Helena Christensen, imagini ireale la 52 de ani: Cum pozează o femeie frumoasă când se plictisește în casă

Dacă tot trebuie să stea în carantină din cauza pandemiei, Helena Christensen s-a gândit să facă o prezentare de modă la ea acasă. Imaginile au devenit virale dintr-un motiv foarte clar: picioarele ei interminabile.
Mulți se plâng că, din cauza pandemiei, de când stau mai mult timp acasă poartă doar tricouri și pantaloni de trening. Dar Helena Christensen își respectă reputația și a făcut o demonstrație de stil la domiciliu.

Picioare interminabile, întinse peste tot


În lipsa defilărilor pe podium și a evenimentelor la care strălucea pe covorul roșu, supermodelul danez a organizat un mic spectacol în casa ei, unde și-a prezentat propriile colecții vestimentare. A ieșit un show de modă inedit, în care Helena a uimit cu aspectul ei fizic întinerit, îndeosebi cu picioarele interminabile pe care le-a întins în toate direcțiile, spre deliciul fanilor.

Într-una dintre imaginile care au devenit virale pe rețelele de socializare, vedeta poartă un body negru cu un decolteu foarte adânc peste care a tras o jachetă cu paiete în stil bolero și pantofi cu toc înalt.



Într-o altă fotografie, ea stă pe canapea, rezemată într-un cot, cu picioarele îndoite, alături de câinele său, ciobănescul australian Kuma.

În acest cadru, modelul poartă un alt body negru și o jachetă, iar în picioare are papuci roșii.

Vedeta s-a pozat și în birou, într-o postură îndrăzneață. Îmbrăcată cu o fustă înflorată în tonuri reci și cu body-ul negru decoltat care îi lăsa la vedere sutienul gri peste care a luat o altă jachetă, ea stă rezemată de birou, cu piciorul stâng pe glaful ferestrei - o poziție pe care o adoptă de regulă modelele cu cel puțin 20 de ani mai tinere, dar pe care a mai exersat-o și Victoria Beckham.

Helena arată incredibil și într-o rochie din catifea purpurie, stând picior peste picior pe canapea, dar și cu o fustă mini care îi etalează picioarele impecabile, un cadru făcut în fața șemineului.

Cea mai bună reclamă e cea pe care o face singură


"Bohemian snapsody. Noi piese vintage prezentate online și vor mai fi", a scris supermodelul pe Instagram, anunțând și alte postări asemănătoare.

Fotografiile făcute în apartamentul din Catskills, New York, al vedetei au fost foarte apreciate de fani, iar cele mai multe dintre piesele vestimentare pe care ea le-a purtat sunt vândute online de brandul său, Staerk and Christensen, prin urmare Helena și-a făcut cea mai bună promovare.
Ea conduce afacerea împreună cu artista și designerul Camilla Staerk, iar produsele au prețuri cuprinse între 120 și 465 de dolari, scrie Daily Mail.

Brandul vinde o colecție exclusivă de articole vestimentare și decorațiuni pentru casă vintage de lux, precum și secondhand de calitate de superioară. Staerk and Christensen este un studio din New York care publică lucrări de modă, design interior, arhitectură, fotografie și film.

"Nu dau doi bani pe crede altcineva"


Într-un interviu acordat ziarului britanic The Times, Helena a declarat recent că nu o interesează ce crede altcineva despre rochiile ei. Supermodelul care a cucerit o mulțime de fani cu frumusețea sa fără vârstă și silueta sa longilină a spus că perioada copilăriei pe care a petrecut-o în Danemarca a sădit în ea o încredere în sine și "o abordare naturală" a corpului ei care au ajutat-o să se mențină în topul industriei modei.

"În Danemarca suntem învățați să avem o abordare naturală asupra corpului nostru.

Nu ni se spune că avem ceva de ascuns. În modelling nu a fost niciodată o problemă pentru mine. Eu văd asta ca pe o abordare artistică, arătând frumusețea corpului feminin, a corpului dătător de viață, ceea ce e un miracol în multe sensuri", a declarat ea.



Christensen a mai spus că nu se gândește dacă rochiile ei sexy ajută sau nu la emanciparea feminină. "Pe mine mă interesează dacă ceea ce vreau să îmbrac mă face fericită. Și nu dau, scuzați expresia, doi bani pe ce crede altcineva", a precizat ea.

Una dintre cele mai sexy apariții TV din istorie


Helena Christensen a devenit celebră după ce a câştigat titlul de Miss Danemarca în anii 1980 şi a devenit apoi, în 1990, unul dintre "îngerii" casei de modă Victoria's Secret. Ea a devenit ulterior şi imaginea companiei Revlon. A pozat pentru cele mai importante publicaţii de modă, printre care Vogue şi Elle.

Citește și: Carantină de lux. Cum arată vila din Caraibe în care s-a autoizolat Robbie Williams după ce a fost depistat cu COVID-19


Pe lângă cariera de succes din modă, top modelul danez a avut una dintre cele mai sexy apariţii TV din istorie, conform unui sondaj realizat de postul MTV, în videoclipul celebrei piese "Wicked Games", interpretată de Chris Isaak.

După ce şi-a diversificat aria de activitate, începând o carieră în arta fotografiei, Helena Christensen a lansat o linie de lenjerie intimă, în 2012.

Ea a continuat să pozeze pentru diferite publicaţii.


Foto: Daily Mail, Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod