Cele mai grele zile din viața soției lui Kobe Bryant: „Nu poate să termine o frază fără să plângă“

Vanessa, soția lui Kobe Bryant, trece prin momente cumplite. Prietenii spun că ea încearcă să reziste în aceste zile cumplite, de dragul fiicelor sale.
Din clipa în care a aflat că e văduvă, Vanessa Bryant încearcă să-și păstreze cumpătul și să facă față fiecărei zile, fiecărei ore și fiecărui minut fără soțul ei. I-au mai rămas trei fete și, oricât i-ar fi de greu, trebuie să reziste și să le ajute să treacă cu bine peste acest impas teribil.

Moartea lui Kobe și a fiicei lor, Gianna, în vârstă de 13 ani, i-au sfâșiat inima Vanessei și numai Dumnezeu știe câtă durere e în sufletul ei. Prietenii spun că este devastată, dar încearcă să le ofere fiicelor sale, Natalia (17 ani), Bianka (3 ani) și Capri (7 luni), tot sprijinul de care au nevoie. "E un moment extrem de dificil și devastator pentru Vanessa și pentru toată familia", a spus o sursă citată de People.

O altă sursă a spus că Vanessa este complet devastată și cu greu poate să facă față: "Nu poate să termine o frază fără să plângă. Dar se străduiește din greu să se adune pentru celelalte fete. Acum trebuie să fie puternică."

O relație sinuoasă


Kobe Bryant și Vanessa s-au cunoscut în 1999, când ea avea doar 17 ani și era model.

Abia apăruse în background într-un clip video muzical. S-au logodit după șase luni și în 2001 s-au căsătorit.

Kobe era deja un star în ascensiune în NBA, iar relația lor a atras încă de la început interesul presei. La un moment dat, elicopterul unui post de televiziune a survolat școala la care învăța Vanessa, în încercarea de a-i suprinde împreună. Din cauza mediatizării excesive, ea nu a fost prezentă la banchetul de absolvire.



Daily Mail scrie că familia lui Bryant ar fi refuzat să participe la nunta lor, desfășurată într-un cadru restrâns, fiindcă era îngrijorată că el era prea tânăr ca să se căsătorească și nici nu semnase un contract prenupțial.

În 2003, anul în care s-a născut Natalia, Kobe a fost arestat sub suspiciunea de agresiune sexuală asupra unei tinere de 19 ani, faptă care s-ar fi petrecut într-un hotel din Colorado.

Acuzația de viol a fost retrasă ulterior după ce starul a susținut că actul sexual a fost consimțit, iar Vanessa a stat alături de el la conferința de presă în care a recunoscut că a înșelat-o.

"Tu ești scutul meu. Ești o binecuvântare. Ești o bucată din inima mea. Ești aerul pe care-l respir", i-a spus atunci Kobe, cu lacrimi în ochi. "Și ești cea mai puternică persoană pe care o cunoscut, îmi pare rău pentru că v-am pus pe tine și familia noastră în situația asta", a adăugat el.

Cuplul a trecut printr-un moment dificil în 2005, când Vanesa a pierdut o sarcină. Kobe s-a simțit vinovat pentru că a pus prea multă presiunea pe ea, iar stresul pe care i l-a provocat ar fi dus la acest deznodământ. "Ar fi trebuit să ne construim o familie. Dar din cauza greșelii mele, din cauza acestui an greu, am pierdut un copil", a mărturisit Bryant într-un documentar realizat de Showtime.

La un pas de divorț


În 2006, s-a născut al doilea copil al cuplului, Gianna. În 2011, însă, relația dintre Kobe și Vanessa a fost din nou pusă la încercare. Ea a depus actele de divorț, invocând diferende ireconciliabile, și cerea jumătate din averea lui Kobe, evaluată atunci la 150 de milioane de dolari.

După doi ani, ea a renunțat la divorț, iar în 2016 s-a născut a treia lor fiică, Bianka.

În ciuda episodului de infidelitate și a momentului de neînțelegere care i-a adus în pragul despărțirii, Kobe Bryant era un tată devotat care își iubea soția și copiii. El posta deseori pe rețelele de socializare imagini cu fiicele lui. În noiembrie anul trecut, el a numit-o pe Vanessa "Regina" lui, iar pe cele trei fiice "prințesele" sale, într-o postare emoționantă pe Instagram prin care marca 20 de ani de când și-a cunoscut soția.



"În ciuda suișurilor și coborâșurilor, erau suflete-pereche. Iar ea îl considera partenerul pe viață", a spus sursa citată de People, adăugând că Vanessa este înconjurată acum de oameni care o iubesc: "Are un sprijin bun. Se bazează pe credința ei. Nu e singură. Dar va jeli mult timp."

Trupul lui Kobe Bryant a fost identificat


Fostul baschetbalist şi fiica lui de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă, duminică, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles.
În elicopter se aflau nouă persoane și niciuna nu a supraviețuit în urma accidentului.

Elicopterul, un Sokorsky S-76B, s-a prăbuşit cu puţin înainte de ora 10.00 (18.00 GMT), în condiţii de ceaţă densă în regiune. Pilotul a încercat să ducă aparatul deasupra norilor, dar acesta s-a înclinat brusc şi s-a prăbuşit după doar 60 de secunde, apoi a luat foc.

Experţii legişti au identificat oficial trupul neînsufleţit al starului şi pe cele ale altor trei victime ale accidentului. Bryant şi ceilalţi trei au fost identificaţi datorită amprentelor.

Alături de Bryant au fost identificaţi John Altobelli (56 de ani, antrenor de baseball), pilotul Ara Zobayan (50 de ani) şi Sarah Chester (45 de ani), care se afla în elicopter cu fiica sa Payton. Şi Altobelli era însoţit de soţia sa Keri şi de fiica lor Alyssa.


Foto: Hepta
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod