Prinţul Harry şi Meghan Markle așteaptă primul lor copil

Soţia prinţului Harry al Marii Britanii este însărcinată cu primul copil. Acesta va veni pe lume în primăvara anului viitor.
Cuplul a făcut mult așteptatul anunț după aterizarea la Sydney, la debutul primul său turneu internațional după căsătoria din luna mai. Regina Elisabeta a II-a, precum și ceilalți membri ai familei regale britanice au aflat vestea vineri, la nunta prințesei Eugenie, informează Daily Mail.

"Alteţele lor regale ducele şi ducesa de Sussex sunt încântate să anunţe că ducesa de Sussex aşteaptă venirea pe lume a unui bebeluş, care se va naşte în primăvara anului 2019", se arată în comunicatul publicat pe contul de Twitter al Palatului Kensington.
"Alteţele lor regale au apreciat sprijinul pe care l-au primit de la oamenii din întreaga lume după nunta lor din luna mai şi sunt încântaţi de faptul că pot să împărtăşească această veste fericită cu publicul larg", precizează documentul citat.

Copilul prințului Harry va fi al şaptelea în linia succesorală la tronul Marii Britanii.

Potrivit cotidianului britanic, Merghan Markle a făcut o ecografie la termenul de 12 săptămâni al sarcinii, iar aceasta a indicat că ducesa de Sussex se află într-o stare bună de sănătate și că bebelușul se va naște probabil la finele lunii aprilie 2019, posibil în preajma sărbătorii St.
George.

Anunţul despre sarcina ducesei de Sussex a fost făcut luni, în aceeaşi zi în care prințul Harry și soția sa au început primul său turneu oficial în străinătate, cu o vizită în Sydney. Turneul, organizat în regiunea Pacificului, va dura 16 zile şi va include vizite în Australia, Fiji, Tonga şi Noua Zeelandă.

Vizita oficială începe marţi, la Sydney, unde Harry şi Meghan urmează să fie primiţi de guvernatorul general Peter Cosgrove, după care se vor întâlni cu doi urşi koala la grădina zoologică din Taronga.

Ei urmează să asiste, de asemenea, la Invictus Games, o competiţie sportivă în care se înfruntă militari răniţi din întreaga lume, la lansarea căreia a contribuit prinţul Harry, după care urmează să se întâlnească cu premierul australian Scott Morrison.


Foto: Hepta
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
15 Octombrie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod