Jamie Oliver, șocat de părul fiului său: Imaginea cu care celebrul bucătar și-a surprins fanii

Jamie Oliver obișnuiește să-și schimbe freza. Dar mai are de învățat de la fiul său cel mic.
Nu-i de mirare că River, fiul cel mic al lui Jamie Oliver, adoră să-și aranjeze părul în fel și chip - tatăl lui își schimbă des freza, spre încântarea fanilor săi. De-a lungul anilor, celebrul chef britanic a trecut de la stilul quiff la cel Mohican, iar acum fiul său îi calcă pe urme.

Ce poate face fixativul


Jamie a postat pe Instagram o imagine amuzantă cu băiețelul său în vârstă de trei ani după ce acesta a dat o raită prin produsele de frumusețe ale părinților. "Neața! Cineva a descoperit fixativul", a scris starul lângă poza în care River apare cu pletele blonde îndreptate în toate direcțiile, sfidând gravitația.



Spre hazul fanilor, Jamie apare într-un cadru cu o expresie șocată foarte amuzantă. Dar nu este prima dată când River decide să dea mai mult volum părului său, așa că s-ar putea ca asta să fie freza lui favorită, scrie Hello!.

În aprilie, Jamie a găsit un mod de a-și face admiratorii să zâmbească în plină pandemie de COVID-19, postând câteva fotografii adorabile în care el și fiul său au aceeași freză.

"Asta o să vă facă să zâmbiți...", a scris bucătarul britanic lângă poza care le-a atras atenția fanilor.

Jamie și-a băgat fanii în ceață


Fotografia cu părul lui River a venit la scurt timp după ce Jamie Oliver și-a surprins fanii cu o postare ce a produs confuzie. River a fost invitatul special al unui tutorial publicat pe Instagram, în care Jamie le arăta admiratorilor cum să prepare o frittata de vară perfectă. "Așadar, eu și Tesco (un lanț de supermaketuri din Marea Britanie, n.r.) vrem să vă ajutăm să faceți niște prânzuri cu legume", a scris el.

Acest comentariu simplu a produs confuzie, mulți fani crezând că Tesco este numele fiului lui Jamie.
"OMG, pentru o secundă am crezut că pe copilul tău îl cheamă Tesco!", a scris cineva. Alt utilizator a comentat: "Sunt așa de obosit, încât atunci când a zis Tesco, am crezut că pe micuț îl cheamă Tesco."

Nu se aștepta la 5 copii


Celebrul bucătar în vârstă de 45 de ani, tată a cinci copii, a mărturisit că nu este hotărât dacă mai vrea și alți copii și e posibil ca acest lucru să se întâmple indiferent de ce dorește el, recunoscând cu candoare că soția lui este irezistibilă.

"Femeile sunt foarte puternice și eu nu-s foarte bun să mă rețin sau să mă controlez", a spus starul într-un interviu pentru TV WEEK. "Am încercat să pun frână de câteva ori, dar n-a mers", a mărturisit el.

Jamie a mai spus că, având cinci copii, îi este tot mai dificil să găsească timp pentru toate sarcinile din fiecare zi, chiar unele care altădată erau foarte simple.

"E greu să-i bag pe toți în mașină. Oricum, nici nu mai am mașină. Conduc un nenorocit de autobuz", a glumit el.

Jamie și Jools (Juliette, născută Norton) s-au cunoscut în anul 2000 și au trei fete - Poppy (18 ani), Daisy (17 ani), Petal (11 ani) și doi băieți - Buddy (zece ani) și River (trei ani).



Cunoscutul Chef englez a recunoscut pentru revista OK! că atunci când s-a căsătorit nu se aştepta să aibă o familie atât de mare: "De când avea 18 ani, Jools şi-a dorit numai să aibă o familie mare. Când zicea <<mare>>, credeam că ea se gândeşte la doi copii!", a spus el.

Totuşi, el nu dă înapoi în privinţa şanselor de a redeveni tătic: "Nu se ştie niciodată", a spus Jamie în interviul acordat.

Citește și: Jamie Oliver are 5 copii, dar nu se opreşte aici: „Nu ştii niciodată“


În octombrie 2017, Jamie Oliver declara pentru show-ul australian "Fitzy and Wippa", transmis de un post de radio din Sydney, că nu mai vrea alţi copii şi că s-a gândit să facă operaţie de vasectomie, dar îi este teamă.
Jamie a mărturisit că soţia lui a refuzat să-l lase să facă operaţia de vasectomie, apoi a rămas însărcinată pentru a cincea oară.


Foto: Hepta
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod