Nicole Kidman trage linie la 48 de ani: „Gata, am terminat-o cu copiii“

Actriţa australiană a declarat că venirea pe lume a fiicelor ei, Faith şi Sunday, a fost o bucurie, dar nu mai vrea să rămână însărcinată.

Nicole Kidman are acum patru copii, dintre care doi adoptaţi. Deşi i-ar plăcea şi un al cincilea, vedeta spune că se mulţumeşte cu cei pe care îi are şi exclude o viitoare sarcină, mai ales că vârsta îşi spune cuvântul: chiar dacă arată extraordinar, fosta soţie a lui Tom Cruise mai are doar doi ani până la pragul celor 50 de ani.

Actriţa, care are două fetiţe, Faith Margaret (7 ani) şi Sunday Rose (5 ani), cu soţul ei, Keith Urban, a declarat pentru revista Marie Claire: "Aş fi vrut să nu spun asta, dar gata, am terminat cu copiii".

Nicole recunoaşte că i-ar plăcea să aibă un al cincilea copil, dar vrea să se ocupe mai mult de familie. "E un moment bun pentru noi... Avem aceşti doi minunaţi copii de cinci şi şapte ani şi e atâta bucurie în jur", a explicat ea.

Actriţa australiană mai are doi adolescenţi adoptaţi - Isabella, 23 de ani, şi Connor, 21 de ani, din mariajul cu Tom Cruise. Într-un interviu anterior, publicat de revista Sunday Style, ea a spus că se va ruga în genunchi pentru încă un copil, chiar dacă, adăuga ea, "asta nu se va întâmpla".


Nicole a născut primul său copil, Sunday Rose, în 2008, la Nashville, Statele Unite, acolo unde actriţa şi soţul ei au reşedinţa. În 2010 a venit pe lume Faith Margaret, născută de o mamă-surogat, tot în Nashville. Vedeta are acum familia pe care o visa şi spune că vrea să-şi dedice atenţia copiilor şi soţului ei: "Cred că eram meniţi să fim împreună, e simplu. Suntem foarte legaţi unul de altul şi de copiii noştri, suntem o familie", a spus vedeta în interviul publicat de Marie Claire.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mihao pe 6 Mar 2016, 14:06
    FUCKKKK MEEE!!!

    Copiiiii mai multiii da da da da da non-stop !!!!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod