România mondenă: 4 prezentatori TV care şi-au dat afară invitaţii. Care au fost motivele?

În emisiunile de divertisment apar fel şi fel de personaje, iar uneori prezentatorii nu mai rezistă şi îi dau afară pe invitaţi, din cauza comportamentului acestora sau a limbajului pe care aceştia îl folosesc.

1 din 4

Cătălin Măruţă, enervat de tatăl unui copil

Zilele trecute, în emisiunea lui Cătălin Măruţă de la Pro TV a fost invitat un băiat care are nevoie de un transplant de rinichi pentru a supravieţui. Alături de copil s-a aflat în platou şi tatăl acestuia, care este compatibil cu băiatul, dar care refuză să-i doneze organul dacă nu primeşte în schimb o casă sau bani de la orice persoană înstărită din România.

Enervat de faptul că bărbatul nu vrea să-şi ajute copilul, Cătălin Măruţă nu a mai rezistat şi l-a dat pe acesta afară din platoul emisiunii. "A stat în orfelinat, iar dumneavoastră ziceţi că vreţi o casă. Staţi în continuare cu chirie, dar vă salvaţi copilul. Vrea o casă, vrea şi bani. Poate e nepoliticos, dar mi-e jenă să vă am aici pe caneapea. O să vă rog să mergeţi afară că nu meritaţi să staţi aici, în emisiune. Îmi este jenă. Nu are rost să avem astfel de oameni în faţa noastră. Toţi străinii vor să îl ajute pe băiat, dar dumneavoastră, ca tată, nu. Îl faceţi pe copilul ăsta să sufere şi nu merită. Vă mulţumesc mult de tot. Vă aşteaptă colegii mei în spate. N-am crezut că am ocazia să întâlnesc un asemenea om că dumneavoastră. N-aveţi suflet. Să vă fie ruşine", i-a spus Măruţă înainte de a-l scoate din platou.
24 Iunie 2015
 

Comentarii (8)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • petre pe 24 Iun 2015, 12:36
    care 4?

    mai nou fiecare are emisiunea lui si crede ca face ce pofteste in ea...

    2
    1

  • ionut aparaschivei pe 24 Iun 2015, 11:29
    bravo maruta!

    bravo Maruta, cand mai intalnesti asemenea caracude la fel sa procedezi!

    1
    0

  • Numaratoarea...inversa pe 24 Iun 2015, 10:17
    Numerele...bata-le vina

    In titlu spuneti ca sunt "4 prezentatori TV care şi-au dat afară invitaţii", dar la numaratoare (poze/foto) ies doar trei: Luca si Matei. Bine si-asa.

    2
    3

  • Stefanita Calimantan pe 24 Iun 2015, 10:11
    Eheeee. Andreea Cretulescu

    Andreea Cretulescu...are muuuult bun simt.I l-a insuflat...bunica ei. De ce ? N-avea mama ? Oricum, aceasta doamna "realizator" mi se pare printre cele mai nesuferite aparitii de la tv.Poate cea mai nesuferita.

    0
    3

  • jean pe 24 Iun 2015, 09:46
    Telenovele pt.natarai

    Daaaa si uite asa mai castiga si Mamaruta niste spectatori ca incepuse sa scada ratingul cam mult,si vai saracul risca sa i se inchida emisiunea!A regizat repede o scena (defapt nu el ca nu e in stare)si poate poate creste ratingul!Patetic la fel ca si emisiunea!Sincer nu cred ca are ce cauta in Tv Mamaruta...

    2
    1

  • anca pe 24 Iun 2015, 09:17
    !!!

    f bine a facut. si inca nu i-a spus tot ce trebuia.

    3
    2

  • George pe 24 Iun 2015, 08:11
    Ala nu e tata

    Ala nu merita sa fie numit tata. Se vede ca nuisi iubeste copilul. l-a facut pentru bani.

    2
    1

  • magica doru pe 24 Iun 2015, 07:14
    dat afara de la tv.

    Bravo Maruta, sa traiesti. Bine ai facut.

    2
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod