Starurile din „Baywatch” s-au reunit de ziua lui David Hasselhoff. Actorul a împlinit 70 de ani

David Hasselhoff a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani printr-o petrecere la care au participat și unii dintre colegii săi de platou din „Baywatch”.

În ciuda vârstei, actorul arată incredibil de tânăr, la fel și prietenii lui din celebrul serial de succes al anilor '90. Printre cei care s-au aflat la petrecere s-au numărat Kelly Packard, David Chokachi, Jeremy Jackson și Parker Stevenson.

Citește și: Un star în căutarea iubirii. Actorul Chris Evans își dorește să-și găsească jumătatea, dar nu reușește




Hasselhoff și foștii lui colegi de platou au sărbătorit la un restaurant și bar din Calabasas, California, la care și-a făcut apariția și un clovn pe picioroange.


Actorul, care a jucat în faimosul serial din anul 1989 până în anul 2000, a fost tot un zâmbet și s-a bucurat de prezența prietenilor și a familiei.

Kelly Packard, în vârstă de 47 de ani, care a interpretat rolul April Giminski în „Baywatch”, a fost unul dintre invitații care au venit să-l celebreze pe David.


„La mulți ani omului, mitului, legendei!”, a scris Kelly într-o postare pe Instagram, în care a distribuit fotografii de la eveniment. „Unul dintre eroii mei a împlinit astăzi 70 de ani! Nu vei întâlni niciodată un om mai generos, bun și talentat decât el! Sunt atât de fericită că am putut sărbători cu tine! Și ca de obicei, foarte încântată să-mi văd toți colegii și prietenii”, a scris actrița.


Ea și-a făcut apariția la petrecere alături de soțul său, medicul Darrin Privett, cu care este căsătorită de 26 de ani.

Într-o postare pe Instagram, David a scris la rândul lui: „Sunt în clubul celor de 70 de ani acum.
La mulți ani mie. Ne vedem curând”.

El a distribuit un video amuzant în care apare lângă un clovn cu picioroange și câteva animatoare care purtau aripi colorate.

David Chokachi, un alt actor celebru pentru rolul din Baywatch, a distribuit o fotografie în care apare alături de Hasselhoff.


„Este grozav să sărbătorim aniversarea de 70 de ani a lui @davidhasselhoff. Este un om minunat, care are atât de multă iubire de oferit lumii. Am trăit multe aventuri alături de tipul ăsta!”, a scris el în postare.

Chokachi, în vârstă de 54 de ani, a interpretat rolul Cody Madison în „Baywatch”, din anul 1995 până în 1999.


Un alt actor din celebrul serial care a fost alături de David la ziua sa de naștere este Jeremy Jackson, în vârstă de 41 de ani.


Jeremy a jucat alături de Hasselhoff din anul 1991 până în 1999 și era copil atunci când a început să apară în serialul de succes.


Acesta a renunțat la actorie și a devenit antrenor personal de fitness.
După David, este actorul care a apărut în cele mai multe episoade ale producției.

Parker Stevenson, care a interpretat rolul Craig Pomeroy în serial, a fost, de asemenea, alături de Hasselhoff în ziua aniversării. 

Alături de David a fost și soția lui, Haley Roberts, care este cu 28 de ani mai tânără decât el. Actorul are două fiice adulte - Taylor, de 32 de ani, și Haley, de 29 de ani, ambele din căsnicia cu Pamela Bach.


Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
20 Iulie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod