Cea mai urâtă răzbunare: Fosta soție a lui Johnny Depp, acuzată că și-a făcut nevoile în pat

Amber Heard e acuzată că a defecat în patul conjugal pentru a se răzbuna după ce actorul a întârziat două ore la aniversarea ei de 30 de ani. Actrița a dat vina pe câinele lor.

Johnny Depp și Amber Heard au trecut rapid de la dragoste la ură. După episoadele de violență care au presărat căsnicia lor și divorțul cu cântec, acum iese la iveală un detaliu sordid din viața lor.

Actrița pentru care Depp s-a despărțit de partenera lui, Vanessa Paradis, este acuzată că a defecat intenționat în patul conjugal după ce s-a certat cu starul, cu câteva luni înainte de divorț. Heard a vrut să-i dea o lecție lui Johnny pentru că acesta a întârziat două ore la petrecerea pe care ea a dat-o în aprilie 2016, când a împlinit 30 de ani, scrie The Mirror.

Surse citate de ziarul englez susțin că îngrijitoarea casei a descoperit excrementele în pat când a venit să facă curățenie.

The Mirror scrie că există "dovezi foto puternice" ale acestui episod, iar actrița a susținut că fecalele aparțineau câinelui lor, Boo.

Amber Heard susține că de vină a fost Yorkshire terrier-ul Boo, câinele său. Un angajat a declarat însă că fecalele păreau prea mari ca să fie ale cățelului și că totul a fost o "farsă" pusă la cale de Amber Heard ca să se răzbune pe Depp.

"Boo are probleme serioase de control, nu a fost o nico glumă și nici ceva menit să fie o lipsă de respect.
E ceva ce animalele fac mereu. Nu avem nimic de spus pe tema asta și nu dorim să analizăm un nonsens"
, a replicat un reprezentant al actriței.

Câinii Pistol și Boo au fost implicați în problemele pe care Heard le-a avut în 2015, când i-a dus cu un avion privat în Australia fără ca ei să treacă prin procedura de carantină, o infracțiune serioasă pentru care risca închisoarea. Ea a pledat vinovată pentru falsificarea documentelor de frontieră și s-a ales atunci cu o amendă de 1.000 de dolari, notează Daily Mail.
   
Heard, care e bisexuală, l-a primit pe Pistol de la fosta ei iubită, artista Tasya van Ree, în timp ce Boo a fost inițial câinele lui Depp.
La divorț, actorul a cerut custodia ambelor patrupede, susținând că acestea nu ar trebuie despărțite, dar fosta soție a primit ambii câini.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
16 August 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod