Melania Trump, o Primă Doamnă cum nu s-a mai văzut: A pozat dezbrăcată și e mândră de asta

Soția președintelui american Donald Trump a pozat nud, în anul 2000, pentru coperta unei reviste. Fotografia a ieșit recent la iveală.

Din prima zi a mandatului preluat de soțul ei, Melania Trump nu a fost o Primă Doamnă ca toate celelalte care au precedat-o la Casa Albă. A devenit cea mai importantă femeie din Statele Unite când soțul său a ajuns al 45-lea președinte al Statelor Unite. Și dacă Donald Trump a adus imediat un suflu impetuos în administrația sa, Melania a reușit și ea să rupă tradiția la Casa Albă, notează cotidianul britanic The Daily Express.

Potrivit cărții "Melania Trump: Everything you ever wanted to know about America’s future First Lady" ("Melania Trump: Tot ce ați vrut să știți vreodată despre viitoarea Primă Doamnă a Americii"), scrisă de Talia Rose, "ea ar putea fi întâia Primă Doamnă care a pozat dezbrăcată". În anul 2000, fostul model a pozat nud pentru coperta ediției din luna ianuarie a revistei GQ.

Ședința foto a avut loc într-un avion Boeing 727 care îi aparținea lui Donald Trump, iar Melania a pozat dezbrăcată, întinsă pe o blană, cu posteriorul expus în plan secundar.

Într-o altă imagine, ea stă pe o canapea albă, la bordul aparatului de zbor, într-o postură provocatoare, cu sânii puțin acoperiți, și cu o valiză plină de bijuterii în față, iar în a treia fotografie publicată de revista GQ ea stă în picioare, pe una din aripile avionului, îmbrăcată în bikini și sutien roșu, cu ochelari de soare negri, și cu un pistol cromat cu care țintește în spatele ei.

Sunt ipostaze firești pentru un fotomodel și, cumva, destul de "cuminți" în comparație cu pictorialele de astăzi din industria modei, dar aceste "amintiri" din trecutul Melaniei contrastează, totuși, puternic cu rolul de Primă Doamnă pe care îl îndeplinește acum. Mai cu seamă pentru că, așa cum remarcă Daily Express, ea nu are remușcări și s-a declarat mândră de acele imagini. Melania a numit atunci coperta "una dintre cele mai mari realizări" ale sale.

Potrivit ziarului britanic, Donald Trump a fost încântat atunci de ședința foto și a cerut ca fotografiile să-i fie trimise la birou.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod