Oana Roman, indignată de spitalele de stat: „Totul se rezumă la bani“

Vedeta susţine că a avut parte de un tratament inuman la Spitalul Floreasca din Capitală pentru că a refuzat să dea tradiţionalul plic cu bancnote.

Cu sau fără voia ei, Oana Roman a luat contact, în ultima vreme, cu sistemul medical din România şi aproape de fiecare dată a ieşit "cam şifonată". Cea mai recentă experienţă de acest gen a adus-o cu picioarele pe pământ pe fiica fostului premier Petre Roman, ajunsă în situaţia de a se confrunta cu neajunsurile dintr-un spital de stat. După ce a simţit pe pielea ei ce înseamnă să fii pacient şi să ai o problemă medicală de urgenţă într-o unitate medicală publică, Oana a apelat la serviciile unei clinici private şi apoi a relatat indignată prin ce a trecut.

Vineri noapte, vedeta şi-a dus mama cu ambulanţa la Spitalul Floreasca, din cauza unei toxiinfecţii alimentare severe.

Medicul de gardă a trimis-o acasă, spunându-i să revină a doua zi de dimineaţă. "Azi a fost o zi cumplită în care pentru prima oară am dat piept cu sistemul medical de stat... un sistem criminal din păcate... La spitalul de urgenţă am trăit momente apocaliptice în care au vrut să o externeze pe mama deşi ea nu se putea mişca şi se simţea încă foarte rău după o noapte în care a avut fibrilaţii mai bine de şase ori, pe motiv că nu au paturi decât dacă plătesc un salon în regim privat.
Nu am dormit decât două ore şi de aseară trăiesc un coşmar şi ştiu că sunt zeci de mii de oameni care trăiesc asta în spitalele din România"
, s-a destăinuit Oana Roman pe Facebook.

"Mama are 75 de ani şi, deşi se ţine foarte bine şi nu pare de vârsta ei, are ceva probleme de sănătate: un diabet destul de uşor, tensiune şi probleme gastrice", a explicat vedeta, relatând epopeea eşecului ei în încercarea de a-şi trata mama într-un spital de stat. Vedeta s-a lovit aici de situaţia cu care se confruntă pacienţii obişnuiţi din ţara noastră, oameni care nu-şi permit să se trateze în sistemul medical privat.
Ea a povestit că a fost pusă să cumpere medicamente, pentru că acestea nu existau în spital şi că i s-au cerut 60 de euro pe zi pentru ca Mioara Roman să fie internată într-o rezervă. "Nu am văzut nici o asistentă cu mănuşi, mama era pe pat dezbrăcată şi nu i s-a pus sondă urinară, deşi nu se putea mişca. Nu m-a întrebat nimeni dacă ia vreun tratament, dacă e alergică şi, în general, nu m-au întrebat nimic, doar mi-au cerut bani pe cazare, altfel o trimiteau acasă", a scris Oana.

 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • oprea pe 13 Mar 2017, 01:49
    ,,,,,

    Am o întrebare: De ce este considerată această balena umflata numita Oana Roman vedetă ?

    0
    0

  • steluta pe 8 Apr 2016, 04:16
    oana roman

    Vlad, ce vina are ea pentru starea spitalelor.Au trecut 20 de ani de cand PR nu mai este prim ministru.Exagerezi !

    0
    0

  • Steluta pe 8 Apr 2016, 04:10
    oana roman

    O admir pe aceasta fata de multa vreme.Este foarte desteapta si mi se pare exagerata reactia unor persoane vis a vis de viata, familia sau tinuta ei.Decat slab si dobitoc mai bine plinut dar destept si instruit. Rezista Oana! Eu cred ca Marius te iubeste mult, am impresia ca tu il inimidezi.Tu ai o personalitate puternica si fara sa vrei il pui pe Marius in inferioritate.. Iesi din mizeria asta de show bizz, dezvoltati-va afacerile si vedeti-va de viata voastra. Nu divorta! Trebuie sa mergi mai departe. Multi te admira pentru sinceritatea ta. Nu ai tu nici o vina pentru numele tatalui tau. La urma urmei esti o Elisei. Succes.

    0
    0

  • vlad pe 6 Nov 2015, 01:03
    oana roman

    Si tatal tau este vinovat de starea spitalelor.In locul tau as baga capul in nisip ca strutu .Traieste si tu cu salariu minim pe economie si dupa aia tot sa-l pupi pe tatal tau si toti parlamentarii.Asa ca dute la alta taraba si vinde indignarile tale nu in romania

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod