Charlize Theron își crește băiatul ca pe o fată și îl îmbracă în rochie: „Băiatul meu e o fetiță!“

Actriţa sud-africană a declarat că îşi creşte primul copil adoptat ca pe o fată, după ce iniţial l-a considerat băiat.
Când l-a adoptat pe Jackson, Charlize Theron l-a considerat și l-a prezentat public ca băiat. După mai multe speculații, ea a declarat că acum îl consideră fetiță și îl îmbracă în ținute feminine. Mai multe imagini publicate de ziarul britanic Daily Mail îl arată pe fiul adoptat al actriței purtând rochii și fuste.

Vedeta a mărturisit că Jackson, în vârstă de șapte ani, este la fel de fetiță ca și sora sa, August, în vârstă de trei ani, de asemenea adoptată. "Cresc două fete frumoase", a declarat recent actrița în vârstă de 43 de ani.

Vedeta a povestit că Jackson avea trei ani când i-a spus că se simte fată: "Și eu am crezut că-i băiat. Până când s-a uitat la mine când avea trei ani și mi-a zis: <<Eu nu-s băiat!>>."

"Aşa că, iată! Am două fete frumoase pe care, ca orice părinte, vreau să le protejez şi să le văd cum evoluează. S-au născut aşa cum sunt şi sunt în locul în care se vor descoperi pe măsură ce vor creşte şi unde vor fi cine vor dori să fie; nu decid eu acest lucru"
, a spus actriţa. "Rolul meu ca părinte este să le îngrijesc, să le iubesc şi să mă asigur că au la dispoziţie tot ceea le este necesar pentru a fi ceea ce vor să fie. Şi voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru copiii mei, ca ei să aibă acest drept şi astfel să fie ocrotiți", a adăugat vedeta.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod