Mama dragonilor: Emilia Clarke și-a făcut un tatuaj inspirat din „Game of Thrones“

de Daniel Dumitrescu, 24 Septembrie 2018

Actrița și-a făcut un tatuaj inspirat din rolul pe care îl interpretează, înainte de lansarea ultimul sezon din „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“.

Mai e puțin până la lansarea celui de-a optulea sezon, ultimul, din serialul foarte popular, iar Emilia Clarke a ținut să omagieze această producție cu un tatuaj interesant, inspriat din rolul ei de "mama dragonilor". Într-o fotografie postată pe Instagram, ea le arată fanilor desenul de pe mâna dreaptă care îi reprezintă pe puii de dragon Drogon, Rhaegal și Viserion. "MOD 4 LYFE!!!! M-am asigurat că mama nu-și uită niciodată puii", a scris ea, spre încântarea fanilor. Imaginea a fost apreciată de peste 1,6 milioane de admiratori, relatează Lad Bible.

Actrița a adăugat, glumind, că era să moară de durere cât a stat pe scaun în timp ce i se imprima în piele tatuajul, executat la studioul cunoscutului artist Dr Woo, din Los Angeles. Potrivit The Metro, plănuia din 2016 să-și facă un tatuaj inspirat de celebrul serial.

Tatuajul pare să aducă împăcarea în sufletul vedetei care la sfârșitul lunii iulie a trecut printr-o criză existențială după încheierea filmărilor pentru sezonul final, notează Lad Bible.

Emilia Clarke a lucrat pentru această producție încă de la primul episod, din 2011, și i-a fost foarte greu să se despartă de rolul cu care ajunsese să se identifice total, mărturisind pentru E! News că nu știe ce va face mai departe. Colega sa de distribuție, Nathalie Emmanuel, a confirmat că are un sentiment similar: "Săptămâna care a urmat după ce am terminat filmările a fost foarte ciudată. M-am simțit puțin incorentă și m-am întrebat: cum va fi viața mea fără Games of Thrones?".

Al optulea şi ultim sezon al serialului TV "Urzeala tronurilor/Game of Thrones" va fi difuzat pe micile ecrane în prima jumătate a lui 2019, a anunţat un reprezentant al postului HBO.
Ultimele şase episoade ale serialului "Urzeala tronurilor/Game of Thrones" vor fi difuzate la mai mult de un an de la încheierea sezonului al şaptelea.
Sezonul final va dezvălui familia de războinici care va câştiga controlul asupra Tronului de Fier din cele şapte Regate din Westeros.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod