Catherine Deneuve, la 77 de ani: Cum arăta în tinerețe doamna filmului francez

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Actrița fracneză își dovedește forța nu doar pe marele ecran, ci și în viața de zi cu zi. Ea s-a recuperat complet după un accident cerebral suferit anul trecut și a revenit în lumea filmului. Aceste imagini ne-o reamintesc pe Catherine Deneuve așa cum era în tinerețe, când cucerea milioane de fani din toată lumea.
Catherine Deneuve, unul dintre "monștri sacri" ai cinematografiei franceze, împlinește 22 octombrie 77 de ani. Nu-i puțin lucru, mai cu seamă după impasul prin care a trecut în 2019. Reputata actriță a suferit pe 6 noiembrie un accident vascular ischemic în timpul filmărilor la unlungmetraj în regia lui Emmanuelle Bercot şi a fost internată de urgenţă în spital.

Din fericire, a fost un accident cerebral limitat și reversibil. "A avut multă şansă, pentru că a fost internată foarte repede într-un spital aflat în apropiere de locul în care filma în momentul în care produs acel AVC", a declarat o sursă din anturajul actriţei.

"Creierul său funcţionează bine, recuperarea îşi continuă cursul, dar mai lent decât era prevăzut. Nu are niciun deficit locomotor, dar va trebui să respecte un regim de odihnă mai mult sau mai puţin forţat", a dezvăluit, în noiembrie 2019, o sursă medicală.

O nouă viață, fără excese


Catherine Deneuve a fost nevoită astfel să înceapă "o nouă viaţă" renunţând la excesele pentru care "plăteşte" acum.

Când prietenii, rudele şi vecinii actriţei vorbesc despre viaţa ei de excese se referă la obiceiuri nesănătoase care vin de demult. O veche prietenă a actriţei a rezumat totul în câteva cuvinte: "Catherine a iubit, a mâncat şi a băut mult, foarte mult, de peste 50 de ani (...) Dar la vârsta ei excesele până la urmă se plătesc."



Excesele şi-au lăsat amprenta asupra fizicului său, devenit tot mai rotunjor, şi asupra chipului care are nevoie de tot mai multe produse cosmetice şi de retuşuri estetice. Chiar şi mobilitatea ei a fost afectată, Deneuve fiind nevoită să se sprijine tot mai frecvent de braţul cuiva pentru a nu recurge la un baston.

Deși se preconiza că recuperarea va fi dificilă din cauza unui regim de viaţă nesănătos, de consumul excesiv de alcool şi de tutun şi de creşterea în greutate, Deneuve a beneficiat de o recuperare medicală completă şi a reluat în iulie filmările de la lungmetrajul "De son vivant", întrerupte în urma spitalizării sale.

Printre marile doamne ale filmului francez


Catherine Deneuve s-a născut în 22 octombrie 1943 la Paris, într-o familie de actori.

După ce sora ei mai mare, actriţa Françoise Dorleac, a dispărut tragic într-un accident auto, ea a adoptat numele de familie al mamei și a debutat în film în anul 1957, cu roluri mici în filme mai puţin cunoscute.

Deneuve s-a făcut remarcată în filmul lui Roger Vadim "Viciul şi virtutea" ("Le vice et la vertu"), din 1963. Marea revelaţie s-a produs însă odată cu excelentul muzical "Umbrelele din Cherbourg" ("Les parapluies de Cherbourg"), din 1963, regia Jacques Demy, în care a avut un rol de neuitat, o fată romantică din clasa mijlocie, care se îndrăgosteşte de un tânăr soldat, dar se află prinsă într-o căsătorie în care nu existau prea multe sentimente.

Regizorul Jacques Demy a distribuit-o pe Deneuve şi în mai puţin reuşita peliculă "Domnişoarele din Rochefort", din 1967. A jucat apoi rolul unei psihopate în filmul lui Roman Polanski "Repulsia" ("The Repulsion"), din 1965.

"În Frumoasa zilei" ("Belle de jour" - 1967), Catherine Deneuve a interpretat-o pe Séverine, o femeie căsătorită care lucrează în fiecare după-amiază ca prostituată cu jumătate de normă.
Filmul regizat de Luis Buńuel este considerat o capodoperă cinematografică.

De asemenea, a colaborat cu Luis Buńuel la "Tristana" (1970) şi a avut o interpretare extraordinară în pelicula lui François Truffaut "Sirena de pe Mississipi" (1969), un fel de apoteoză a personajului "frigid femme fatale".



La fel de cunoscut este şi filmul "Ultimul metrou" ("Le Dernier Métro"), din 1980, al regizorului François Truffaut, care a venit după o perioadă mai lungă în care Catherine Deneuve nu s-a făcut remarcată. Probabil una dintre cele mai notabile apariţii din cariera sa, rolul din "Ultimul metrou" îi aduce şi primul Premiu "César".

"Logodnica numărul trei"


Elegantă şi întotdeauna radioasă, Deneuve este recunoscută ca fiind una dintre "grandes dames" ale cinematografiei franceze, alăturându-se unei liste care include talente ilustre precum Simone Signoret, Jeanne Moreau, Isabelle Huppert, Isabelle Adjani, Juliette Binoche.

Citește și: Drama unui părinte celebru.
Robert Redford își plânge fiul: „Durerea pierderii unui copil e imensă“


După Brigitte Bardot şi Annette Stroyberg, Catherine Deneuve apărea des în revistele mondene ca "logodnica numărul trei" a cineastului Roger Vadim. Nu s-a căsătorit însă cu regizorul şi l-a crescut singură pe fiul lor, Christian. În afară de căsnicia cu fotograful englez David Bailey (1965-1972), Deneuve nu s-a căsătorit cu niciunul din partenerii ei, cel mai celebru fiind Marcello Mastroianni, tatăl fiicei ei, Chiara.

Considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, Catherine Deneuve a fost muza designerului Yves Saint-Laurent, iar în străinătate a simbolizat eleganţa franceză. Este una din puţinele actriţe din Franța incluse în Hall of Fame de la Hollywood.


Foto: Hepta

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod