Mama vesnic nemultumita
-
0 0Buna tuturor! Orice sfat este binevenit!
Relatia intregii familii cu mama a devenit extrem de neplacuta!
Am 21 de ani si sunt studenta la medicina. de la varsta de 18 ani nu ma mai inteleg absolut deloc cu mama mea. Am fost mereu o eleva silitoare: am terminat liceul cu 9.98, am luat bursa de merit si am intrat la " Carol Davila" pe locurile de la buget. La fel si fratele meu.
Am fost o fata cuminte si sincera cu parintii mei, dar cu toate acestea mama mereu are ceva de reprosat la adresa mea.Mereu cand luam o nota mica ma compara cu ceilalti, imi spunea ca sunt proasta si lenesa.
In toamna aceasta fratele meu (27 de ani) se insoara, iar mamei nu ii convine nimic.
urla, tipa, tranteste, plange, jigneste.
Toata copilaria mea am avut parte de jigniri, de amagiri. Mereu imi promitea ca o sa ma rasplateasca pentru eforturi, dar niciodata nu s-a intamplat nimic. Toate vacantele de vara mi le-am petrecut sechestrata in casa, facand curatenie si calcand.
Asa se intampla si in aceasta vara, dar m=am obisnuit cu asta, insa nu stiu ce sa mai fac.
Imi spune mereu ca eu sunt oaia neagra a familiei, ca umblu cu "minciuni" la fratele meu.
Cand incerc sa discut cu ea, atunci cand o prind in toane bune , totul se sfarseste cu o mare cearta...imi spune :" ai ajuns tu , o mucoasa, sa imi tii lectii de viata".
Prietenelor ei le spune plangand ca ii pare rau ca nu ne poate oferi mai mult...dar eu nu inteleg ce sa imi ofere mai mult? Nu i-am cerut nimic, decat LINISTE.
Nu ii convine nimic din tot ceea ce i se intampla. are senzatia ca toata lumea are ceva cu ea, ca toata lumea ii reproseaza, dar nimeni nu o jigneste cu nimic. ea e singura care jigneste.
zilele trecute mi-a spus ca sunt o dobitoaca pentru ca adopt atitudinea "mutului" fata de ea... si ca sa nu mai vorbesc deloc cu ea.
Daca vorbesc nu e bine. daca nu vorbesc iar nu e bine. M-am saturat sa fiu jignita, umilita...
am incercat de nenumarate ori sa o linistesc, sa mergem impreuna la cumparaturi, sa facem planuri cu cumparaturile pentru nunta, sa calculam bugetul ca sa nu se sperie....si cu toate astea nu exista zi in care sa nu ma jigneasca si sa nu gaseasca defecte la mine.
aseara am facut atac de panica si am inceput sa numar zilele pana cand voi pleca de acasa. oare e normal? ce sa mai fac???? nu stiu cat de coerenta sunt in exprimare, imi cer scuze, dar am lacrimi in ochi si sufletul facut SCRUM -
-
-
Cred ca a venit momentul sa iti dai seama ca orice ai face, ea va fi nemultumita permanent si asta NU din cauza ta ci a ei, care are o problema (dar nici prin cap nu-i da sa admita, daramite sa schimbe ceva).
Bineinteles ca nu e deloc ok si sper sa fii cat mai rapid pe picioarele tale. Pana atunci, trebuie intrerupte aceste discutii care nu duc nicaieri; daca ai putina ambitie si vointa, ii spui, o data, maxim de doua ori : uite mama , sa fie foarte clar, am stat cat am stat dar gata, eu nu mai accept sa ma jignesti, oamenii trebuie sa convietuiasca armonios, respectuos, eu discutii in alti termeni decat civilizati nu voi mai accepta, sper ca s-a inteles, astia sunt termenii mei, ne negociabili. Si din momentul ala, daca iti mai spune vreo dulcegarie, nu ii mai adresezi niciun cuvant, dar absolut niciunul, orice ar face si orice ar zice. Faci strictul necesar (gospodarie), din respect pt casa si atit. N-are decat sa insulte si sa fie drama queen sub forma de monolog. Monologul total s-ar putea sa ii arate si ei mai clar cum este ea
Sub nicio forma nu iti pierzi calmul orice gogomanie ti-ar zice; pastrezi distanta si tacerea.
Si-n rest iti faci planuri pentru cum o fi cand vei fi autonoma, cum va fi la rezidentiat, la mare, la munte, unde vrei tu -
-
Numara in continuare zilele caci nu se va schimba nimic la ea. Sau incearca sa nu mai pui la suflet ignirile si iesirile ei. Cu asa copii ca voi ar trebui sa fie o mama fericita si sa va incurajeze, sa fie mandra de voi si acasa in familie. Problema e la ea, pacat. Voi sunteti minunati. Are nevoie de ajutor -
Va multumesc pentru sfaturi. Si acum sa raspund pe rand.
A intrat de mult timp la menopauza.
Tata nu are niciun cuvant de spus in fata ei. Pe tata l-am perceput mereu ca un om calm, inteligent, insa fara personalitate. Nici el nu are nimic de spus in fata ei. Este cel mai jignit din intreaga familie. Nu a fost nici el un om perfect, a gresit, dar cred ca in orice familie exista greseli.Poate nu a fost atat de tandru si atent cu mama, dar cu noi, copiii lui a fost minunat.
Nu voiam sa cred ca orice as face ea ar fi vesnic nemultumita, dar acum ca am confirmarea voastra cred asta.
Mama se simte coplesita ca isi pierde baiatul. Relatia mea cu fratele meu e una speciala. Il ador, ma inteleg foarte bine cu el, iar mama de la un timp a inceput sa imi spuna ca din cauza nuntii si a fratelui meu care isi " divinizeaza sotia si a uitat de ea" nu poate sa imi ofere mai mult. simt cum incearca sa ma indeparteze de el.
Intre mama si fratele meu mereu a fost o relatie plina de posesivitate....mereu am avut senzatia ca pe el l=a iubit mai mult, cu toate astea pe fratele meu il ador....
a....Cireasa de pe tort a venit zilele trecute cand mi-a recunoscut ca pe el il iubeste mai mult....mi -a spus " Mereu am zis ca pot sa am 1000 de fete, dar niciuna nu o sa fie ca baiatul meu"....Si daca ar fi crezut asta, nu cred ca e un lucru pe care ar fi trebuit sa mi l spuna
-
Pana una alta, eu am nevoie din punct de vedere material de ei....Pana o sa ajung pe picioarele mele, mai am foarte mult. Nu am cum sa ma angajez pentru ca programul nu imi va permite asta...Ma simt prea singura, nu vreau nici fratelui meu sa ii spun tot ce simt pentru ca este si el destul de stresat de atmosfera de acasa.Arpagic, fratele meu a incercat strategia pe care o propui tu...A incercat o de mai multe ori, insa lucrurile doar s-au agravat. Ma doare teribil de tare...AM ajuns sa ma intreb si pentru ce mai traiesc, daca nici macar persoanele pe care le iubesc cel mult pe fata pamantului nu dau nici doi bani pe ceea ce simt eu...Sper sa pot consulta un psiholog cand ma voi reintoarce in Bucuresti...
-
-
Cand am incercat sa ii spunem asta a spus:
A, daca nu mai ma suportati eu nu mai vin acasa. Plec de acasa!
E imposibila. In colectivul de prieteni se poarta normal. Rade, glumeste, iar acasa, parca nici nu vrea sa ma vada. Se duce in camera ei, vrea sa stea singura, apoi vine urland la mine sa imi spuna ca niciodata nu sunt langa ea si ca am o atitudine de dobitoaca, si alte cateva ore cu sute de tipete si jigniri....Dar cred ca o sa ma retrag eu definitiv. Sper doar ca cineva sa nu ma pedepseasca pentru asta...dar chiar nu mai pot sa fac fata!
-
-
Bine, mereu am spus asta, dar parca niciodata nu am putut sa nu imi calc pe suflet si sa ma uit peste umar,
Ma retrag definitiv inseamna o schimbare de atitudine...Sa imi vad de viitorul meu, sa nu ii impartasesc nimic din emotiile si gandurile mele-( pentru ca oricum nu ii pasa)...Sa ma indepartez -
-
-
Hatchico said:Buna tuturor! Orice sfat este binevenit!
Relatia intregii familii cu mama a devenit extrem de neplacuta!
Am 21 de ani si sunt studenta la medicina. de la varsta de 18 ani nu ma mai inteleg absolut deloc cu mama mea. Am fost mereu o eleva silitoare: am terminat liceul cu 9.98, am luat bursa de merit si am intrat la " Carol Davila" pe locurile de la buget. La fel si fratele meu.
Am fost o fata cuminte si sincera cu parintii mei, dar cu toate acestea mama mereu are ceva de reprosat la adresa mea.Mereu cand luam o nota mica ma compara cu ceilalti, imi spunea ca sunt proasta si lenesa.
In toamna aceasta fratele meu (27 de ani) se insoara, iar mamei nu ii convine nimic.
urla, tipa, tranteste, plange, jigneste.
Toata copilaria mea am avut parte de jigniri, de amagiri. Mereu imi promitea ca o sa ma rasplateasca pentru eforturi, dar niciodata nu s-a intamplat nimic. Toate vacantele de vara mi le-am petrecut sechestrata in casa, facand curatenie si calcand.
Asa se intampla si in aceasta vara, dar m=am obisnuit cu asta, insa nu stiu ce sa mai fac.
Imi spune mereu ca eu sunt oaia neagra a familiei, ca umblu cu "minciuni" la fratele meu.
Cand incerc sa discut cu ea, atunci cand o prind in toane bune , totul se sfarseste cu o mare cearta...imi spune :" ai ajuns tu , o mucoasa, sa imi tii lectii de viata".
Prietenelor ei le spune plangand ca ii pare rau ca nu ne poate oferi mai mult...dar eu nu inteleg ce sa imi ofere mai mult? Nu i-am cerut nimic, decat LINISTE.
Nu ii convine nimic din tot ceea ce i se intampla. are senzatia ca toata lumea are ceva cu ea, ca toata lumea ii reproseaza, dar nimeni nu o jigneste cu nimic. ea e singura care jigneste.
zilele trecute mi-a spus ca sunt o dobitoaca pentru ca adopt atitudinea "mutului" fata de ea... si ca sa nu mai vorbesc deloc cu ea.
Daca vorbesc nu e bine. daca nu vorbesc iar nu e bine. M-am saturat sa fiu jignita, umilita...
am incercat de nenumarate ori sa o linistesc, sa mergem impreuna la cumparaturi, sa facem planuri cu cumparaturile pentru nunta, sa calculam bugetul ca sa nu se sperie....si cu toate astea nu exista zi in care sa nu ma jigneasca si sa nu gaseasca defecte la mine.
aseara am facut atac de panica si am inceput sa numar zilele pana cand voi pleca de acasa. oare e normal? ce sa mai fac???? nu stiu cat de coerenta sunt in exprimare, imi cer scuze, dar am lacrimi in ochi si sufletul facut SCRUMLa ce rasplata te asteptai ? De se permite intrebarea, desigur .
Mai mai mai ... cum va puteti voi plinge ca ati facut nitica treaba ...
-
-
-
-
Nu se pune problema ca persoanele dragi nu dau doi bani pe ce simti tu... aminteste-ti mereu ca problema este la ea, e ca si cum ar avea un handicap, e imatura emotional .. Cu siguranta tine la tine, dar relatia voastra nu este ""periclitata"" acum, asa cum i se pare ei ca e relatia cu fratele tau pe care probabil ar fi vrut sa il aiba mereu sub aripioara si fata de care e cam posesiva, ca sa nu spun geloasa pe sentimentele lui pt altcineva.
Alea cu "plec de acasa" eu cred ca sunt texte. Si tata imi face d-astea de copil oropsit de 5 ani, ca el mai bine moare sau se duce la azil, ca sa scap de el, ca stie el ca eu il urasc si imi face placere sa il vad suferind Asta in conditile in care el e relativ sanatos tun, eu il intretin, am grija de toate cele ale lui, de la chirie la facturi, ii gatesc, vorbim zilnic, ne vedem aproape zilnic si ii dau tot ce are nevoie, samd.
Tu trebuie sa schimbi abordarea si strategia, un prim pas ar fi sa nu pui la suflet atat de tare derapajele unei persoane care nu e de crezut ca se va mai schimba. Daca crezi ca exista lucruri care ar putea-o echilibra si inveseli, vorbeste si cu fratele tau si incercati sa ii asigurati accesul la aceste lucruri (habar n-am, o seara doar voi trei in oras, un abonament la cinema, concerte, niste daruri inspirate... ). Dar o limita trebuie fixata a propos de cum vorbeste cu voi, intr-un fel sau altul trebuie sa inteleaga ca in orice relatie sunt doi, deci daca vrea o relatie cu pruncii ei, trebuie sa tina cont si de ei.
