Vacante, vacante, vacante!
-
0 0Nu ni s-a intamplat pana acum in vacanta niciodata sa ni se fure ceva, sau sa fim expusi la ceva manifestari violente, sau sa ne imbolnavim grav de la mancare sau bautura, sau sa ne accidentam grav. Dar faptul ca nu ni s-a intamplat nu este pentru ca am avut noi noroc sau pentru ca respectivele tari sunt foarte sigure ci pentru ca investim destul de multa energie pentru a ne asigura ca o sa fim bine.
Una dintre masurile de siguranta este sa fac un itinerariu clar al calatoriei, cu orele la care avem avion sau tren, cu hotelul la care stam si detaliile de contact etc pentru a permite familiei sa stie unde ar trebui sa fim in fiecare zi in cazul in care ni se intampla ceva.
Apoi cand ajungem in tara cu pricina ne cumparam o cartela telefonica si trimitem numarul acasa. iar familia suna de pe Skype cam in fiecare seara sa vada ce facem si pe unde mai suntem.
Eram prin Sulawesi la un moment dat si suna ai mei sa vada ce mai facem. Si ne intreaba ce am facut in ziua aia.
Raspunsul: "Am fost la o inmormantare la pomana".
Si nu se mai auzea nimic din partea cealalta a telefonului. Era evident ca nu prea intelegeau ei ce am cautat la o inmormantare in timp ce eram in vacanta. in vacanta stai la plaja, bei cocktailuri, si te distrezi prin baruri...nu mergi la inmormantare
Tana Toraja este de fapt un loc care atrage turistii prin obiceiurile lor funerare destul de ciudate pentru noi ceilalti. Oriunde ai merge prin zona esti incanjurat de morminte, se simte peste tot cultul motrilor.
Dar nu asa cum e la noi. Nu exista frica de morti si cimitire si moarte. Ci tot ceea ce tine de trecerea in taramul de dincolo este o prezenta constanta si foarte normala in viata oricarul om din Toraja.
Este un loc ce fascineaza prin felul asta de a privi moartea.
Desi in teorie sunt crestini, opiniile si rutualurile lor merg mult in vechime la vremurile cand crestinismul nu datea nici un semn sa ajunga pe insula lor. Pana pe la 1900 cand olandezii i--au luat cu asalt, oameni din zona practicau animismul. Si chiar si acum practica cam acelasi lucru si este ciudat (pentru noi) sa ii vezi punand in scena ritualurile de inmormantare in fata unei biserici crestine.
dar sa revenim la ceremoniile funerare. Un torakjan traieste pentru a isi pregati inmormantarea, care este de departe ce mai elaborata ceremonie din viata lor. Cum noi incercam sa avem nunti cat mai fstuoase la ei inmormantarea este cea care are prioritate. Cu cat un om este mai bogat cu atat inmormantarea lui este mai cu fast. Se sacrifica sute de porci, zeci de bivoli, se contruieste o structura de lemn speciala ca un sat, cu case in care stau invitatii, care invitati din din toata lumea de pe unde s-au impanzuit familiile. casele pentru invitati sunt necesare pentru ca o astfel de ceremonie dureaza multe zile.
Este evident ca o ceremonie atat de complicata va costa si pe masura. De aceea inmormantarea are loc la luni, chiar ani dupa moartea respectivului, cand familia reuseste sa stranga fondurile necesare. In perioada asta mortul este tinut in casa si se considera ca este doar "bolnav" si chiar i se mai fac injectii din cand in cand si membrii familiei trec regulat prin camera respectiva pt a vorbi cu mortul si a vedea ce mai face. torajani nu cred ca moartea este un sfarsit abrupt ci ca este o tranzitie graduala si perioada asta cat se asteapta inmormantarea face parte din ea.
La sfarsit sicriul nu este ingropat ci pus intr-o pestera, sau groapa sapata in stanca sau pur si simplu agatat pe o stanca. De aceea gasesti sicrie si oase peste tot. Iar pentru a pazi sicriul se construieste o papusa din lemn Tau tau care este asezata langa sicriu cu fata spre pamantul lui ca sa vegheze proprietatea.
Iaca o poza cu un grup de tau tau :
http://imageshack.us/photo/my-images/713/img0715tz.jpg/
Cum am ajuns noi la inmormantare? Pai o astfel de ceremonie a devenit un "must see" pentru turisti mai ales ca nu se stie cat va mai dura de acum inainte. Asa ca odata ajunsi in zona am mers sa vedem cum se desfasoara ceremonia si cat ai clipi eram inconjurati de membrii familiei si dusi intr-un din casutele lor unde ne-au oferit ceai, cafea, prajituri etc. Pentru ei este o mandrie sa ai un alb participand la inmormantare. Deci cateva ore am stat si am primit ritualurile si am avut parte de explicatiile unui membru al familiei pentru ceea ce vedem.
A fost o experienta interesanta...care te face sa iti pui ceva intrebari despre care abordare a mortii este mai sanatoasa. -
foarte interesant...cu talentul tau de a povesti, nu spun decat ca mai vreau si astept cu nerabdare sa continue povestea...daca ai scrie o carte despre toate astea te-as citi cu sufletul la gura...ar trebui sa-ti faci un blog cu toate...ai ce povesti, asta-i clar
nu m-am prins ca e unul si acelasi, la ursul panda ma refer
-
-
-
Citind pe un alt topic despre prostia americana mi-am adus aminte de cateva povesti cu americani intalniti in calatoriile noastre sau auzite in calatorii. Unele mai amuzante altele mai putin. Dar ce am observat mereu este ca daca e o intamplare atat de prosteasca incat pare ireala, protagonistul va fi cu siguranta american.
Vorbeam cu un nene la o bere despre a folosi sau a nu folosi un ghid turistic (gen Lonely planet) in calatorii. Sunt extrem de multi backpackeri care considera calatoritul planuit drept o prostie. Si ca adevarata calatorie in care inveti despre locul pe care il vizitezi si ii simti toate dedesubturile este atunci cand mergi pe neve. Cand nu ai nimic planuit si mergi unde te duce vantul si intamplarea. Cica numai atunci simti locul si intri in contact cu oamenii adevarati ai acelui loc.
Si nenea asta spunea ca intalnise un american care tot la o bere sustinea exact ce am spus eu mai sus. Ca practic calatorul cu Lonely planet in brate este un ratat care nu stie ce inseamna a calatori. Ca aventura nu vine stiind unde mergi ci tocmai cand nu stii.
Apoi (pentru ca nenea locuia in Cambogia) americanul l-a intrebat daca poate obtine viza de Cambodgia la granita ca avea cumparat un bilet de avion Kuala Lumpur-Vientienne ca vrea sa vada Angkor Wat-ul.
Si nenea ramane tampit: cum frate ai bilet spre Vientienne? Ca Vientienne este capitala Laosului. Nu este in Cambodgia. Mai mult daca vrei sa mergi cu autobuzul din Vientienne la Angkor Wat o sa iti ia pe putin doua zile. Iar biletele de avion Air Asia sunt la fel de ieftine indiferent ca zbori spre laos sau spre Cambogia.
Americanul credea ca face misto de el ca Vientienne este in Laos. El era sigur ca e capitala Cambodgiei si de aia isi si luase bilet de avion.
Si dai munca de lamurire ca nu e in Cambodgia. Pana la urma o harta gasita intr-un ghid l-a convins pe om.
Concluzia a fost ca poate daca s-ar fi uitat pe un ghid Lonely Planet nu ar fi cumparat biletul catre tara gresita. Dar pe de alta parte poate ca asa a fost scris in stele -
-
salmarose said:
noi am descoperit ca niciodata lumea nu e atat de mare pe cat crezi
hahaha! In ultima vacanta in Ro, din care abia m-am intors, in mijlocul Brasovului ne-am intalnit cu prieteni din Dubai pe care nu-i mai vazusem de la anul nou si despre care nu mai stiam decat ca ea e in Dubai, el se mutase in Australia....
Acum am descoperit topicul asta, foarte interesant si placut de citit!
Apropo de intilniri, pun aici un fragment de pe un forum unde am povestit la cald pataniile din acea vacanta. Bunicul tatalui meu a fost grec si Grecia e patria mea de suflet, ma regasesc ca trairi si temperament in oamenii de acolo, am mostenit ceva aprig si salbatic din neamul tatalui meu, fizic zici ca-s de acolo, intr-un grup de romani care intram in magazin eram singura careia nu i se adresau vinzatorii in greceste desi auzeau clar ca vorbesc alta limba cu tovarasii mei, cind le raspundeam in engleza ca nu sunt grecoaica holbau ochii de mirare. Din pacate nu am avut parte sa invat limba greaca, bunica, cea care stia de la taica-su, nu si-a invatat si copiii, v-am spus asta ca o paranteza ca sa intelegeti de ce in fiecare an imi organizez o vacanta acolo, de una singura, imi caut radacinile si ma reincarc.
E vorba de vacanta in Creta, insula frumoasa si cu acel aer de unicitate ce face farmecul insulelor grecesti.
"Am circulat mult cu autobuzele lor, plecam de nebuna sa vizitez, au astia niste autobuze de pici pe spate, cu camera de filmare si monitorizare video la sofer, aer conditionat, de fapt sunt autocare luxoase nu autobuze asa cum e la noi dar si pretul e pe masura. In Agios Nicolaos in decurs de un sfert de ora am intilnit doi ingeri si doi draci. Orasul e construit pe un teritoriu foarte denivelat, numai vai si hirtoape, urci si cobori niste pante abrupte pe strazile alea, am facut febra musculara, eram la orele cind grecii se retrag la odihna, se retrag din calea razelor firbinti ale soarelui, era asa de cald si eu bananaiam pe strazi cautind o statie de autobuz spre Hersonissos cind am vazut un grup de patru copii micuti iar un baietel tot tragea de o fetita, aia mica se smiorcaia asa incit am marit pasul si i-am zis rastit pustiului, nu avea mai mult de 8-9 ani, in engleza, sa nu o mai loveasca. Raspunsul lui a fost ca nu intelege engleza si atunci eu enervata ca nu am cum sa-i zic ce ma doare am zis pentru mine in romaneste:"Da, de parca romaneste vorbesti!" la care copilul: "Da, vorbesc!" Am crezut ca nu aud bine, ma uitam ca toanta la el, ala senin ca cerul, il intreb uimita: "Tu stii romaneste, esti roman?" la care raspunsul a fost "NU!" Beyyyy, ma intrebam in mintea mea prajita de vipia soarelui, asta mic face misto de mine, cum adica vorbeste asa bine romaneste dar nu e roman, asa ca-l intreb ce e daca nu roman iar el imi raspunde "Moldovan!" "Bine, bine, tot roman esti dar esti tu prea mic si nu e locul si momentul sa-ti explic eu cum vine treaba, ai sa intelegi mai tirziu, dar ce ai cu asta mica, de ce o smucesti asa?" Mi-a zis ca-i sora-sa si nu vrea sa mearga mai repede acasa, fusese sa o ia de la scoala, aia mica avea sase ani si nu avea dintii din fata, cred ca Zina maseluta trecuse in iures pe la ea, erau amindoi asa de frumosi, blonzi cu niste ochi maaaaari si albastri, doi ingeri de copii! Erau de zece ani pe insula, parintii ca ei fusesera nascuti acolo si vorbeau limba romana la perfectie fara niciun fel de accent. I-am dus citeva sute de metri ghiozdanul aleia mici, mi-am luat la revedere de la ei dupa ce l-am rugat pe baietelul serios sa nu isi mai bruscheze surioara. N-au trecut zece minute cind, ajunsa intr-o intersectie si nestiind incotro s-o iau am intrebat in limba engleza doua persoane, pareau mama si fiu, ea in jur de 35-40, el de 15-16, curat imbracati, cam bruneti dar grecii asa sunt in majoritate, care mergeau per pedes ca si mine, in rest nu era tipenie in zona, mai trecea rar cite-o masina, unde e statia de autobuz spre Hersonissos. Am auzit numele orasului rostit interogativ unul catre altul si apoi niste cuvinte ce-mi sunau foarte cunoscute, am ramas muta de uimire cind am realizat ca aia nu vorbeau greceste si nu intelesesera din ce-i intrebasem decit numele orasului. Dialogul lor a sunat cam asa, el "Tu vezi ce are asta la git si-n urechi, fura-i-le!" (Culmea e ca plecasem doar cu cerceii, mari adevarat si cu destul aur in ei plus lucratura si ametistele, si un lant gros de aur de 18k plus un pandat marisor ce reprezinta copia unei icoane rusesti foarte vechi, ala e talismanul meu in orice calatorie, special nu mi-am luat inele sau bratari, mi-a fost teama sa nu le pierd sau sa le uit pe undeva, eu imi scot inelele cind ma spal pe miini chiar si la un wc public.) Ea, in timp ce-mi zimbea gratios uitindu-se cu atentie la gitul meu: "Vad, ma, dar cum sa i le fur, cum sa fac?" El: "Hai sa o luam cu noi si sa o bagam dupa pomul ala mare!" Cind am auzit asa m-am intors pe calciie si am taiat-o brusc spre sirul de magazine ce se vedea la vreo 50 m, am vazut ca unul, o librarie, avea usa deschisa, acolo la ora aia majoritatea magazinelor sunt inchise, am trecut cu viteza printre masini, am rasuflat usurata cind am vazut ca tipul de la magazin a iesit in fata usii, nu stiu daca tiganii s-au prins ca am inteles ce au zis dar m-au urmarit mergind lent pina in fata magazinului in care eu rasfoiam carti in limba greaca, au stat citeva minute uitindu-se in vitrina, au vazut ca nu mai ies, cind am iesit peste aproape alte zece minute ei erau un pic mai incolo, cind au vasut ca intru in vorba cu nenea ala si ma asez, chipurile, la taclale, au renuntat si au plecat, cred ca erau porniti la praduiala printre turisti. Am multumit Divinitatii ca m-a aparat si de data asta, ai nostrii ca brazii erau si in Heraklion, erau d-aia cu fuste crete, trimiteau copii la cersit si ei ii monitorizau de pe o banca."
Acest mesaj a fost editat de către dodonesa: -
Sa mai povestim intamplari amuzante. De data asta de sofer in vacanta.
Eram in Bali si inchiriasem o masina sa ne plimbam pe insula in ritmul nostru fara a fi stresati de ideea ca tinem un sofer dupa noi. Nu m-am nascut cu instinct de mosier asa ca imi displace ideea ca cineva sa stea dupa mine.
Toate zilele cat am fost pe post de pasageri ne-am minunat si am condamnat faptul ca indonezianul cand are chef sa opreasca sa isi ia o inghetata sau sa faca o poza se opreste evident in mmijlocul drumului iar restul prostimii tre sa il astepte sa porneasca sau sa faca slalom pe contrasens ca sa il depaseasca.
Odata ajunsi in fata volanului, noi trageam constincios pe stanga (se conduce invers in Indonezia) ca sa nu incurcam circulatia. Si trasul asta pe stanga se intampla destul de des pentru ca eu sunt precum cainele lui Pavlov cand vad terasele de orez. Salivez la fiecare priveliste si evident trebuiesc facute poze ca sa am dovezi cand le explic si altora obsesia mea pentru terase.
La o astfel de stationare pentru poze, trage omul pe stanga si cand mai sa se opreasca masina ne trezim ca roata din fata stanga dispare intr-o groapa. Ne dam jos speriati si vedem ca de fapt acolo era un sant de irigatie ce ajungea pana in strada si chiar taia un pic in asfalt dar era complet acoperit de iarba asa ca nu aveai cum sa il vezi. Santul era destul de adanc si masina statea practic sprijinita pe spoiler. Se urca omul iar la volan sa incerce sa dea inapoi. Evident ca fara nici un succes. Se mai da jos. Mai analizeaza. Se urca la loc. Iese fum dar masina tot in groapa ramane.
In timp ce ne scarpinam noi in cap incercand sa gasim o solutie, pe langa noi se stransese o gramada de copilasi incantati ca Bule Bule (omul alb in indoneziana) are probleme. Si era un chiot si un ras de zile mari. Dar pe noi ne cam treceau toate traspiratiile gandindu-ne ca suntem destul de departe de Ubud (locul de unde plecasem).
Eu, ca un superman ce sunt, ii strig omului ce era urcat in masina ca eu incerc sa ridic masina si el sa dea cu spatele. Pana sa ajunga pana la mine urletul lui ca am innebunit, eu si trei copii cat un dop am ridicat masina si incepusem chiar sa o impingem in spate. A dat omul cu spatele si asa am iesit din santul de irigatie.
La sfarsit ne uitam unul la altul si eram pe jos de ras. Ori masinile din indonezia sunt de unica folosinta si facute din carton ori eu sunt mai ceva ca Hulk Hogan. Sau poate copii indonezieni au ceva puteri supranaturale.
Evident ca din momentul ala ne-am integrat perfect in peisaj si am oprit si noi ca tot indonezianul in mijloc de drum ca sa facem poze sau sa cumparam fructe sau mai stiu eu ce…
-
schonland said:
samoa said:Si toate ati fost cu Europa Travel?
Phiiii, a dracului coincidenta, v-a adus pe toate pe eva.ro!
Bre, cam cat de tampiti ne credeti?
Samoa la cat ni s-a repetat astazi pe cateva topicuri ca suntem toate niste proaste chiar mai te intrebi ce parere au despre noi?
Eu dateam din coada mai ceva ca un catel in fata osului cand am vazut topic de calatorii dar mi-a trecut cheful rpd cand am vazut care e de fapt scopul....
Deci sa nu am incredere in Europa Travel sau ce? eu chiar eram pregatita sa caut pe internet date despre ei si sa le fac o vizita weekendul asta.