Hollywood. Leonardo DiCaprio: de ce nu câştigă Oscarul?

Nici de data aceasta actorul american Leonardo DiCaprio nu a reuşit să câştige mult râvnitul Oscar, în ciuda prestaţiei excelente din "The Wolf of Wall Street".

Cea de-a 86-a gală a premiilor Oscar, care a avut loc pe 2 martie, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles, l-a desemnat pe Matthew McConaughey drept cel mai bun actor într-un rol principal, pentru interpretarea din "Dallas Buyers Club".

A fost nominalizat până acum de patru ori: în 1994 pentru rolul secundar din "What’s Eating Gilbert Grape", în 2005 pentru rolul secundar din "The Aviator", în 2007 pentru rolul principal din "Blood Diamond", iar anul acesta pentru rolul principal din "The Wolf of Wall Street".

Spre dezamăgirea actorului, dar şi a fanilor, starul în vârstă de 39 de ani a ratat şi anul acesta marele trofeu. Leonardo DiCaprio a primit înfrângerea cu fruntea sus, iar chipul său nu a trădat nicio secundă frustrarea. Actorul a avut o reacţie elegantă, şi-a felicitat şi îmbrăţişat rivalul, Matthew McConaughey. Momentele au fost imediat puse pe internet alături de mesaje amuzante precum "Încă mai caut Oscarul", fotografie în care DiCaprio apare cu un binoclu.


La întrebarea care chinuie milioane de fani "De ce nu a câştigat Oscarul?", jurnaliştii de la Vanity Fair vin cu o teorie menită să explice de ce DiCaprio nu este un actor de Oscar.

Potrivit acestei teorii, numită Pitt-Hanks Continuum, actorii cool nu primesc Oscarul, iar Leonardo Dicaprio se numără printre ei. Fondatorii teoriei dau drept exemple staruri precum Cary Grant, Richard Burton, Robert Mitchum, James Dean, Steve McQueen, Samuel L. Jackson, Gary Oldman şi Tom Cruise care nu au reuşit să câştige marele trofeu de-a lungul carierei. De asemenea, jurnaliştii de la Vanity Fair mai susţin că, pe o scară de la Tom Hanks la Brad Pitt, vor câştiga Oscarul cei care sunt mai aproape de stilul de interpretare al lui Tom Hanks.
De ce? Pentru că Hanks joacă rolurile în aşa fel încât spectatorul se poate identifica, în timp ce Brad Pitt aduce mister personajului, astfel încât nu ştii exact ce se petrece în mintea şi sufletul personajului.



În "The Wolf of Wall Street", interpretarea personajului Jordan Belfort a fost impecabilă, însă doar la începutul filmului i s-a permis publicului să pătrundă în mintea lui Belfort. Iar pe măsură ce se desfăşoară acţiunea, devine tot mai greu de urmărit trăirile personajului.



Spre deosebire de DiCaprio, McConaughey în "Dallas Buyers Club" a permis spectatorului să trăiască alături de el furia, durerea şi frica. McConaughey a reuşit să se transforme şi nu mai e un tip cool, iar asta l-a ajutat să câştige Oscarul. 

5 Martie 2014
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Sicti pe 5 Mar 2014, 14:29
    ?

    Sau poate e doar un actor decent spre mediocru si nu merita un Oscar....

    3
    4

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod