Gindurile mele sentimentale sunt foarte incilcite! Invitatie la
-
0 0Buna, am 44 ani si ma aflu intr-o mare dilema! Acum citiva ani, nu multi, am facut o schimbare majora in viata mea. Am plecat din orasul natal, pret de multi kilometri, de linga un sot alcoolic si locuiesc de tot atita timp linga un alt barbat, pe care il credeam iubirea vietii mele. Este mai tinar ca mine cu citiva ani, nu mult. Nu am vrut sa am de-a face cu el la inceput fiindca opinia mea e ca femeia trebuie sa fie mai tinara, dar a insistat si luptat foarte mult pentru mine. Nu arat rau, toata lumea imi da minim mai putin cu zece ani ca virsta fiindca am spiritul tinar si se stie ca asta isi pune amprenta asupra infatisarii unui om. Cind m-am inhamat la aceeasi caruta cu el... am vazut ca ii cam fug ochii si dupa alte femei, chiar in fata mea, m-a durut, dar am spus ca asta ii e felul si ca o sa se multumeasca doar cu privitul. Ei bine, nu cred ca a fost asa. In proportie de peste 90 la suta cred ca m-a inselat. Nu conteaza detaliile, nu as vrea sa va plictisesc. Oricum sustine ca relatia pasagera sau relatiile, ca e posibil sa fi fost mai multe in patru ani de cind ii stau alaturi, nu s-au finalizat prin sex. Ceea ce nu cred :) Nu sunt o naiva. Acum ma simt foarte dezamagita din punct de vedere emotional. In timpul de cind sunt cu el am primit afectiune, atentie, iubire si sex, desi nu conteaza pentru mine foarte mult acest aspect deoarece primele sunt dorintele mele majore. Stiu ca ar merita sa il parasesc, dar nu pot. Cred ca il iubesc, desi nu stiu cu adevarat daca este asa sau nu. Cred ca da, din moment ce nu pot sa fac pasul. Nici eu nu ma inteleg. Cred ca toata viata mea am sa fiu intr-o cautare eterna a ceea ce nu exista - dragostea desavirsita. Cineva foarte apropiat imi spunea ca sunt o romantica din Evul Mediu. Asa e, desi urasc sa recunosc asta. Imi urasc slabiciunea, cred ca ar fi fost bine sa ma fi nascut barbat. Ma simt de parca as fi un spectator la un fim neplacut, culmea in care eroina sunt eu. Vad lucrurile foarte clar, dar ca un om aflat de partea cealalta a usii, de afara, care stie foarte bine cum ar trebui sa actioneze, dar nu poate sa o faca. Nu inca. Ma tine ceva, poate iubirea pentru el, poate frica si scirba de un nou inceput. Un inceput care cu siguranta, nu imi va implini toate asteptarile mele, ci imi va aduce superficialitate. Un inceput care o perioada va fi super frumos, apoi se va estompa... adevarul este ca nu exista iubire perfecta si eu vreau perfectiunea. Tind sa obtin totul sau nimic. Dar din pacate, asta ar insemna sa traiesc singura si e greu, desi in viata, aparent esti inconjurat de oameni, caci in realitate tot singur esti, ceilalti au rolul de a-ti face trecerea pe pamint mai usoara... sau mai grea :). Ideea e ca m-am hotarit sa stau linga el, chiar daca stiu ca va mai gresi. Si afemeiatii au nevoie de o femeie linga ei, una care sa le fie aproape atunci cind le este cu adevarat greu. O sa spuneti ca sunt nebuna. Asa e! :)))) Am o doza de nebunie si masochism in mine, recunosc. Dar e decizia mea pe care mi-o asum, nu stiu nici eu pina cind. Voi vedea, viata mea oricum merge inainte si mi-o voi trai. Am luat niste decizii majore. Persoana mea a ajuns instantaneu pe primul loc :))) si nevoile mele. Am mai mare grija la dorintele mele, placerile mele. Ma ocup si mai mult de aspectul meu fizic pentru a ma simti cit mai atractiva. Nu pentru el, ci pentru mine. Si daca va fi destul de inteligent sa vada aceste aspecte, va fi bine pentru el, daca nu, el are de pierdut. Stau cu el, ca nu pot sa il las, dar va pierde iubirea mea. Si... poate ca la un moment dat nu voi mai simti nimic. Am uitat sa va spun ca este foarte gelos, culmea el care nu este tocmai sfintul de pe lume. Nici nu vrea sa conceapa ideea ca as putea numai si doar sa vb cu alt Adam :) Misto situatie. Ma rog, eu nici nu pot sa fac asta, i-am si spus ca atita timp cit sunt cu el, nu voi fi si cu altul. Am caracter in primul rind pentru MINE , ca om. Nu stiu ce voi face de acum inainte, dar asta e farmecul vietii pentru a nu fi monotona. Gata, deocamdata, ca v-am ametit. Cred ca nu stiti ce sa mai credeti, nici eu nu stiu, nu sunteti singure in gasca :)) astept opinii de la voi, ca in dragoste nu asculti de sfaturi. Eu cel putin fac ce ma taie capul si in functie de cum gindesc in ziua respectiva :) sunt o fire schimbatoare, dar totusi statornica....Va pup -
Ai indoieli, stii ca nu este bine ceea ce faci dar insisti si-ti mai si place...Prea roz nu o sa fie viata ta si asta o simti si tu dar esti hotarata sa inghiti de teama altui esec, vei mai reusi sa pari impasibila o anumita perioada apoi nemultumirile tale vor iesi la iveala si poate nu oricum. Simt ca vrei sa abandonezi lupta si te multumesti cu mici batalii castigate, eu zic sa te mai gandesti pentru ca nefericirea si singuratatea in doi nu este cea mai buna solutie, iar timpul pierdut nu se mai intoarce. -
ai dreptate Rodi, asa este si sunt foarte constienta de acest lucru, ca timpul pierdut nu se mai intoarce. Dar am luat decizia sa ii mai acord o sansa. Una singura fiindca inca il mai iubesc. Acesta ar fi motivul principal, apoi ma gindesc daca nu voi regreta ulterior decizia luata. Pentru iubirea pe care mi-a oferit-o si ce am trait alaturi de el mai merita o sansa. Mai cu seama ca se straduieste si ii pasa. Daca se purta cu indiferenta si nu ii pasa de mine imi era foarte usor. Dar eu ramin adepta ideii ca timpul le rezolva pe toate, se va alege ceva. Stiu ca ptr mine timpul e vital, dar sincer, am pierdut 20 de ani din viata alaturi de primul sot - singura realizare de care nu imi pare rau sunt cei doi copii, acum pe picioarele lor - asa incit o luna, doua, trei, un an sau doi nu prea mai au valoare. Si sunt o luptatoare, daca nu voi mai avea ptr ce lupta, voi pleca fara indoiala. Oricind voi avea puterea de a o lua de la inceput, chiar daca imi va fi greu. Am lasat totul in urma prima data, casa, bunuri, nu m-am uitat in urma. Doar copiii au ramas importanti, pe ei nu i+am dat deoparte. Acum nu sunt nici copii la mijloc, nici un act de casatorie, tot ce ma tine e iubirea ptr el. Ma multumesc cu batalii mici cistigate asa e... deocamdata si ti-am spus de ce, pentru ca mai am ptr ce lupta. Cit despre singuratate in doi, nu este asa, ca daca era bagajele erau demult la usa. Aici e problema, ca ma iubeste totusi. Insa nu inteleg cum poate un om care iubeste sa se detaseze de sentimente si sa calce strimb. Cred ca numai un barbat poate face asa ceva prin natura sexului sau. Multumesc de sfaturi, sincer, ma bucur ca macar si cu gindul cineva este alaturi de mine. Asta e cel mai important. te pup si iti doresc fericire si tot binele din lume.
-
-
Poate ar fi bine sa cochetezi si tu cu altii- sau sa te prefaci- poate ca asa va intelege cam cum e...
Am cunoscut in tineretile mele un tip ca el, mult m-a iubit si mult mi-a dat dar tot mult am suferit din cauza ochilor lui teribil de alunecosi. Am facut cele mai urate crize de gelozie din viata mea, am si cazut in ridicol...eu care sunt si timida si rezervata si discreta si si si.
Tot cu ceva ani mai mic, nu multi. Relatia nu a durat dar din motive mai complexe. -