România: 6 vedete cu boli secrete

Chiar dacă pe micul ecran sunt persoane joviale, parcă scoase din cutie, au un discurs coerent şi par cele mai fericite persoane de pe pământ, trebuie să realizăm că, înainte de a fi persoane publice, vedetele sunt oameni. Au aceleaşi probleme ca noi, aceleaşi temeri, obligaţii, îndatoriri şi griji. În plus, chiar dacă la prima vedere sunt persoane cu un statut social privilegiat, experienţele personale vin să demonstreze că necazurile nu ţin cont de nimic. Există, aşadar, persoane publice care, spre exemplu, se confruntă cu probleme de sănătate extrem de grave, iar despre ele vom discuta astăzi.
1 din 7

Mihaela Tatu, suspectă de cancer

Încă de anul trecut, după ce a trecut cu bine de operaţia la genunchi şi de accidentul de maşină, vedeta Antena 2 se luptă cu o afecţiune mult mai serioasă. Mihaela Tatu a fost diagnosticată cu fibrom uterin şi operată. Acesta este motivul pentru care vedeta a ales să se retragă pentru un timp din lumina reflectoarelor. "Anul trecut în mai am descoperit că am un fibrom cam măricel. Bine vascularizat şi care creştea precum Făt-Frumos. Ce bine e că acum pot glumi şi vorbi detaşat despre asta. Am primit tot felul de indicaţii cu privire la natura operaţiei pe care ar trebui s-o fac. Am ales, timp de aproape un an, un tratament homeopat. Trebuie să fii foarte disciplinat şi să ai răbdare atunci când alegi acest fel de tratament. Acum o lună am fost la un control la Dr. Poiană, medicul care a avut în toată aceasta perioadă grijă de mine, şi am constatat că "chiriaşul" meu a scăzut, dar s-a şi necrozat. Şi asta a necesitat o operaţie de urgenţă. Dar pentru că sistemul meu endocrin funcţionează la cote normale, dr. Poiană împreună cu mine am ales să nu facem histerectomie totală. Pentru că medicul acesta este un maestru în acest fel de afecţiuni. Şi nu voi putea niciodată să-i mulţumesc aşa cum se cuvine atât lui cât şi doctoriţei Rădulescu, dar şi medicului anestezist, Steriade. Totul s-a petrecut foarte repede. Acum sunt în recuperare pentru că nu a fost o operaţie uşoară. A durat vreo 5 ore, dar totul e bine, când se termină cu bine. Am senzaţia că s-a mai încheiat un capitol din viaţa mea, că am în faţă un nou început şi că dacă voi avea grijă cum trebuie de mine, voi mai avea multă treabă de acum încolo. Acum îmi dau seama cât de mult rău am suportat un timp şi e fantastic să te trezeşti dimineaţa şi să nu te mai deranjeze nimic, făcând abstracţie de durerile inerente ale operaţiei. Fibromul este o afecţiune a femeilor zilelor noastre. Dar fiecare simte altfel şi fiecare organism este unic. Încă o dată spun că este obligatoriu cel putin un control ginecologic pe an. Trebuie să consultaţi 2-3 medici până luaţi decizia cea mai bună şi trebuie să aveţi încredere în voi că totul are cel puţin o rezolvare. Psihic, am trecut mai bine peste această operaţie decât peste cea de la genunchi, dar a mai trecut timpul şi am devenit mai înţeleaptă", declară Mihaela Tatu într-un interviu acordat Ivanei Inacu.
22 Iunie 2011
 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • X pe 20 Dec 2011, 14:02
    SA FII SANATOASA

    MULTA SANATATE,MIHAELA TATU

    1
    0

  • dalina2011 pe 24 Iun 2011, 06:24
    articol

    Eu nu ii inteleg pe aceia care critica atat aceste articole. Faptul ca ele apar publicate denota faptul ca au trecut printr-un filtru deja, ca au fost selectate. Cei care nu apreciaza aceste articole si le iau ca pe o ofensa personala, ar trebui sa incerce cateodata sa scrie si dansii cate ceva sau daca chiar ii deranjeaza acest site, sa nu mai intre deloc aici. Mie mi se par niste articole bune, normale, mult mai de bun simt decat altele care apar zi de zi prin ziare sau pe la tv.

    2
    2

  • mariana pe 23 Iun 2011, 12:26
    toti sintem oameni

    ce multa birfa si rautate....toti avem de suferit in viata,toti sintem oameni,chiar daca unii au meseria ce o au....nu judecati pe nimeni,ginditi prima sa vorbiti...persoana perfecta nu exista,dar oare bunatatea din suflet a disparut total?

    1
    3

  • LittleMissSunshine pe 23 Iun 2011, 00:04
    secrete...

    Daca aceste persoane nu au vrut sa faca publice aceste eventuale boli, nu inseamna ca sunt secrete ....pur si simplu nu au vrut sa stie tot mapamodul..

    12
    1

  • ina pe 22 Iun 2011, 09:43
    Nu judeca!

    ANI, NIMENI, DAR NIMENI, NU ARE DREPTUL SA JUDECE PE ALTII! Deci, in cazul tau, decat sa corectezi pe altii, te sfatuiesc sa nu mai intervii in discutie (daca articolul nu iti place). Ignora ce nu iti este pe plac. Indiferent cum este redactat articolul, postatorul are dreptul de a o face. Iar aprecierile tale nu sunt deloc importante si interesante. Nu judeca pe altii, vezi-ti de comportamentul si atitudinea ta! Revizuieste-le!

    14
    8

  • ANY pe 22 Iun 2011, 03:08
    VEDETE CU DIFERITE BOLI

    STIMATA DOAMNA VOICU, ASTA E , CE TE INTERESEAZA ASA DE MULT DE PROBLEMELE DE SANATATE ALE ALTORA !! ?????? EU ZIC SA-TI VEZI DE TREABA TA, DE BOALA TA,CACI DIN PACATE CU TOT RESPECTUL TREBUIE SA-TI SCRIU ,SA STIE TOATA LUMEA CARE CITESTE ARTICOLELE TALE DE PROST GUST, .......CA TU ESTI MAI BOLNAVA DECIT TOTI CEI PE CARE I-AI MENTIONAT MAI SUS !! SI ESTI BOLNAVA CU CAPUL !! RAU DE TOT. NU LE PURTA DE GRIJA, POARTA-TI TIE !

    7
    20

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod