ce e de facut cand sotul te ignora? cum iti salvezi casnicia?
-
5 4Poate ar fi bine sa-i dai un soc...comunicandu-i ca vrei divortul, daca tot nu-l mai intereseaza casnicia asta!
Ori cade pe spate, ori abia asteapta sa spuna "da".
Eu spun sa o faci, macar o sa-l scoti din starea de tampeala in care este acum.
Banuiesc ca, abia atunci va realiza cat este de serioasa problema voastra si ca trebuie discutat si pus la punct o casnicie ajunsa in impas.
Personal cred ca se comporta ca un copchil de 15 ani, plin de hachite si lene, nu vrea nimic, nu-l intereseaza nimic, ori la varsta lui si cu un copilas pe cap...ar trebuii sa se maturizeze!
-
Oana, nu e looser, e un tip ok. Nu are vicii mai grave, nu e agresiv, betiv, nu umbla dupa fuste. Isi iubeste copilul si se ocupa de el, se joaca cate putin cu el, etc. In treburile casnice mai nou a inceput sa ma ajute, dar trebuie sa ii trasez eu sarcini. In ultima vreme a si gatit de cateva ori pentru noi, deci un pic de interes arata. Problema e ca ma ignora doar pe mine, nu ca ar fi necomunicativ. Daca avem vreun musafir e f sociabil si vorbaret. Cu mine in schimb e mut ca o lebada. L-am intrebat in diverse ocazii de ce nu vorbim si mi-a spus ca nu vede despre ce am putea vorbi noi. Ca problemele pe care le avem le cunoastem amandoi , iar despre altceva nu vede ce am putea discuta. Eu tind sa cred ca eu sunt problema. Dar nu stiu de unde sa apuc taurul. Ca nu-i gasesc coarnele
-
maricon, am vorbit si despre divort. Mi-a spus ca daca eu vreau, divortam pentru fericirea mea. Ca e alegerea mea. Nu se opune, dar nici nu vrea sa schimbe ceva. Parca si ideea divortului ar lasa-o pe umerii mei. Desi nu imi doresc sa ma despart de el. Avem de crescut un copil, si in cele din urma, asa cum spuneam e un tip ok, in afara de faptul ca e indiferent
-
criss32 said:maricon, am vorbit si despre divort. Mi-a spus ca daca eu vreau, divortam pentru fericirea mea. Ca e alegerea mea. Nu se opune, dar nici nu vrea sa schimbe ceva. Parca si ideea divortului ar lasa-o pe umerii mei. Desi nu imi doresc sa ma despart de el. Avem de crescut un copil, si in cele din urma, asa cum spuneam e un tip ok, in afara de faptul ca e indiferent
Cris, care om pe lumea asta nu ar fi socat daca i-ai pomeni de divort?!
Eu cred ca ala care nu mai are sentimente pt tine...
Nu stiu de ce dar am senzatia ca sta cu tine din cauza copilului, poate si-a pierdut interesul pt tine, rutina a parut, poate este nefericit, poate ii acrzi mai multa atnetie micutului decat lui...sunt atat de multi "poate" incat nu poti afla adevarul decat comunicand.
Intreaba-l ce vrea pt ca tacerea lui te inebuneste, intreaba-l de ce se comporta ca un mitocan, ignorandu-te, daca are ceva sa-ti reproseze sa puna cartile pe masa, trebuie sa spuna ceva, poate exista o alta persoana in viata lui, poate nu mai este fericit cu tine...cumva trebuie sa-l faci sa vorbeasca!
Si scuza-ma, sa te sacrifici de dragul copilului, eu nu vad un rost. Am cazuri langa mine care au horatat sa stea de "dragul copiilor" si au suferit cum nici nu-ti inchipui, copii au crescut si le-au reporsat parintilor ca au fost idioti daca au crezut ca pe ei nu-i afectea raceala si micile rautati dintre parinti, copii si-au luat zborul imediat cum au facut 18 ani, urand sa-si mai vada parintii impreuna dar plini de venin si de ura. amilia d ecare vorbesc aveau 2 abieti, ambii s-au casatorit prin facultati si la cativa ani au si divortat unul dupa altul, amandoi au spus ca nu-s idioti ca parintii lor sa ajunga sa sufere 30 de ani.,..doar de dragul copiilor. O decizie f inteleapta! Azi sunt amandoi recasatoriti si ghici? amandoi au casnicii fericite.
Nu te mai crampona ca ai un copil de crescut, daca nu sunteti fericiti, nu fiti idioti sa va sacrificati pt copil, copilului o sa-i fie mai bine in orice casa l-aui duce si ar fi inconjurat de dragoste, de blandete.
-
Buna ziua fete!! Am citit si eu povestea lui criss. Cunosc cum e pt k sunt cam in aceeasi situatie doar k la mine nu e un copil la mijloc... Criss eu am procedat astfel:i-am spus k vreau sa ne despartim pt ca m-am saturat sa fac eu totul, sa vb singura, sa ma rog de el sa ma bage in seama. I-am spus k am sa-mi caut pe altcineva care stie sa ma aprecieze asa cum sunt si sa ma satisfaca din toate punctele de vedere!!! La mine a tinut...am juma de an de cand am vb asa serios cu el si momentan e bn... Daca te iubeste cu adevarat si vrea sa-si pastreze familia se schimba daca nu fie sanatos. -
multumesc mult. voi tine cont de sfaturi, poate se schimba ceva. La despartire nu vreau sa ma gandesc acum, imi e oarecum teama de singuratate, desi oricum am parte de o singuratate in doi. Dar macar e cineva in casa in caz ca mi se face rau ori am o urgenta. Ma gandesc si ca nu il mai atrag pentru ca m-am ingrasat f mult in sarcina. am avut o sarcina mai dificila, in fine, am pus aproape 40 de kg. am slabit deja 30 dar mai am 10. Depun eforturi dar nu imi iese totul atat de rapid.
-
Andre, sa inteleg ca la tine acum e ok? Avea acelasi comportament? Nu comunica, te facea sa te simti mereu vinovata pentru orice atitudine, etc? Ma bucur daca ai reusit sa schimbi asta, sper sa reusesc si eu incet, incet. Mi-e ciuda ca m-am schimbat si eu si nu mai am energie sa fac ce ar trebui. De exemplu cand el vine mai binedispus sa zburd, sa fiu zambitoare, sa ma arat entuziasmata. Stiu ca trebuie, dar pur si simplu parca am inghetat, nu ma pot nici preface, si imi e ciuda pe mine.
-
O poveste de am gasit-o azi pe net:
Aveam 18 ani, el-28. El mai fusese casatorit, dar “sotia nu il intelegea, si au divortat”. Toate acestea imi flatau foarte tare orgoliul infantil. Ma flata si faptul ca el era sufletul oricarei petreceri, organizatorul tututror distractiilor. Toata lumea il iubea: l-am indragit si eu.Ne-am casatorit, am facut nunta; imi aduc aminte de cuvintele mamei lui:”Esti sigura ca vrei sa te mariti cu el?” Si inca cum! Bineinteles ca voiam sa ma marit cu el.
Mai tarziu am inteles ca nu-mi dadeam deloc bine seama ce inseamna sa fii maritata cu un asemenea om. Trebuie sa recunosc ca era un sot grozav: gatea, spala ,facea curat cu bucurie, mergea la magazin, ma ocrotea ca pe un copil mic. Devenind insa sotul meu, nu a incetat a fi ”sufletul tututror petrecerilor”, pe cand eu voiam ca el sa fie doar al meu, voiam un camin confortabil, voiam copii. Seara il asteptam tot timpul de la petreceri si intalniri cu prietenii, plangeam si ma framantam din pricina gandului ca merit ceva mai bun. Au urmat certuri indelungi, cu lacrimi si cu pretentii din partea mea ca el s-o termine cu stilul de viata dinainte. El se opunea , spunea ca pentru mine o sa faca totul.
Au trecut asa trei ani – trei ani de lacrimi si framantari, o sarcina nereusita. Intr-o buna zi, nu l-am mai asteptat: mi-am adunat lucrurile si am plecat. Au urmat reprosuri din partea rudelor lui, acuzatii din partea rudelor lui, acuzatii din partea mamei lui, insistente din partea lui sa ma intorc si promisiuni ca vom incepe o viata noua. Eu nu voiam sa ma intorc, nu mai voiam deja nimic, si nu m-am intors.
A urmat procedura de divort, care m-a aruncat in depresie prin faptul ca nimanui nu-i pasa de tragedia familiei noastre: o femeie dura, fara sa arunce macar o privire,a semnat actul de divort, si uite ca numai suntem sot si sotie, sutem doi straini…La inceput, ma delectam in libertatea mea; dar dupa o scurta vreme mi-am dat seama, ca atunci cand vad in magazine sectia cu imbracaminte barbateasca mi se strange inima. Ma uitam la pantofi, la cravatele si la camasile pentru barbatesti, si ma gandeam cu tristete ca nu am pentru cine sa cumpar toate lucrurile astea , cu toate ca imi doresc foarte tare. Voiam atat de mult sa am grija de cineva, sa ma ingrijorez pentru cineva, sa ma grabesc catre casa catre cineva dupa ce termin lucrul-sa ma grabesc,nu asa,la o intalnire, ci la familia mea, acasa. Atunci am hotarat ca vreau foarte tare sa ma marit. Si n-are decat sa fie schiop, n-are decat sa fie ciupit de varsat de vant, numai sa nu bea si sa n-aiba alte obiceiuri daunatoare.
Si l-am gasit. Nu bea, nu fuma, nu era ciupit de varsat de vant si nici schiop, ba chiar era foarte atragator; in fiecare zi venea la mine cu flori si dadea dovada de atentie si grija in fel fel si chip. Am inceput sa traim impreuna, si nu dupa mult timp ne-am casatorit. Acum s-ar fi parut ca visele mele se implinesc: aveam o familie, aveam cui sa impletesc pulovere, cui sa gatesc mancare gustoasa.
S-a dovedit insa, absolut pe neasteptate, ca pe langa ”obiceiurile daunatoare” ,barbatii mai au si altele…De exemplu, ca nu le place sa-si schimbe ciorapii, ci incearca sa ii ascunda in locuri unde nimeni nu o sa afle comoara lor; pot sa scormoneasca cu o mana dezgustata in farfurie, dand la o parte ceapa si morcovul; pot sa aranjeze lucrurile dupa principii cunoscute numai de ei si urmaresc vigilent ca nu cumva sa le mute cineva din loc; pot sa refuze sa aiba de-a face cu prietenii tai si , in general, sa-ti impartaseasca interesele. Lista poate continua la nesfarsit, si chiar daca anumite puncte vi se vor parea fleacuri, pentru mine toate acestea alcatuia o tragedie…
Atunci mi-a “picat fisa”ca in viata nu exista idealuri si ca daca in acel moment nu voi rezista, ci o voi rupe cu acel om, ma va astepta iarasi fie singuratatea chinuitoare si ”icursiunile” melancolice prin magazine, fie un alt barbat, dar cu apucaturi noi. Atunci am inceput sa ma gandesc ca exista o predestinare in viata omului. Trebuie spus ca amandoi sotii mei purtau aceleasi nume, amandoi aveau surori mai mici cu aceleasi nume, parintii lor traiau in apartamente identice, cu acelasi numar. Bineinteles, erau niste coincidente, dar ele m-au facut sa ma gandesc ca de soarta nu poti fugi si ca trebuie sa ma resemnez si sa imi construiesc singura fericirea, cum se spune, ”din ce a fost”.
Dupa ce am analizat tot ce imi place si tot ce nu-mi place la sotul meu, am inteles cu mare mirare ca in el partile bune sunt, totusi, mult mai mari, iar cu multe dintre lucrurile care ma iritau pot, totusi, sa ma impac. Si a inceput lupta cu mine insami-anume cu mine insumi! I-am impartasit pasiunile si interesele, am inceput sa-i aranjez lucruile asa cum ii place lui, sa gatesc pe gustul lui. Nu pot spune ca imi venea usor, dar la acel moment ni se nascuse deja o fiica, iar felul cu care m-a ocrotit in timpul sarcinii si felul cum avea grija de fetita noastra si dragostea cu care ne inconura, mi-au ”luat cu mana” toate suferintele. Masini de spalat automat nu erua pe atunci, scutecele nu se uscau, si sotul meu usca noaptea un munte intre de scutece, cu fierul de calcat, se scula mereu la fetita, iar dimineata mergea la munca. Dupa aceea au venit imediat anii perestroikai, cu salariile neplatite si vremuri de foamete. Sotul meu a facut totul ca noi sa simtim cu cat mai putin acele greutati. Se inhama la orice munca, fugea prin oras cautand mancare, stand ore intregi la coada la alimente pentru copii.
Nici nu pot sa imi inchipui ca era o vreme, cand era gata sa numai rabd si voiam sa divortez de omul acesta. Nu ca as fi pastrat ani intregi sentimentul de recunostinta care m-a inundat la un moment dat, dar ma straduiam sa inchid ochii la cele rele si sa vad numai cele bune.
Si stiti ce ra interesant? Indata ce ma impacam, calcandu-mi pe inima, cu o apucatura incomoda a sotului pentru mine, dupa o vreme o lasa chiar el balta. Asta, mi se pare, arata ca toate incercarile pe care ni le trimite Dumnezeu, trebuiesc strabatute, nu evitate.
O dovada este si faptul ca sotul meu a inceput a-l atrage bautura. Atunci cand ne-am cunoscut nu punea pic de alcool in gura, era absolut indiferenta fata de bautura-insa inteleg ca aceasta incercare de care am fugit in tinerete si ca daca voi incerca iarasi sa o evit ma voi intoarce acolo de unde am plecat…
In anul urmator se vor implini 20 de ani de cand ne-am casatorit. Fiica noastra este deja adulta, si cand ma gandesc la anii care au trecut, gasesc tot mai putine, zile nefericite, si rasar amintiri numai din cele fericite. Si acum ne mai putem ciondani, si cred ca vom mai ”incrucisa lancile” nu o data, insa stiu ca acesta este sotul MEU, aceasta este viata MEA, aceasta este familia MEA si nu am unde fugi de ea.
In ciuda faptului ca sunt multumita de felul cum a decurs viata mea, de-a lungul a toti acesti ani imi aduc aminte de primul sot. Nu am reprosuri sa-i fac, ci am un sentiment de parere de rau, de vinovatie fata de el. Apasator sentiment…
Gresela multor tinere perechi este urmatoarea:ele sunt convinse ca sunt facute pentru fericire si dragoste, si nu inteleg ca fericirea familiala trebuie sa si-o creeze, sa o adune firmitura cu firmitura, ca fericirea noastra este lucrurl mainilor noastre, inimilor noastre. Acesta este un mare efort, care aduce o satisfactie enorma.
-
superba povestea, Dubito. Si plina de talc. mie parca mi-a deschis o fereastra... voi incerca sa privesc lucrurile si asa. Nu stiu in ce masura voi reusi. Am acumulat un bagaj de suferinta in toatas povestea asta. Am lasat multe lucruri sa ma traumatizeze si sa ma schimbe. Dar cred ca povestea ta imi da o solutie. M-as putea consola cu ce e acum in viata mea, dar nu m-as putea consola cu gandul ca omul asta sta cu de-a sila langa mine. ca il nefericesc..
-
-
Ai dreptate, el_gahel. Am datoria de a incerca. Si in plus nu cred ca e numai el vinovatul pentru stiuatia asta. Chiar ma gandeam azi, ca daca stau sa observ, parca e mai implicat in ultima vreme. Sta mai mult cu copilul, de vreo doua zile imi acorda cam doua ore dupa amiaza in care ma odihnesc pur si simplu. Am recuperat si eu ceva la capitolul somn Poate incet, incet se va schimba. Problema e sa reusesc eu sa ma desprind de obsesia asta. Am constatat ca oarecum traiesc in trecut. Nu ma pot desprinde de lucruri pe care le-a facut sau le-a spus. Cred ca e din cauza ca nu am reusit sa vorbesc cu el despre lucrurile astea atunci, iar acum nici atat. M-am tot plans ca nu sunt dorita, etc...si am constatat cu surprindere azi ca de fapt nici eu nu il doresc. A incercat omul sa se apropie de mine si pur si simplu nu ma puteam relaxa. Imi veneau orin minte diverse ipostaze in care m-a ranit, dezamagit.... Asa ca l-am respins eu de data asta, cu blandete si fara sa isi dea seama ca e ceva cu mine.
-
criss32 said:Ai dreptate, el_gahel. Am datoria de a incerca. Si in plus nu cred ca e numai el vinovatul pentru stiuatia asta. Chiar ma gandeam azi, ca daca stau sa observ, parca e mai implicat in ultima vreme. Sta mai mult cu copilul, de vreo doua zile imi acorda cam doua ore dupa amiaza in care ma odihnesc pur si simplu. Am recuperat si eu ceva la capitolul somn
Poate incet, incet se va schimba. Problema e sa reusesc eu sa ma desprind de obsesia asta. Am constatat ca oarecum traiesc in trecut. Nu ma pot desprinde de lucruri pe care le-a facut sau le-a spus. Cred ca e din cauza ca nu am reusit sa vorbesc cu el despre lucrurile astea atunci, iar acum nici atat. M-am tot plans ca nu sunt dorita, etc...si am constatat cu surprindere azi ca de fapt nici eu nu il doresc. A incercat omul sa se apropie de mine si pur si simplu nu ma puteam relaxa. Imi veneau orin minte diverse ipostaze in care m-a ranit, dezamagit.... Asa ca l-am respins eu de data asta, cu blandete si fara sa isi dea seama ca e ceva cu mine.\
Cris, adunand 9 luni de sarcina si 6 luni ale bebelusului im da cam anul ala jumate de cand s-a racit.
Problema cred ca a fost ca te-ai ingrasat, ok, toti barbatii spun ca te iubesc asa cum esti cand esti gravida, blablabla. 40 kile e un soc, foarte bine ca ai avut ambitia sa slabesti, dupa parerea mea 10 kile peste greutatea de dinainte la 6 luni de la nastere e o revenire spectaculoasa.
Sa stii ca nu numai femeile au depresii dupa nastere. Si barbatii pot avea, se simt neglijati, pe locul doi, chiar daca isi iubesc copilul si se poarta frumos cu el.
Nu renunta, cred ca in timp veti trece peste acest hop.
PS 4 ani diferenta de varsta nu inseamna mare lucru. -
de cat timp erati impreuna inainte de casnicie? cat de legata era relatia voastra? iar la intrebarea asta nu ma multumeste un „ne simteam foarte bine impreuna”. de simtitul bine te mai plictisesti, te mai saturi... ati avut vreodata senzatia ca nimeni pe lumea asta nu are o relatie mai frumoasa si mai profunda decat a voastra? daca vei intreba un cuplu care a demonstrat ca iubirea nu dureaza doar 2,3, 5 ani cum se vehiculeaza, in naivitatea lor vor avea macar o secunda in care vor crede ca ei sunt oamenii de pe Pamant care se iubesc cel mai mult
poate te-ai grabit... poate relatia voastra, iubirea lui fata de tine nu a fost atat de puternica incat sa reziste si celor 40 kg pe care le-ai acumulat in timpul sarcinii, sa reziste stresului pe care il aduce in casa venirea unui copil, sa reziste problemelor unei casnicii.
incearca sa-l faci sa se deschida, dar, daca nu reusesti, nu ramane intr-o astfel de relatie doar de dragul copilului. raspunsul lui la discutia despre divort ma face sa cred ca ori e intr-o depresie crunta, ori dragostea lui pt tine e un episod incheia. -
Basilio, nu ersm de mult timp impreuna inainte de casnicie. Am inceput relatia in octombrie 2010 iar in martie 2011 ne-am casatorit. Si nu a fost o relatie gen" ne simtim bine impreuna", ci una gen "nu pot respira fara tine". Din ambele parti. Apoi acel nu pot respira fara tine a ramas doar din partea mea. In timp ce el se arata agasat de iubirea mea. Cam asta a fost. In timp lucrurile s-au racit si din punctul meu de vedere, nu mai simt nevoia sa il alint, sa il mangai sa il imbratisez. Mi-e teama doar ca lasand asa lucrurile voi ramane singura si el isi va vedea de drum, invinovatindu-ma tot pe mine. Cat priveste discutia despre divort, daca maine i-as cere sa divortam, nu ar spune nu. Ar sustine ca face asta pentru binele meu iar apoi s-ar lamenta la toata lumea cat l-am ranit. Dar de cautat nu m-ar cauta. Cel putin asa simt eu.
-
uneori nu reusim sa spunem in cuvinte tot ce simtim, ce traim, de asta nu ma grabesc sa trag concluzia ca da, ati grabit prea mult lucrurile, pana nu descoperi tu daca iubirea voastra este/a fost o iubire care merita sau nu sarbatorita printr-un mariaj.
„nu pot sa respir fara tine” dupa un an de zile e frumos, dar nu garanteaza succesul relatiei. e inca la inceput, lucrurile sunt roz. ai simtit ca poti sa discuti orice cu el, ca puteti muta muntii impreuna si v-ati demonstrat voua (inainte de casnicie) ca ganditi si actionati ca un tot unitar? cand e doar sentiment, fara o baza solida, e foarte usor sa dispara; 5 kile in plus, un rid de pe frunte, o perioada de stres la serviciu si dispare romantismul.
eu sunt de parere ca o relatie trebuie testata mai mult inainte de a face pasul spre casatorie, nici nu mai spun de copil. si cand spun testat ma refer la intins bine antenele si avuta atentia maxima asupra detaliilor, nu la lungirea fara sens a concubinajului de dragul de a acumula ani.
daca presupunerea mea e adevarata, nu mai ai ce face decat sa te opresti din gresit si sa iei o hotarare mai sanatoasa decat cea pe care ai facut-o cand te-ai marita si ai facut un copil cu un om pe care nu-l stiai deajuns.
mi-e teama ca relatia voastra are sanse minime sa mai fie vreodata o relatie frumoasa pe deplin (ma rog sa ma contrazici peste un timp). daca te vei hotari sa o iei de la capat, invata din greseli si data viitoare cauta acel om alaturi de care sa simti ca nu exista hop pe care sa nu-l puteti trece. -
Ai vreasa stii care e cauza? Pai o posibila cauza ar putea fi: flacau insurat la o varsta cam frageda, cu o femeie mai mare cu vreo cativa anisori. Dupa ce trece focul de paie, ajunge omul la concluzia clasica: "da-o dracului de ciorba, vreau un piciorus de pui!" Pe alta parte, constiinta "nu si nu"! De aici plictis si acreala.
Ce-ar fi de facut? Poate sa incepi prin a mai respira si pe cont propriu, ca sa nu-l mai plictisesti cu disperarile tale. Fa-ti un program autonom (lecturi, cursuri, vizite la prietene, chestii decente si utile, dar care nu presupun sa respirati in comun). Poate ajuta, desi...
A propos: cum e cu prejudecata casatoriei cu barbati mai tineri?
Prejudecata de oameni prosti, nu?
Deh, nu toate femeile sunt Carmen Stanescu. Din pacate, ea e exceptia, nu regula. Regula e aia care se intampla in cazul tau.
-
Nu stiu de ce, dar in cazul tau mie-mi miroase a mandruta noua. Starea asta de indiferenta si jemanfisism (de la je m'en fiche!) nu e de la faptul ca s-a plictisit de casatorie sau ca a aparut copilul si, draga, Doamne, se simte neglijat. E plictisit pentru ca a aparut o EA, care nu e neaparat nici mai frumoasa, nici mai desteapta, nici mai buna, nici mai gospodina decat tine ci e ALTA!
-
scorpion112 said:Nu stiu de ce, dar in cazul tau mie-mi miroase a mandruta noua. Starea asta de indiferenta si jemanfisism (de la je m'en fiche!) nu e de la faptul ca s-a plictisit de casatorie sau ca a aparut copilul si, draga, Doamne, se simte neglijat. E plictisit pentru ca a aparut o EA, care nu e neaparat nici mai frumoasa, nici mai desteapta, nici mai buna, nici mai gospodina decat tine ci e ALTA!
Nu e mandruta noua, scorpion. Cred ca am elucidat problema , cu ajutorul unora dintre voi, si va multumesc. Mai sunt lucruri de lamurit, dar cu rabdare cred ca totul va fi bine.
-
monty said:Ai vreasa stii care e cauza? Pai o posibila cauza ar putea fi: flacau insurat la o varsta cam frageda, cu o femeie mai mare cu vreo cativa anisori. Dupa ce trece focul de paie, ajunge omul la concluzia clasica: "da-o dracului de ciorba, vreau un piciorus de pui!" Pe alta parte, constiinta "nu si nu"! De aici plictis si acreala.
Ce-ar fi de facut? Poate sa incepi prin a mai respira si pe cont propriu, ca sa nu-l mai plictisesti cu disperarile tale. Fa-ti un program autonom (lecturi, cursuri, vizite la prietene, chestii decente si utile, dar care nu presupun sa respirati in comun). Poate ajuta, desi...
A propos: cum e cu prejudecata casatoriei cu barbati mai tineri?
Prejudecata de oameni prosti, nu?
Deh, nu toate femeile sunt Carmen Stanescu. Din pacate, ea e exceptia, nu regula. Regula e aia care se intampla in cazul tau.Se prea poate sa ai dreptate, dar nu cred ca vrea un piciorus de pui. Pur si simplu cred ca nu era pregatit pentru pasul asta. In ce priveste disperarile mele plictisitoare cam ai dreptate. Si eu m-as enerva sa imi faca cineva scenele pe care i le-am facut eu. Dragoste cu forta nu se poate, asa ca realizez acum cat de penibila am fost in toata "lupta" aia. Credeaqm ca fac un efort sa salvez casnicia, cand de fapt am facut un efort sa il indepartez si mai mult de mine si sa decad in ochii lui. Poate daca eram rationala de la inceput, nu se ajungea aici.
-
Dar el a avut niste probleme recent care sa-l fi adus intr-o stare de depresie?
Un deces in familie, probleme la job? Ii place ce face la job, e satisfacut de viata lui profesionala?
In mod cert si-a imaginat altfel casnicia.
Inainte era mai interesat de sex sau nu era tocmai un taur turbat?
Poate sunt si aici niste probleme.