucururi, de genul sa sa isi faca dus zilnic sau sa isi puna singura un pahar cu apa. Stie doar sa spuna vreau apa, adumi apa sau nu stiu sa ma spal singura (in conditiile in care acum cateva saptamani a avut deja prima menstruatie).
Am stabilit impreuna cu iubitul meu ca ii voi fi alaturi copilului, dar ca nu este inteligent sa ii fac eu educatie- ar fi deja prea mult:are o mama, un tata si pe sotul mamei cu care traieste in aceeasi casa.
Din nefericire, trebuie sa inghit si sa accept un comportament foarte urat, cu care nu sunt de acord -cand vine la noi, profita cat poate de faptul ca amandoi avem un alt statut financiar decat cel pe care il are mama ei si a ajuns, invatata de mama ei, sa ne ameninte ca nu vine la noi decat daca o ducem la film sau ii cumparam nu stiu ce. Sunt momente in care daca ii spunem ca nu vom merge la mall, pentru ca doar asta ar vrea sa faca, incepe sa urle si sa ne ameninte ca nu mai vine niciodata in vizita.
Pe langa asta, este invatata de acasa sa se uite noaptea la televizor, cand incercam sa o adormim face crize pur si simplu de isterie, cu amenintari. Nu a fost invatata sa aiba limite la absolut nimic, nici la mancare, (are 44 de kg, in conditiile in care eu am 47), nici la cat se uita la TV, nici la faptul ca nu e ok nu tragi apa la WC. A fost educata sau ma rog, needucata, sa i se dea totul mura in gura si daca incerci sa ii corectezi comportamentul oricat de putin, tipa si urla ca ea nu vrea si nu poate.
Nu o pot educa eu, dar nici nu stiu cum sa fac acele zile mai suportabile.
Oricat as incerca sa o privesc ca pe un copil care are nevoie de ajutor, nu reusesc sa fac asta cand vad ca ia bani din portofelul iubitului meu fara ca el sa vada si ii spune cu zambetul pe buze iti sunt datoare cu 10 lei. Sau cand ma ia in brate si imi spune ca ma iubeste si la 3 secunde dupa ma minte cu ce poate (dar la modul nesimtit, nu o mica minciunica).
A mai trecut cineva prin experiente similare?
Mai pot adauga doar ca iubitul meu este un om extraordinar, este calm, este deschis si un parinte pe care si eu mi l-as fi dorit...cu el vorbesc deschis si constructiv despre tot, deci nu pot spune ca nu comunicamAi in fata si in casa o adolescenta, dupa cum stii nici parintii nu reusesc sa-i struneasca tot timpul. Poti stabili cu tatal ei niste limite pe care ea sa nu le depaseasca, mai in gluma, mai in serios ii puteti sugera ca fiind o domnisoara trebuie sa respecte niste reguli elementare de igiena si bun simt.
Intai te pui de acord cu iubitul tau sa nu-ti dea peste nas ca e copilul lui apoi si dupa, vorbiti amandoi cu ea calm si cu tact. Repetarea e mama invataturii, sa nu crezi ca invata din prima.
Cat priveste amenintarea ca nu mai vine la voi ii puteti raspunde ca, daca nu-i plac regulile nu e musai sa vina. Voi cedand in fata mofturilor ei nu faceti decat sa ii incurajati comportamentul.
In legatura cu kg ii poti vorbi ca o prietena ca fetele de azi isi doresc o silueta frumoasa, ca hainele cad mai bine pe un corp zvelt, ca surplusul de greutate duce la boli grave si la multe alte probleme de sanatate.
Ea nu are banutii ei de buzunar? Stabiliti o suma pe care ea sa o "administreze" asrfel incat sa-i ajunga..."n" zile. Daca ii termina mai repede nu ii mai dati altii si data viitoare va avea altfel grija de ei.
Ca ia singura bani de la ta-su iar nu e ok, dar macar ii spune. Pana la urma e tatal ei, dar ar putea sa ceara ca orice copil.
Incercati sa aveti rabdare si sa fiti convinsi ca nu e usor sa o corectezi la 11 ani, cand pana acum avea voie sa faca orice isi dorea.
Acest mesaj a fost editat de către Deleted Member: -
Multumesc pentru raspuns...au fost stabilite reguli elementare, dar ea nu tine cont de ele. In mare parte este starnita impotriva tatalui ei de catre mama si ea doar copiaza ce aude si vede acasa. Suntem amandoi constienti ca va dura mult pana vom schimba ceva la ea, dar poate ma poti ajuta cu niste sfaturi legate de cum sa accelerez procesul si sa o fac sa constientizeze mai repede ca nu trebuie sa aplice tot ce aude sau vede la mama ei...
-
Marea problema a celor mai multe cupluri destramate este continuarea razboiului, razboi care n-ar trebui sa-l includa pe copil, dar care il afecteaza mai mult pe el decat pe parinti. Ar trebui sa ingroape securea si sa contribuie cu bunacredinta la cresterea, educarea si dezvoltarea propriului copil, nu sa-l foloseasca pentru a se razbuna ei unul pe altul.
Nu cred ca exista metode rapide de dezvatare a unor obiceiuri urate capatate in cativa ani de zile, cu atat mai mult cu cat sunt si sustinute si incurajate de unul dintre parinti. Rabdare si tutun!
Poate nici voi nu reactionati ca niste adulti maturi si echilibrati, iar fata nu va percepe ca o autoritate. Vorbiti-i ca unui adult, ascultati serios ce are de spus oricand, incercati sa aflati de ce nu poate sau nu vrea sa respecte cateva reguli pentru o buna functionare a voastra ca o ...familie. Si ceva de care eu as tine cont avand in vedere cat este de incapatanata: nu faceti compromisuri, un "nu" ramane "nu", daca asta ati hotarat voi.
N-am o bagheta magica cu sfaturi atotstiutoare, multe din ce am scris aici probabil le stiai deja. E mica inca la 11 ani, daca ar pune si mama umarul ar fi mai usor doar ea petrece mai mult timp cu fetita.
Ar mai putea fi o cale de a-i infrange incapatanarea, dar atunci ati face si voi ca mama ei: sa stati la cotitura si sa-i demonstrati ca si mama poate gresii cand o sfatuieste una sau alta, ca nu toate sfaturile ei sunt corecte. Dar eu zic ca nu se face, ar dezechilibra-o mai mult decat ar ajuta la indreptarea ei. Pai daca nici in mama nu mai poti avea incredere, in cine sa mai crezi?
Acest mesaj a fost editat de către Deleted Member: -
Da stiu, dar din pacate mama ei nu face nimic...voi incerca varianta cu nu ramane nu, indiferent cat va urla si va comenta....mi-e doar ca iubitul meu sufera foarte tare cand vede ca fetita lui a fost crescuta de catre mama biologica ca o materialista, care doar profita si cere, fara sa fie dispusa sa faca nici cel mai mic lucru in schimb. Copilul a fost invatat ca tatal ei e bun doar sa ii plateasca pensia alimentara, si acum are la indemana eterna arma (intuind ca tatal ei isi doreste sa o vada cat mai des) daca nu imi iei nu stiu ce, nu vin, sau nu iti mai raspund la telefon cu saptamanile.....ORIBIL.
-
Vezi ca am adaugat ceva la sfarsitul postului anterior.
Asa si? Nu veni, nu raspunde! Sa vedem cat o tine. So, fara compromisuri! Daca acasa nu se spala, la voi asa trebuie, nu stie singura sa-si spele parul, hai sa te invatam, dar inveti, vrei apa, vezi ca e in frigider, etc! Cu calm si rabdare. -
-
Da, eu cred ca va ceda pana la urma. Se numeste "psihologie inversa" si este folosita des pe copii din cauza "lipsei lor de intelegere psihologica si a ratei mai mare de reactiune". Adica ea se asteapta ca voi sa cedati la toate cerintele ei, iar faptul ca nu ii mai jucati in struna o va pune putin pe ganduri. Ea se asteapta sa ii spuneti:" bine, hai ca iti luam...ce vrei tu numai sa raspunzi la telefon sau sa ne vizitezi. Va fi uimita, revoltata, dar pana la urma ii va trece. Aveti de-a face cu un copil, n-ati incercat P.I. pana acum? Ai un copil fricos si nu vrea in leagan ii spui: "eu cred ca tie ti-e frica sa te dai in el", parol daca piciul nu rade de tine si se suie singur. Si asa mai departe...
-
-
Sunt perfect de acord cu ce a scris White-Storm, că este nevoie de multă, multă răbdare și de consecvență în atitudine, ca să înțeleagă puștoaica faptul că trăiește printre oameni maturi ca vârstă și ca atitudine. Aș adăuga eu, dragă OanaAlice, că nu ar strica să încerci să ți-o faci complice și confidentă în unele situații: îi ceri părerea, ca unui om mare, în legătură cu o pieptănătură pe care ai vrea să o încerci, o întrebi dacă pe ea o doare burtica în perioada aceea a noastră, a fetelor, ascultați un cântec împreună și te bucuri de el mai ceva decât se bucură ea etc... Înțelegi tu unde bat. Știu că este greu și că te face să te simți vulnerabilă, știu că pune răbdarea și nervii la încercare și că vei crede că nu merită, dar pe ea o va responsabiliza această atitudine a ta, se va simți importantă pentru tine și, în timp, va vrea să te protejeze și să te sfătuiască exact ca o prietenă. Este un copil târât dintr-o casă în alta, care își construiește moduri de apărare. Se revoltă în felul ei și se folosește și de statutul pe care îl are, știut fiind că pornirea firească a părinților este de a răsfăța copilul, ca să nu simtă bla bla bla... În mare măsură, depinde de tine să fii mama care conduce cu mână de fier, dar și cu candoare. Întoarce-te la copilărie, atât cât permit rațiunea și bunul-simț, și vei vedea că vă va folosi. După ce vă tăvăliți pe covor și după ce veți fi dansat o jumătate de oră ( uite aerobicul cum vine fără să vrei!), o iei în brațe și vă băgați repede la duș. Spuneai că tu nu o.poți educa, pentru că are doi părinți plus bărbatul cu care este acum maică-sa. Ba sa, o poți educa, atâta vreme cât intră în casa ta și doarme pe cearșafurile spălate de tine. Dar fă asta lejer, acordându-vă timp și dăruindu-i măcar tandrețe ( nimeni nu cere să îi oferi iubire). Respect bunul-simț pe care l-ai arătat de le primele cuvinte scrise în legătură cu această situație! Și încă ceva: spui că îți este milă de iubitul tău, care suferă. E băiat mare, poate să ducă. Nu te mai consuma pentru fiecare aspect, canalizează energia spre relația ta cu fata. Vei avea nevoie!
Cu prietenie și cu toate urările de reușită! -
-
O schimbare benefica ar fi sa iti schimbi dragutu, Alice.
Ii cam papa dulaii din traista se pare ...
E primul si cu drepturi depline de pune lucrurile in ordine.
Edit.
Mi-a scapat un : Ha !
Acest mesaj a fost editat de către ViktorC: -
Mimira, vroiam sa te intreb ceva: mi-a ramas in minte replica ta, daruieste-i macar tandrete, nimeni nu iti cere sa ii oferi iubire...
Fetita are nevoie de foarte multe confirmari, si ma intreaba non-stop ma iubesti? ma iubesti? Intr-o zi mi-a spus ca unul din lucrurile care ii plac la mine este faptul ca ma port ca si cum ar fi copilul meu...am inghitit in sec, pentru ca imi dau seama ca desi ii ofer tandrete, nu pot manifesta aceeasi caldura fata de ea cum o face tatal ei. Mi-am facut multe mustrari de constiinta din cauza asta, dar nu stiu cum sa procedez in legatura cu capitolul asta...e normal sa nu iubesti un copil nevinovat? -
-
-
-
-
OANAALICE said:Multumesc pentru intelegere, Mimira
Voi pune in aplicare si sfaturile tale si cele de la white storm...da, ai dreptate, multa, multa rabdare....voi cum reusitit sa depasiti momentele in care copiii vostri va pun la incercare?intreb asta pentru ca neavand copii, invat din mers....Ha, ha buna intrebare. Tu crezi ca situatiile sunt aceleasi tot timpul? Trebuie sa fii inventiv, rabdator, manipulator sa o scoti la capat cu ei. Dar sunt niste chestii pe care nu le schimba nici dracu' daca vine pe pamant, chestii transformate in obiceiuri bune si sanatoase, implementate adanc in constiinta lor: spalatul pe ochi dimineata, facutul paturilor, impaturitul pijamalelor, spalatul pe maini de
oriunde te intorci acasa, spalatul pe dinti, temele inainte de calculator/ fotbal/ televizor sau iesit in oras, culcatul la ora 24, 30 seara, mancat la timp si in bucatarie, nu la tv sau calculator, de dus nu mai zic. Apoi mai sunt si altele ca: ajutat la facut cumparaturi, care e cel mai misto lucru pentru copii , la carat bagajele de la piata, pot face si singuri cumparaturi, se simt importanti.
In momentele "de criza" taci si asculti atenta tot si pana la cap sa-si verse naduful, apoi vorbesti tu calm si explici cum vezi lucrurile. Of course, nu totdeauna merge si mai ridici tonul atunci sa se vada cine e adultul si parintele, dar de regula se calmeaza dupa tonul tau. Daca el urla, tu urlii nu mai pricepe nimeni nimic si ramane in coada de peste pronlema, problema care va revenii cu siguranta pe tapet curand pentru o noua runda de "box".
Cum ii cresti asa ii ai.
-
Eu, Oana, nu te pot sfătui ca părinte, pentru că fiica mea este sus în Cer, mi-a murit în burtică... Lucrez, însă, de o viață cu copiii, ca profesor. Am predat în România iar acum fac asta în Germania. Am ținut să menționez acest lucru pentru că, schimbând țara, am schimbat și sistemul educațional, și pe cel de valori, atât al părinților, cât și al copiilor, fapt care mi-a permis mie, ca dascăl și ca om, să mă reevaluez și, implicit, să mă redefinesc. Ai întrebat dacă este normal să nu iubești un copil nevinovat. Da, este normal și asta nu înseamnă că ești un monstru sau că ești insensibilă. Fetița nu este a VOASTRĂ ,este a LOR. Asta înseamnă că o percepi, oricât de supărător sună, ca pe ființa care îi leagă pe iubitul tău și fosta lui soție, este pricina permanentă care nu te lasă și nu îl lasă să se debaraseze de trecutul lui cu altă femeie. Noi, femeile, suntem posesive cu ce este al nostru, ne apărăm casa, familia precum leoaicele. Cred că ceea ce te-ar ajuta ar fi să ajungi la acea doză de acceptare a situației, la acel blazat "Asta este!" și atunci vei avea altă deschidere către copil. E drept că starea ta este întreținută și de obrăznicia fetei, și de atitudinea mamei ei, și de postura oarecum de spectator pe care ai ales-o până acum. Văd în tine o femeie grozav de isteață, care își iubește și respectă bărbatul de alături și care, pun mâna în foc, vrea să facă lucrurile să meargă. Reinventează-te, fii speculativă la modul cinstit ( poftim paradox! ) și, mai ales, nu te lăsa dominată de gândul că cealaltă este mai puternică pentru că a dăruit un copil. Oricine poate să facă un copil și apoi, chiar divorțat/ă, să se folosească de el. Orice părinte poate dărui iubire, dar dacă ea nu vine la pachet cu dorința de bine pentru copil și cu un minim de inteligență constructivă, nu iese mare lucru din formulă. Te întreabă fata dacă o iubești? Întreabă și tu dacă ea te iubește pe tine și fă-o să înțeleagă că e foarte ușor să deschizi gura și să articulezi niște cuvinte. Greul vine când trebuie să și susții prin fapte. Spune-i: " Scumpo, să iubești înseamnă să fii interesat în fiecare clipă să nu aduci tristețe în ochii celui iubit, să nu îl faci să meargă cu capul plecat, să nu îi ștergi zâmbetul de pe chip." Folosește ce și câte cuvinte simți tu că i se potrivesc. Copiii sunt receptivi și sensibili. Iar tu nu trebuie să ai mustrări de conștiință că nu o iubești. O respecți și o așezi la masa ta. Este de ajuns. Fac o glumă și te rog să mă ierți pentru că este deplasată. Ce se întâmplă dacă vei avea o serie de iubiți cu copii din alte căsătorii? Va trebui să iubești toți acei copii? Să ne păstrăm uzul rațiunii. Îți vei iubi propriii copii, când vor veni. Ce va fi după, vei vedea. Dar să nu te învinovățești nicio clipă pentru ce nu simți acum.
-
Acum la subiectul deschis de tine eu nu cred ca mama "nu face nimic", se straduieste si ea acolo, ce crezi tu, dar ca orice mama cu un singur copil este mai toleranta si trece prea usor peste unele probleme, o cam lasa cum vrea ea si avand in vedere situatia familiala o cam rasfata. Cum naiba la 11 ani sa nu stii sa te speli singura sau nu poti sa-ti pui un pahar cu apa? A cocolit-o prea mult.
Cu uitatul la tv nu stiu ce sa zic, dar copiii sunt in vacanta, daca voi nu-i faceti un program, nu iesiti cu ea intr-o excursie sau prin parc sau cu rolele, la un teatru, film etc ce vrei sa faca? Ia-o cu tine in bucatarie si faceti o prajitura, implic-o si pe ea la gatit,spalat vase, sters praf ...
Te poti implica in educatia ei, cu acordul iubitului bineinteles. Tot repet asta pentru ca fiecare parinte e protector si foarte grijuliu atunci cand i se pare ca altcineva intervine intre el si copilul lui.