Chris Hemsworth și Elsa Pataky vând vila din Malibu la un preț „modest“ pentru o casă de vedete

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Starul din „Thor“ și soția lui au scos la vânzare vila din Malibu pentru a investi în continuare în casa pe care ei o construiesc în Australia.

Chris Hemsworth și Elsa Pataky au decis să vândă casa de pe malul Pacificului pentru 4,9 milioane de dolari. O sumă inaccesibilă pentru oamenii de rând, dar mai mult decât abordabilă pentru cei care fac investiții imobiliare și pentru starurile care își doresc o casă în această zonă superbă.

Actorul în vârstă de 37 de ani și soția lui (44 de ani) vor scoate și profit de pe urma acestei tranzacții dacă vor vinde la prețul cerut: ei au cumpărat vila din promontoriul Point Dume, de pe coasta Malibu, California, cu 3,45 de milioane de dolari, la începutul anului 2016.

Cuplul renunță la casa din America, însă continuă să investească în proprietatea din Byron Bay, Australia, relatează Variety.

Cu o suprafață de 428 de metri pătrați și un teren de o jumătate de hectar într-o zonă deluroasă, vila din Malibu are patru dormitoare și patru băi.

Ridicată în spatele unei grădini superbe, casa cu tavane înalte, pereți albi și podele din gresie are ferestre generoase prin care lumina naturală invadează interiorul.



Înăuntru se află o zonă de servire a mesei și o bucătărie modernă lângă care, în exterior, se găsește o terasă pe care se poate servi masa, cu un grătar amenajat și un cuptor.

Casa mai are o bibliotecă, living și home cinema. Dormitorul principal dă spre o curte separată și are garderobă, precum și baie separată cu două chiuvete.

Priveliștea superbă a dealurilor și a oceanului dinspre grădină reprezintă un alt punct forte al acestei case.

Hemsworth și Pataky au deținut anterior o casă mai mare în zonă, o vilă cu o suprafață de 558 de metri pătrați cumpărată în 2013 de la starul din "Crocodile Dundee", Paul Hogan, cu patru milioane de dolari.

Cuplul a vândut-o în 2016 cu șapte milioane, mai mult decât prețul cerut inițial, de 6,5 milioane de dolari.



Anul trecut, Hemsworth a terminat construcția proprietății sale de 20 de milioane de dolari australieni din Broken Head, lângă Byron Bay, Australia. Starul din "Thor" nu s-a oprit, însă, aici cu investițiile: el a început să ridice un ranch în aceeași zonă, iar fotografiile publicate luna trecută de cotidianul britanic Daily Mail arată că lucrările pe proprietatea vastă de 35 de hectare, pe care Chris a cumpărat-o în 2019 cu 4,25 milioane de dolari australieni (3,1 milioane de dolari) sunt în plină desfășurare.

Citește și: Dezvăluirea neașteptată a unei vedete.
Kristen Bell recunoaște că fiicele ei de 7 și 5 ani beau bere fără alcool


În iulie anul trecut, actorul australian și-a prezentat casa în care a investit 20 de milioane de dolari australieni (14,6 milioane de dolari), a cărei construcție a durat trei ani. Potrivit publicației Gold Coast Bulletin, starul, soția și copiii săi au la dispoziție zece dormitoare, o piscină infinity, saună, sală de fitness, sală de jocuri, sală TV, living, lounge și birou, suficient spațiu pentru a-și ține cele 26 de plăci de surfing.

Chris și Elsa s-au căsătorit în 2010. Ei au trei copii - o fată, India Rose, în vârstă de opt ani, și doi băieți, Tristan și Sasha, de șase ani.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod