Vârsta până la care e bine să rămâi virgină. Ce rişti dacă te grăbeşti?

Vârsta ideală pentru piederea virginităţii? Răspunsul la această întrebare diferă chiar şi între specialişti. Află cele mai importante aspecte care te ajută să hotărăşti singură până la ce vârstă e bine să rămâi virgină.
Vârsta ideală pentru piederea virginităţii? Răspunsul la această întrebare diferă chiar şi între specialişti. Află cele mai importante aspecte care te ajută să hotărăşti singură până la ce vârstă e bine să rămâi virgină.

Psihologii avertizează cu privire la pericolele începerii vieţii sexuale prea devreme, dar când adolescenţii sunt excitaţi, uită de orice recomandare a părinţilor sau a specialiştilor.

Un studiu publicat de BBC, realizat cu participarea unor adolescenţi activi sexual cu vârsta între 12 şi 17 ani, arată că cei mai mulţi regretă că şi-au început viaţa sexuală prea devreme. 63% spun ca ar fi fost mai bine să aştepte, iar 89% dintre ei spun că nu şi-ar sfătui sora, fratele sau prietenii să-şi înceapă viaţa sexuală înainte de absolvirea liceului.

Vârsta ideală pentru piederea virginităţii: Motivele potrivite pentru a-ţi pierde virginitatea

Cel mai potrivit motiv pentru a-ţi începe viaţa sexuală este faptul că te simţi pregătită pentru acest pas. Nu doar pregătită pentru penetrare, pregătită pentru momentul în care prima partidă de sex este o continuare firească a sentimentelor pentru partener.

În mod ideal, ajungi la sex abia după ce ai experimentat suficient cu alte activităţi sexuale, inclusiv săruturi atinge şi chiar masturbare.

Motivele nepotrivite pentru a-ţi pierde virginitatea

Sexul este o greşeală atunci când este bazat pe un motiv nepotrivit, de exemplu insistenţele partenerului în timp ce tu nu te simţi pregătită. Sexul nu îl va face să se apropie emoţional de tine sau să devină mai ataşat decât este în prezent.

Presiunile partenerului sau presiunile sociale ale grupului de prieteni nu sunt un motiv bun pentru a-ţi începe viaţa sexuală, iar sexul nu este o activitate în care să te arunci doar ca să poţi simţi că eşti mai experimentată.

O partidă de sex rapidă într-un loc nepotrivit nu este o modalitate fericită de a-ţi începe viaţa sexuală. Asigură-te că ai la dispoziţie un pat comod şi că nu vor exista întreruperi, pentru a te bucura cu adevărat de această experienţă.

Vârsta ideală pentru piederea virginităţii: Ce rişti dacă te grăbeşti?

Riscul cel mai mare atunci când te grăbeşti să faci sex sunt regretele de mai târziu. Dacă nu eşti pregătită din punct de vedere emoţional, poţi avea o experienţă neplăcută, despre care nu vei vrea să-ţi mai aminteşti.

Cele mai multe femei nu au orgasm la prima experienţă sexuală, iar ruperea himenului poate fi dureroasă în multe cazuri. Poţi trece prin aceste experienţe mai uşor când ai maturitatea necesară.

Ce rişti dacă aştepţi prea mult?

Odată ce ajungi la majorat, poţi să-ţi începi legal viaţa sexuală, şi poate fi chiar recomandat să o faci. Chiar dacă vrei ca pierderea virginităţii să fie o experienţă specială, nu poţi amâna la nesfârşit acest moment.

Dacă aştepţi prea mult, presiunile şi aşteptările legate de sex cresc tot mai mult şi experienţa te poate dezamăgi la fel de mult ca şi atunci când este prea timpurie.

Indiferent la ce vârstă decizi să îţi începi viaţa sexuală, este indicat să alegi un partener cu o vârstă cât mai apropiată de a ta, chiar dacă el este mai experimentat sexual. Foloseşte întodeauna un prezervativ, deoarece infecţiile cu transmisie sexuală sau sarcinile nedorite îşi pot face apariţia chiar de prima oară.
 

Comentarii (8)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Anonim hehe pe 24 Feb 2018, 23:50
    idk

    imi place de un baiat de 19 ani si e virgin iar eu am 15 ani si sunt virgina ma gandesc sa incep viata sexuala la 16-17 ani crezi ca o sa aibe rabdare? Like sunt foarte exicitata mai mereu am o dorinta foarte mare de sex

    0
    0

  • Jokero pe 25 Apr 2016, 03:19
    Nu cred fiecare are pereche pe masura lui si la timpul lui

    Si ocietatea asta este cidata trebuie neaparat sa ai o prietena sa te vada alti ca daca nu etc ma rog bai frate ce lume si ei nu stiu ca ele se uita dupa potenta finaciara si nu aia Doamne iartama si cum arati.

    2
    0

  • XXXX pe 8 Dec 2014, 23:42
    astept raspuns

    buna am o intrebare cunosc o prieten acar are dureri abdominale foarte mari si singerari, are 14 ani si si-a inceput viata sexuala ,putetis am ajuati dc are ceste durerii?

    0
    1

  • Alexa pe 26 Feb 2014, 07:38
    intimitati

    buna eu am 19 ani si inca nu miam inceput viata sexuala am prieten de un an si jumatate si nu face presiuni asupra mea in legatura cu sexul pentru ca stíe ca imi este frica voi ce spuneti ce ar trebui sa fac???????????????

    0
    3

  • adrian pe 4 Ian 2013, 19:40
    experienta

    Am 20 ani si in 2012 am dezvirginat 2 fete , dn pacate nu mai sunt cu niciuna,dar imi doresc sa fiu cu prima dintre ele,dar nu mai ma vrea ca m-au tradat prieteni (i-a spus ca eu vb si cu alte foste sau alte fete). Prima fata care am facut sex cu ea avea 14 ani si eu 15 era prima data pt amandoi ;) a fost frumos :))

    5
    3

  • adrian pe 4 Ian 2013, 19:08
    experienta

    Am 20 ani si in 2012 am dezvirginat 2 fete , dn pacate nu mai sunt cu niciuna,dar imi doresc sa fiu cu prima dintre ele,dar nu mai ma vrea ca m-au tradat prieteni (i-a spus ca eu vb si cu alte foste sau alte fete). Prima fata care am facut sex cu ea avea 14 ani si eu 15 era prima data pt amandoi ;) a fost frumos :))

    2
    7

  • rox pe 29 Dec 2012, 01:06
    mai sunt si exceptii

    eu am 18 ani si inca nu miam inceput viata sexuala...nu am considerat ca e ok mai devreme...nu am avut in cine investi virginitatea mea...Dar nu mai e cazul...am gasit persoana in care sa o investesc...

    6
    2

  • Adela pe 24 Dec 2012, 14:14
    Perfect adevarat

    In zilele noastre, fetele nu tin cont de ce spuneti voi aici.Aveti dreptate,dar din pacate cunosc destul fete innebunite dupa asa ceva si nu au nici 12 ani ;) Sa nu ne mai miram cand vedem copii aruncati in toaleta mall-urilor,pet-uri sau pe drumuri..Ce vad la stiri ma ingrozeste de-a dreptul! Sunt femei care isi doresc copii si nu pot sa aiba..si altele care isi pot concepe propriul copil ,dar nu doresc asta!.Traim intr-o tara plina de incompetenti!

    25
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod