Matthew McConaughey, un bărbat dintr-o „specie“ rară: „Singurul meu vis a fost mereu să devin tată“

Actorul american este un familist convins: își adoră soția și copiii și spune că aceștia sunt prioritatea lui numărul unu.

Câștigător al premiului Oscar, cu o carieră solidă în lumea filmului, Matthew McConaughey face parte din categoria starurilor atipice de la Hollywood. Pentru el, familia este cea mai importantă, iar viața sa gravitează în jurul soției și a copiilor.

Într-un interviu publicat de People, actorul în vârstă de 50 de ani a declarat că experiența creșterii în timpul carantinei a trei copii, Levi (12 ani), Vida (10 ani) și Livingston (opt ani) l-a învățat că a fi tată este un dar care îl inspiră. "Și-au găsit mai multe hobbyuri, lucruri creative și laturi personale pe care nu credeam că le pot avea dacă s-ar fi dus înapoi la școală", a spus Matthew.

O pasiune comună a copiilor săi, care au pozat cu el pentru People, este fotografia.

"Chiar le place, toți trei sunt interesați. Au devenit o echipă de producție. Este foarte tare și încep să fie destul de buni la asta", a spus actorul.



Matt se declară fericit să poată crește trei copii împreună cu soția lui, Camila. Unul dintre avantajele carantinei impusă de pandemia de COVID a fost faptul că aceasta i-a obligat pe copii să se concentreze mai mult pe ei înșiși: "Au devenit povestitori mai buni. Fiul nostru mai mic ne-a zis că citește o poveste și a ajuns la capitolul doi... Vida adoră să picteze și îi plac poveștile ilustrate... iar Levi cred că e mai atras de muzică. Practic a ieșit din burtica mamei și știa deja puțin să cânte la pian.

În ultimele șase luni, a ascultat mulți compozitori, iar acum poate să vadă un film și să-ți spună: <<A, ăsta e Hans Zimmer>> sau <<Ăsta-i John Williams>>, ceea ce e foarte tare", a povestit McConaughey.

Creșterea copiilor săi îl fascinează pe actorul american. Acesta a mărturisit că este mândru să-și vadă fiii cum evoluează ca persoane. "Singurul lucru pe care am știut întotdeauna că mi-l doresc a fost să devin tată. Pentru mine este apogeul. Să fiu tată a fost mereu singurul meu vis... Nu mă pot gândi la ceva mai important", a spus el.

Matthew McConaughey s-a căsătorit cu modelul brazilian și vedeta de televiziune Camila Alves pe 9 iunie 2012.
Cei doi s-au cunoscut în 2007.

Citește și: A fost servitoare, acum e soţia unui actor de la Hollywood. Camila Alves, jumătatea lui Matthew McConaughey


Actorul american are din 1993 o diplomă în Film. El a devenit cunoscut în acel an, după rolul din comedia "Marea ameţeală/ Dazed and Confused", construindu-şi ulterior o carieră strălucitoare la Hollywood, cu roluri ca cele din filmele "Eu cu cine mă mărit?/ The Wedding Planner", "Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How To Lose A Guy In 10 Days", "Sahara" şi "Aurul nebunilor/ Fool's Gold".

McConaughey a jucat în 2009 în comedia romantică "Fantomele fostelor iubite/ Ghost of Girlfriends Past" şi a deținut rolul principal în drama "The Lincoln Lawyer", care a avut premiera în 2011.

În ultimii ani, actorul american s-a remarcat în serialul "True Detective" şi în filmele "Băiatul cu ziarele/ The Paperboy" şi "Mike meseriaşu'/ Magic Mike", iar printre cele mai importante roluri ale sale se numără cele din "Dallas Buyers Club", de Jean-Marc Vallée, care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, "Lupul de pe Wall Street" şi "Interstellar".


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod