Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai operată din ţară? Luciu sau Bianca?

Sindromul Barbie devine din ce în ce mai prezent printre vedetele autohtone. Tot mai des auzim de domniţe care de amorul artei sau dintr-o necesitate estetică aleg să treacă pragul clinicilor de chirurgie estetică.
Sindromul Barbie devine din ce în ce mai prezent printre vedetele autohtone. Tot mai des auzim de domniţe care de amorul artei sau dintr-o necesitate estetică aleg să treacă pragul clinicilor de chirurgie estetică. În ultimele zile, cazul Nicoletei Luciu a provocat o isterie naţională. Părerile sunt, evident, împărţite: unii spun că a cam depăşit limita şi că, în curând, va deveni la fel de comercială ca şi Bianca, alţii, din contră, admiră puterea ei, aplecându-se în faţa testelor de rezistenţă la care s-a supus vedeta în ultima vreme - sarcină cu tripleţi şi 22 de kilograme în minus.

Astăzi, chiar dacă spune că mai are de dat jos 4 kilograme, Nicoleta Luciu se declară aproape mulţumită de felul în care arată, chiar dacă pentru a ajunge la acest grad de satisfacţie s-a supus, din nou, unei intervenţii care, fie că recunoaşte sau nu, a adus după sine o doză mai mare sau mai mică de disconfort. Aşa cum prezentam şi în articolul Nicoleta Luciu o mamă extremă. Tripleţi, înfometare, silicoane, în weekend-ul ce tocmai s-a scurs, vedeta a trecut printr-o intervenţie de... siliconare. Nemulţumită de aspectul sânilor ei, după 2 sarcini şi 4 copii, vedeta a decis să-şi facă o mărire  sau, mai corect, o corecţie a lor, ajutaţi fiind de două proteze de silicon, care cântăreşte fiecare câte 570 de mililitri. "Este o operaţie cu laser de ultimă tehnologie şi constă în reconstrucţia sânilor printr-un implant care îmi va păstra aceeaşi cupă D, dar care îmi va umple partea de sus a sânilor. După operaţie, sânii vor fi mai fermi", explica Nicoleta Luciu înainte de intervenţie.

Dacă mai există cineva care crede că Luciu a reuşit să slăbească 22 de kilograme în 2 luni şi să arate aşa, doar cu dietă şi sport, se află într-o gravă eroare. Bruneta a apelat, în paralel, la o sumedenie de alte intervenţii de remodelare, transformând-o, încet, încet, din cea mai "naturală" şi sexy vedetă de la noi, în colega de suferinţe a Biancăi Drăguşanu.

Singura diferenţă dintre cele două este că fosta iubită a lui Botezatu s-a operat ca să ajungă vedetă, în timp ce Nicoleta Luciu s-a operat ca să rămână vedetă. Şi-a mărit cota de audienţă şi şi-a consolidat poziţia pe piaţă tocmai datorită acestor intervenţii.

Dată fiind situaţia, este imposibil să nu se încerce o comparaţie între cele două care au uitat de mult numărul intervenţiilor pe care şi le-au făcut. Ambele liste sunt lungi, dar în momentul în care apar şi sumele în discuţie, doamnele de rând care visează la astfel de intervenţii se declară, din start, învinse.

Spre exemplu, Nicoleta Luciu a avut nevoie de 22.100 de euro ca să revină la formele de dinainte de cele două sarcini. Banii au fost împărţiţi astfel:


Faţă

  • eliminarea imperfecţiunilor cu laserul (augumentare facială) - 1.000 euro
  • scoaterea cearcănelor cu laser - 800 euro
  • regenerarea pielii feţei cu laser - 800 euro
  • scoaterea pistruilor care au apărut după naştere - 500 euro


Corp

  • sculptarea corpului cu laser (burtă, şolduri, fund, părţile laterale ale picioarelor, părţile inferioare ale picioarelor, tonifierea glandei mamare) - 4. 800 euro
  • epilare definitivă pe tot corpul - 3.900 euro
  • depigmentare normală după sarcină (pe burtă) -1.000 euro
  • eliminarea aluniţelor de pe tot corpul - 700 euro (50 euro aluniţa)
  • operaţie de ridicare şi umplere a sânilor (implant mamar) - 6.000 euro




  • Picioare

  • scoaterea varicelor cu laserul - 1.600 euro
  • eliminarea vergeturilor - 1.000 euro
    
"Totul s-a făcut în cinci şedinţe a câte o jumătate de oră. Nu sunt operaţiuni periculoase, pentru că aparatura e una performantă, iar tratamentul e personalizat pe fiecare pacient în parte", le-a declarat celor de la Click, medicul Kasem Abu Bakr, cel care s-a ocupat de reabilitarea fizică a fostului iepuraş Playboy. "Nicoleta a mai vrut o epilare definitivă cu laserul pe tot corpul. Pentru asta e nevoie de 10 şedinţe, care se întind pe cinci luni. Varicele şi vergeturile au fost îndepărtate cu un laser special. Au fost scoşi pistruii şi s-a intervenit şi pe burtă pentru o pigmentare a pielii după sarcină", a continuat acesta.

La Bianca Drăguşanu vorbim de 10.000 de euro la început şi câte 2000 întreţinerea


În ceea ce-o priveşte pe mai tânara ei colegă, proaspăt rămasă şomeră, lucrurile sunt mult mai complicate. Despre Bianca Drăguşanu se spunea, până mai ieri, că este cea mai operată vedetă de la noi. Dacă ar fi să facem o comparaţie între imaginea pe care a afişat-o acum 10 ani la emisiunea "Din dragoste" şi cea pe care o are astăzi, diferenţele sunt clare şi nu pot fi contestate de nimeni. Specialiştii spun că aceste intervenţii, dacă au fost făcute în România, au costat-o pe vedetă în jur de 10.000 de euro plus întreţinerea care e în jur de 2.000 de euro pe lună.

  • Botox în frunte - 250 de euro
  • Umplere riduri şi şanţuri - 300 de euro
  • Lucrare stomatologică - 3.000 de euro
  • Acid hialuronic în buze - 250 de euro
  • Implanturi mamare - 3.000 de euro
  • Lipoaspiraţie obraji şi bărbie - 800 de euro
  • Lipoaspiraţie talie - 1.000 de euro
  • Aluniţe - 500 de euro
  • Gene false - 50 de euro
  • Întreţinere lunară - 2.000 de euro


"Şi-a făcut o lucrare stomatologică la un preţ de 2.000-3.000 de euro. Buzele, în funcţie de ce i s-a injectat, pot fi 300-400 de euro şedinţa (sper că nu i s-a injectat ulei de silicon, că doar nu e tractor). Sânii au costat 3.000-4.000 de euro. Ţinând cont că a slăbit per total, presupun că nu şi-a făcut o lipoaspiraţie. Preţurile de mai sus sunt valabile dacă s-a operat în România"
, declara în urmă cu ceva vreme medicul estetician medicul estetician George Ciolacov, care a făcut o estimare financiară a frumuseţii pe care o posedă Bianca Drăguşanu.
 

Comentarii (17)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Roxana pe 1 Dec 2012, 12:46
    BRAVO LOR!

    Mie imi plac fetele astea dou si le spun bravo lor!Eu am 25 ed ani si de la anul vreau sa imi fac operatii estetice cat sa arat ca o papusica barbi...ei bn ,de ce nu?Daca am ajuns in zilele in care putem sa fim asa cum ne dorim noi,de ce nu?Ei bn nu mai criticatzi oameniiii care sunt decaord cu operatile estetice pt ca sunt sigura ca si voua celor criticati v-ar placea dar...DAR...:)

    0
    0

  • miruna pe 31 Ian 2012, 14:16
    tunatele

    gabriell...tu ce vrei frate una care daca o staringi mai tare se sparge ...sau una care arat bine natural ca sunt destule crede-ma....ma faci s cred c esti s tu vreunul.........care se sparge la atingeri nici una nici alta nu ai facut bine dupa 30 de ani or s arate foarte rau crede-ma sau...astepta s vezi si bani pe care ia investit in ea....bine trebuie s arti a femeie nu zic nu dar...asi facea o casa sau studi macar s stie s vorbeasac daca tot deschide gura.....no coment falite s batute de soarta

    1
    0

  • dan pe 31 Ian 2012, 11:53
    bianca...etc

    normal, Bianca.Sant curios,poate sa rada in hohote sau pocneste pe la ''cusaturi''?Dupa parerea mea Luciu s a grabit,e decizia ei,cred ca revenea si fara artificii.Dura mai mult eadevarat

    0
    1

  • Irina pe 28 Ian 2012, 00:53
    simulare marire sani pe calculator

    Dragele mele, nu ma pot hotari daca sa-mi pun silicoane sau nu. Nu stiu cum voi arata dupa operatie. Am auzit ca este un program special pe calculator care iti arata corpul tau cum va arata dupa operatie. Stie cineva despre ce este vorba ?

    0
    1

  • gabriell pe 27 Ian 2012, 11:36
    bravo Bianca!

    Bianca , pe ea o votez, si asta pt ca daca din fata aia care a fost ,a facut rost de 10000 euro sa ajunga vedeta, bravo ei , altele au 10000 de euro si ii arunca pe temiri ce prostii, parfumuri , haine care se demodeaza, pe concedii la Mamaia , pe cluburi de noapte..s.a .Deci clar Bianca are multe puncte in avans , si apoi femeile vorbesc in paguba ei din gelozie , iar daca vreti un raspuns corect intrebati barbatii ..Care femeie nu si-ar dori sa arate ca si ea , insa sa nu uitati un alt lucru important ;trebuie sa stii sa porti aceasta frumusete si Bianca a stiut sa o poarte ..bravo ei, inca o data !

    2
    8

  • eu pe 26 Ian 2012, 21:11
    ce aveti cu luciu?

    Luciu arata foarte bine inainte de sarcini. A avut bani sa faca in asa fel incat sa revina la initial. In plus, banii sunt castigati cinstit de ea si nu provin din prestarea serviciilor sexuale. Cu Dragusin inteleg...aia din muma padurii s-a facut papusa Barbie. A dat cu curu in dreapta si stanga si a ajuns vedeta

    9
    3

  • miru pe 26 Ian 2012, 15:37
    imbalsamata....biancuta

    mare dreptate ai scorpion la botoasa asta de bianca trebuie s ai grija pe unde pui mainile c te trezesti c se desumfla sub tine....pfffff oribil frate dupa o varsta ce dracu asi mai pun?/...pila pe bata ca o s arate c niste flescaite mai ales impaiata asta mai are s asi bage vata pe nas s gata e imbalsamata dracu peste tot vai steua ta

    5
    5

  • ScorpioM pe 26 Ian 2012, 03:50
    Plastic

    Femei artificiale. Bianca este absolut oribila. Nu inteleg ce barbat poate sa placa o astfel de femeie...

    9
    4

  • Elena pe 25 Ian 2012, 16:57
    Sa dea Domnul....

    ...ca Nicoleta sa nu pateasca ceva din cauza silicoanelor. Orice om normal - deci si ea, si familia ei, si medicul - , trebuia sa stie ca "Orice organ, cata vreme este programat pe o < functie > si se stopeaza aceasta functie, are nevoie de TIMP ca sa se refaca sau, mai bine zis, ca sa isi reia statutul de dinainte, adica INACTIV din p.d.v. a ceea ce a fost programat de NATURA sa efectueze - hranirea pruncului !" Daca Nicoleta s-a grabit si, asa de repede a stopat misiunea - ANCESTRALA - a SANILOR - aceea de a da startul LACTATIEI; numai o minunea o mai poate proteja de urmari nefaste! { Femeile stiu ca, si INTARCATUL este o solutie dificila, care cere TIMP ! Sa dea Domnul sa n-am dreptate, dar prea s-a grabit! Este o parere! Doamne, ai grija de ea ! ************Bianca, alta inconstienta, are si DIABET - cea mai parsiva boala, care lucreaza in secret! Da-le, Doamne, sanatate!

    14
    2

  • onutta21 pe 25 Ian 2012, 13:48
    ***

    foarte bien ca se duc si se intretin !!! Luciu la banii care ii are este si pacat sa stea buhaita dupa atatea nasteri chiar si prin cezariana. Oare cum i-ar fi stat cu 7 randuri de burta ???? bien asta orice femeie care se respecta poate cat de cat sa dea burta jos ep care o acumuleaza dupa o nastere , vointa iti trebuie . Chiar dac anu ai banii necesari ptr o interventie de amploare dar poti sa mergi la un aerobic , la un masaj , etcv etc . Felicitari GEO , faptul ca ai avut vointa sa ajungi sa arati mai bien decat inainet de a naste un copil este lucru mare !!!!!

    11
    4

  • adriana pe 25 Ian 2012, 12:49
    despre fete si operatii

    In principiu nu sunt de acord cu interventiile de acest gen si asta pentru ca,desi nu se recunoaste ,ele creaza un mare disconfort atat fizic,eventual si unul imens psihic in cazul in care ele sunt mai mult sau mai putin nereusite. Dar, de ce sa nu recunoastem fiecare am dori pe ici pe colo ceva schimbari.Fetele astea doua,Nicoleta si Bianca din asta traiesc:din imagine.Plus ca odata uracte pe podium trebuie musai sa faca fatza la ochiul critic al presei, fanilor,admitatorilor de tot felul ,precum si propriului standard de apreciere. Probabil, in timp vor urma alte si alte interventii,timpul trece neandurator pentru noi toti.Cu ata mai neaindurator pentru persoanele expuse concurentei frumusetii fizice. Cat priveste frumusetea sufleteasca...frumos zis!!! dar in afara de Maica Tereza care a ocupat (si inca ocupa se pare locul in top) nu prea am citit prin presa ca ar interesa pe cineva (din pacate) subiectul. Asa ca, atata timp cat fetele nu ne deranjeaza cu nimic...treaba lor ce fac cu fatza,corpul si sanatatea lor.

    5
    4

  • roxy pe 25 Ian 2012, 09:30
    bla bla

    hai sa nu mai comentam actiunile "divelor", ca toate am proceda ca si ele daca am avea banii lor....cel putin eu personal daca as avea banii lor si as arata ca si nicoleta dupa ce a nascut, mi-as face operatii estetice ca sa arat bine din nou...extraordinar, ce daca s-au infrumusetat prin operatii estetice?...mai bine sa te simti bine in pielea ta decat sa traiesti toata viata cu un anumit complex...si eu personal mi-am facut o operatie de corectie a urechilor, desi nu era cazul (spun unii), dar asta era complexul meu si am zis ca mai bine sa-mi corectez urechile si sa ma simt bine in pielea mea.

    14
    5

  • misici pe 25 Ian 2012, 08:45
    Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai operată din ţară? Luciu sau Bianca?

    parerea mea este ca nici una , decat asa frumoasa mai bine doar frumoasa sufleteste , frumusete pe care o transmiti prin atitudine si celor din jur ,asfel devi o persoana demna de a fi cea mai frumoasa, pentru cele doua tot respectul pentru ca incearca sa fie in centru atentiei asa si nu prin alte metode mai putin ortodoxe

    8
    6

  • geo pe 25 Ian 2012, 06:36
    Luciu

    Oameni buni! Voi chiar nu aveti habar ce inseamna o sarcina? Ce a facut Luciu ca sa-si revina dupa a 2a sarcina cu tripleti nu e atat de exagerat. Si eu sunt mama adar a unui singur copil si pot sa spun ce impact are asupra corpului si psihicului femeii. Suma cheltuita e mare pt ca si-a dorit sa se recupereze cat mai repede (nu uitati ca ea "traieste" din imaginea ei) si pt ca interventiile au fost facute la diversi medici care percep tarife mai mari decat restul colegilor de breasla. Voi puteti incerca infometarea, electrostimularea, impachetarile, vacuumul, etc... Functioneaza daca va "personalizati" programul de slabit. Si ce daca a lasat copilasii cu bunica acasa? E cam greu sa te cari cu ei la salon mai ales ca fiind 3 e posibil sa se fi nascut prematur. Eu imi luam copilul in cosuletul de masina/carut si mergeam din salon in salon unde aveam programare, il hraneam acolo, il plimbam inainte si dupa. La 6luni cand i-am facut botezul eram mai bine ca inainte de a ramane insarcinata. Singura interventie majora pe care n-am facut-o sunt silicoanele caci mai vreau un copil. Nicoleta spune ca sanii ei arata inca bine dar cred si-au pierdut din volum (nu mai sut asa plini) iar asta are impact psihologic, te poti simti mai putin femeie desi cei din jur spun ca arati bine.

    19
    8

  • eu pe 25 Ian 2012, 01:38
    Elena, ai mare dreptate.

    Stai linistita, ca pe langa toate operatiile aste, fata asta-i retusata in Photoshop pana la "sange." Asa ca nici n-as vrea s-o vad pe la 40 de ani. Cum ziceai. MONSTRU!!

    13
    4

  • Elena pe 25 Ian 2012, 01:32
    O singura spaima am eu, insa ele....habar n-au !..

    CE se va intampla cu fata si cu trupul lor, cand vor schimba prefixul si vor aseza un 5, un 6 in fata ??? M-am uitat acum, la o poza recenta cu Brigitte Bardot si zau ca eu si alte romance, la varsta ei, nu vom fi ...monstru feminin: ...cu pungi sub ochi, ca gusa de pasare neagra; riduri peste riduri - "caiet de matematica " pe fata - ; "laba / talpa gastii", riduri - zeci - in jurul cavitatii bucale, gatul numai piei s.a.m.d. Pentru ca am iubit-o, in tinerete, mi-am imaginat-o tanara si am simtit un strop figura ei angeica! Pacat...mare pacat ca arata asa... Aceste fete, precum si altele sunt inconstiente! Pe toata Planeta, lumea lupta sa prelungeasca speranta de viata, sa conserve ce are mai bun in ea, sa fie adepta SANOLOGIEI pana la adanci batraneti s.a.m.d., iar fetele astea se sinucid:"intr-o veselie" !!! N-am sa le inteleg, niciodata ! O vorba din batrani zice: " Sa dea Domnul sa n-ajungi la cutit ! " Voi sunteti tineri! Veti trai si veti vedea ca se va alege praful de fiinta lor si vor regreta amarnic ! Tot respectul pentru Nicoleta! Daca sotul n-o mai adora, "pa-pa si n-am cuvinte" ! Nu murea nici ea de foame, nici copiii lor ! Urate formeia lupta pentru a castiga un ban si a fi in TOP ! Doamne, da-le MINTE! mama mea are 93 de ani, cat de curand si ii dai 65 - 70 cel mult, dar....s-a spalat doar si n-a dat cu niciun fel de crema si nici cu alte interventii nu si-a mutilat fata !

    16
    4

  • iCanDream pe 25 Ian 2012, 00:39
    Se simnt bine in pielea lor

    asta e important..

    11
    6

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod