Pippa Middleton, sora ducesei de Cambridge, a născut un băiețel

Sora mai mică a ducesei de Cambridge, Pippa Middleton, și soţul ei, James Matthews, managerul unui fond de investiţii, au devenit părinţii unui băieţel.

Pippa Middleton, în vârstă de 34 de ani, a născut luni şi atât mama cât şi bebeluşul, care cântăreşte puţin peste 3 kilograme şi jumătate, sunt "bine sănătoşi", a anunţat sursa citată de cotidianul britanic Daily Mail.

"Ducele şi ducesa de Cambridge sunt foarte bucuroşi pentru Pippa şi James", a anunţat o sursă a Palatului Kensington, reşedinţa oficială a ducilor de Cambridge, Katherine şi prinţul William.

Pippa Middleton, în vârstă de 35 de ani, a născut la acelaşi spital unde ducesa de Cambridge i-a născut pe prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis, relatează cotidianul citat.

Numele nou-născutului nu a fost încă anunţat.

Pippa şi James s-au căsătorit pe 20 mai anul trecut, în cadrul unei ceremonii private care a avut loc într-o capelă din secolul al XII-lea.

Informaţia despre sarcina Pippei a fost anunțată în premieră de cotidianul britanic The Sun, care a citat o sursă, în aprilie, în timp ce sora mai mare a acesteia, ducesa Catherine de Cambridge, se pregătea să nască al treilea său copil şi al prinţului William al Marii Britanii. Prinţul Luis de Cambridge s-a născut pe 23 aprilie.
Într-un articol publicat în luna iunie în Waitrose, Pippa a confirmat sarcina și a explicat că, spre deosebire de sora sa, ducesa Catherine de Cambridge, care a suferit de o formă gravă de greţuri matinale, ea a trecut de primul trimestru fără să se confrunte cu probleme de sănătate.



Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
17 Octombrie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod