Reguli și tradiții respectate la nașterea unui copil în familia regală

Reguli și tradiții respectate la nașterea unui copil în familia regală

Meghan Markle, soția Prințului Harry, va deveni mamă în curând. Dar așa cum se întâmplă în cazul tuturor copiilor din familia regală, bebelușul care se va naște va fi subiectul unor reguli și tradiții vechi.
Iată care sunt acestea:

Sexul copilului nu este anunțat niciodată înainte


Chiar și după apariția ecografului în anii '50, familia regală nu a anunțat niciodată sexul copilului înainte de naștere. Kate Middleton și Prințul William au ales ca acest lucru să fie o surpriză chiar și pentru ei, în cazul celor trei copii.

Nașterile acasă erau regula în trecut


Regina Elisabeta a II-a a născut acasă toți cei patru copii ai săi, la fel și Regina Victoria. Mamele de viță regală chemau acasă propriile moașe și medici și realizau adevărate secții de maternitate la palat. 
În prezent, nașterile au loc la maternitate. Prințesa Anne, fiica Reginei Elisabeta, Prințesa Diana și Kate Middleton au ales să nască la Spitalul St. Mary din Londra. Probabil este locul în care va naște și Meghan Markle.

Bebelușii sunt înfășați în pături speciale


Compania G.H.Hurt & Son produce de peste 100 de ani șaluri speciale împletite în stil dantelă, realizate dintr-o lână foarte fină. Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au fost toți înfășați în astfel de șaluri speciale în ziua în care s-au născut.
Chiar și Prințul William a primit unul când era bebeluș.

În trecut, la naștere erau prezenți martori


Înainte de nașterea Prințului Charles în anul 1948, un oficial al guvernului asista la nașterile regale. În acest fel se asigurau că bebelușul nu este înlocuit sau nu apar alte situații care să afecteze succesiunea corectă la tron. Regina Elisabeta a II-a a schimbat această regulă, stabilind mai multă intimitate în momentul nașterii.

Monarhul trebuie anunțat primul


Regina, membrii seniori ai familiei regale și familia Middleton au fost anunțati de nașterea Prințesei Charlotte, înainte ca vestea să fie făcută publică.

În fața Palatului Buckingham este postat un anunț


Ducele și Ducesa de Cambridge aleg să anunțe nașterea unui copil pe rețelele de socializare, dar încă păstrează tradiția de a plasa un anunț în fața Palatului Buckingham. Anunțul oficial include sexul copilului și ora nașterii.

Părinții aleg cel puțin trei prenume pentru copil


Prințul William și Prințul Charles au patru prenume fiecare. Cei trei copii ai lui William și Kate au trei prenume: George Alexander Louis, Charlotte Elizabeth Diana și Louis Arthur Charles.
Toate numele alese au o semnificație istorică.

Copiii au nume de familie diferite


În ciuda acestor prenume elaborate, numele de familie sunt mai mult simbolice. Prințul George este numit "George Cambridge" la școală, iar Prințul Harry a folosit numele "Harry Wales". Alți descendenți ai Reginei folosesc numele de familie Windsor sau Mountbatten-Windsor atunci când este necesar.

Descendenții pe linie feminină nu primesc un titlu regal


Potrivit unei legi din anul 1917, numai nepoții din partea fiilor suveranului primesc titluri. De exemplu, Zara Phillips și Peter Tindall, copiii Prințesei Anne și nepoții Reginei nu folosesc titlul "Alteța Sa Regală".

Moștenitorii de sex masculin aveau prioritate la tron


O modificare recentă, adoptată în anul 2013, a încheiat vechea tradiție prin care băieții aveau prioritate în succesiunea la tron asupra surorilor mai mari. Acest lucru înseamnă că Prințul Louis nu "sare" peste sora sa mai mare, Charlotte, în ordinea succesiunii la tron.

Copilul este prezentat publicului aproape imediat după naștere


Prințul Louis a fost prezentat publicului la numai șapte ore după naștere. Prințesa Diana a împământenit practica de a ieși în fața maternității cu bebelușul pentru primele fotografii.
Regina Elisabeta își prezenta copiii nou-născuți de la balconul Palatului Buckingham.

La botez este folosită apă din Iordan


Copiii de viță regală au un alt privilegiu exclusiv. Arhiepiscopul folosește apă din râul Iordan pentru a-i boteza, fiind râul în care se crede că a Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul.

Și cămașa de botez este una specială


Comandată inițial de Regina Victoria pentru fiica sa cea mare, de-a lungul anilor peste 60 de bebeluși care au fost botezați în perioada 1841-2008 au purtat aceeași cămașă. În 2008 aceasta a fost înlocuită cu o replică.

Toți copiii din familia regală sunt botezați în aceeași cristelniță


Este vorba despre cristelnița numită "Lily Font", comandată de Regina Victoria pentru botezul primului său copil. Vasul, realizat în anul 1840, este fabricat din argint aurit și are forma unei flori deschise.

Copiii din familia regală au mulți nași


Nașii sunt de obicei aleși să reprezinte ambele familii ale părinților. Prințesa Charlotte are cinci nași oficiali, Prințul George are șapte, iar Prințul Louis are șase.

Bonele au un rol important în creșterea copiilor


Chiar și în prezent membrii familiei regale se bazează mult pe ajutorul bonelor pentru îngrijirea copiilor lor. Deși publicul nu află prea multe despre bone, acestea sunt necesare din cauza programului încărcat, al numeroaselor vizite și îndatoriri pe care trebuie să le îndeplinească un membru al familiei regale.
Dar s-a schimbat un lucru: atât Prințesa Diana, cât ți Kate Middleton au decis să-și dea copiii la grădiniță, spre deosebire de Prințul Charles, care a fost crescut de bonă.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod