Război la Hollywood. Brad Pitt e dezgustat de jocul murdar pe care îl face Angelina Jolie

de Daniel Dumitrescu, 15 August 2018

Actorul este revoltat de atitudinea fostei soții și consideră dezgustător faptul că detaliile divorțului vor ajunge la copiii lor prin rețelele de socializare.

Disputa dintre Brad Pitt și Angelina Jolie s-a transformat într-un război în care nu mai contează cine are dreptate, important e să iei tot, iar asta numai din vina actriței care pare convinsă că ar avea mai mult de câștigat dacă își spală rufele în public. Faptul că ea l-a reclamat pe Brad Pitt în instanță, susținând că nu i-a dat destui bani pentru creșterea copiilor, reprezintă o lovitură nu doar pentru fostul său soț, ci și pentru minorii a căror custodie și-o dispută, întrucât informațiile din acest dosar sunt acum la dispoziția presei și vor ajunge și la cei mici.

Luni la rând, cele două staruri au dus negocieri în dosarul de divorț judecat "cu ușile închise", iar acum Angelina a transformat procesul într-un show mediatic. Detaliile din disputa lor juridică au fost făcute publice, iar Brad Pitt crede că acest lucru este "teribil" pentru copiii lor, Maddox (în vârstă de 16 ani), Pax (14 ani), Zahara (13 ani), Shiloh (12 ani) și gemenii Vivienne și Knox (9 ani).

Potrivit publicației The Blast, Brad Pitt consideră dezgustător faptul că unele detalii din proces au devenit publice, fiindcă cei mai mari dintre copiii săi sunt destul de mari și pot citi despre asta pe rețelele de socializare. Starul speră că Angelina va înțelege cât de mult le dăunează această bătălie copiilor și că ea se va opri, a declarat o sursă din anturajul acestuia.

Săptămâna trecută, Angelina Jolie și-a desemnat avocata, Samantha Bley DeJean, să reclame în instanță faptul că Brad Pitt nu ar fi sprijinit-o corespunzător în creșterea copiilor după despărțirea lor, în urmă cu aproape doi ani, și a cerut judecătorului să-l execute silit pe fostul ei soț pentru achitarea retroactivă a sumei restante. "Pitt are datoria să plătească pentru creșterea copiilor.

Până acum, el n-a plătit suficient pentru ei după despărțire. Dat fiind că înțelegerile informale cu privirfe la plata cheltuielilor copiilor nu au fost respectate cu regularitate de Pitt de mai bine de un an și jumătate, Jolie solicită un ordin de executare al instanței pentru plata retroactivă", a susținut Samantha Bley DeJean.

Mișcarea Angelinei l-a forțat pe Brad Pitt să depună în instanță documentele prin care se apără. Avocatul lui, Lance Spiegel, a explicat că acesta i-a dat Angelinei peste 1,3 milioane de dolari şi i-a împrumutat acesteia 8 milioane de dolari lui Jolie pentru a o ajuta să cumpere o casă.

O sursă din anturajul lui Pitt a declarat pentru Daily Mail că acesta se va apăra fiindcă este acuzat pe nedrept. "Brad își respectă întotdeauna promisiunile", a arătat sursa. Totodată, actorul crede că Angelina încearcă să manipuleze relatările media asupra divorțului pentru a-l pune într-o lumină proastă.

Prietenii lui Pitt susțin că deși el nu-și poate vedea copiii, i-a dat mai multe milioane Angelinei Jolie.
Actorul a plătit mii și zeci de mii de dolari pe lună pentru tratamentele copiilor, cheltuieli cu călătoriile și paza acestora, relatează Page Six.

Sursele menționate cred că Angelina încearcă să-l pună pe Pitt în postura unui "tată rău" care nu-și îndeplinește obligațiile față de copiii săi. "Divorțul a fost pronunțat de un judecător într-o ședință cu ușile închise pentru a păstra ascunse de presă detaliile. Dar ea a depus cererea la Curtea Supremă din LA, știind bine că astfel totul va deveni public, pentru a-l putea transforma într-un tată rău, ceea ce nu este", a explicat un prieten al actorului.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod