Anda Adam şi Victor Slav, din nou împreună? Există şanse să se împace!

Victor Slav şi Anda Adam s-au despărţit, la sfârşitul anului 2012, după o relaţie care a durat şase ani de zile, decizia fiind luată de comun acord.

Imediat după ce au încheiat relaţia, prezentatorul TV şi cântăreaţa au trimis un comunicat de presă prin intermediul căruia anunţau că nu vor oferi niciun detaliu legat de despărţirea lor. La doar câteva luni de la separare, după ce presa de scandal a spus că cei doi s-ar fi despărţit deoarece Anda câştigă mai mulţi bani decât Victor, Bianca Drăguşanu a afirmat că şi-a găsit fericirea în braţele lui Victor Slav.

După ce s-a despărţit de Victor Slav, Anda Adam a fost vizibil deranjată de relaţia acestuia cu Bianca Drăguşanu, însă nu a recunoscut niciodată în public că visează la momentul în care va ajunge din nou în braţele fostului ei iubit. Cu toate acestea, artista a avut numai relaţii pasagere de când Slav a părăsit-o, iar tot ce a făcut ea a fost să o copieze pe Bianca Drăguşanu, în speranţa că îi va atrage atenţia prezentatorului.

Între timp, Bianca şi Victor s-au căsătorit, iar recent au anunţat că s-au hotărât să şi divorţeze. Relaţia lor a durat mai bine de un an de zile, iar mariajul aproximativ şase luni. Acum, cea mai câştigată pare a fi Anda Adam, care are din nou cale liberă spre inima lui Victor.

Cu toate că la divorţ s-a ajuns din cauza faptului că Bianca l-a înşelat pe Slav cu fotbalistul Adrian Cristea, fostul ei iubit, acum diva încearcă să dea vina pe Anda Adam că i-a distrus mariajul. Prezentă la „Un show păcătos“, Bianca Drăguşanu a spus că se declară vinovată, dar că mariajul ei cu Victor a început să se destrame la două săptămâni de la nuntă, când ea a surprins în telefonul mobil al acestuia un schimb de mesaje dintre el şi Anda Adam.

„Relaţia noastră a fost compromisă de la început. În primele două săptămâni de la căsătorie ne-am certat din cauza unor mesaje pe care Victor i le dădea Andei şi care nu au fost clarificate, dar care au contat pentru relaţia noastră. Pe mine m-a afectat foarte mult şi la fel şi căsnicia noastră“, a spus Bianca Drăguşanu.

Bianca îi reproşează lui Victor că mesajele lui cu Anda erau intime şi nu aveau rolul de a pune la punct mici amănunte rămase nerezolvate după o relaţie de 6 ani, aşa cum s-a crezut iniţial, notează Libertatea. „Le era foarte dor unul de celălalt şi voiau să fugă împreună, în condiţiile în care noi eram căsătoriţi. Subiectul s-a închis repede, dar, din acel moment, relaţia dintre noi a început să se deterioreze. În momentul în care am amintit despre aceste mesaje, au început reproşurile: «Dar şi tu îşi dădeai mesaje cu Adi».“, a lămurit vedeta.



Mesajele despre care a vorbit Bianca au fost trimise în urmă cu aproximativ trei luni de zile, iar Anda Adam a clarificat atunci situaţia. „Între mine şi Victor există o relaţie de amiciţie. Ne-am mai întâlnit pentru că mai aveam lucruri care ne legau. După 6 ani de relaţie există situaţii şi conjuncturi care leagă doi oameni. Ce vreau eu să spun e că mine şi Victor nu mai există absolut nimic. Ne respectăm pentru că există 6 ani care ne leagă. Din prima zi în care ne-am despărţit am rămas în nişte relaţii civilizate, ca doi oameni civilizaţi care au fost împreună şi care este normal să se salute când se văd.

În nici un caz nu a fost vorba că «noi doi să fugim în lume». Situaţia a fost de aşa natură, cum se întreabă doi oameni normali: «Ce faci?, Cum eşti?, Cum e?, Eşti ok? că uite văd că ai o perioadă agitată. Da, eu sunt ok. Sunt foarte obosită, nu mai pot, sunt f extenuată şi exasperată de tot ce se întâmplă»... Asta e tot. Discuţiile au fos la modul asta. Şi el spunea «Uite şi eu sunt aşa, nu mai suport presiunea asta care se pune pe noi. Deci vorbim de ei (n.r. Bianca şi Victor)».

Nu a fost vorba de o împăcare. A trecut deja un an şi ceva de când nu mai am nici o legătură cu Victor. Fiecare are drumul lui, dar am rămas în nişte relaţii civilizate, aşa cum e normal să rămână doi oameni“
, a spus Anda Adam în luna noiembrie a anului trecut, la „Acces direct“.

Anda Adam a fost apărată şi de Mihai Morar, care a afirmat că artista nu s-a gândit niciun moment să-i distrugă căsnicia Biancăi. „Pe vremea când Bianca susţine că Victor îşi dădea mesaje cu Anda Adam, eu eram alături de Anda Adam la diverse evenimente. Anda făcea mişto de cei doi“, a spus recent Mihai Morar.

Gurile rele au început însă să spună că nu mai este mult timp şi Victor Slav şi Anda Adam vor forma din nou un cuplu. Aceste speculaţii au fost întărite şi de gesturile pe care le-au făcut cei doi în ultimele zile. La începutul săptămânii trecute, Anda Adam trebuia să plece în SUA, să cânte la o petrecere organizată de Nick Rădoi, iar cu toate că acceptase invitaţia milionarului, Anda Adam a anunţat în ultimul moment că nu va mai pleca în SUA. Cârcotaşii afirmă că vedeta nu a mai părăsit ţara pentru a fi aproape de Victor Slav şi a-l consola pe acesta. Anda Adam a spus însă că nu vrea să se bage în problemele lui Victor Slav.

„Vreau să nu am nicio legătură cu acest subiect. Nu mă priveşte. Eu am o relaţie cu Cătălin Ţîră şi vreau să-mi respectaţi relaţia aşa cum am respectat şi eu pe toată lumea. Din respect pentru relaţia mea cu Cătălin, nu vreau să vorbesc despre fosta mea relaţie. Le doresc tot binele din lume lui Victor şi Biancăi“, a spus Anda Adam.

În ciuda acestor declaraţii, cei de la Cancan au reuşit să afle că Anda Adam i-a trimis un mesaj pe mobil lui Victor Slav imediat după ce cântăreaţa a aflat că acesta divorţează. „Îmi pare rău pentru ce păţeşti. Tu eşti un om deosebit, care nu merită asta. Eu voi fi alături de tine şi te voi sprijini indiferent ce se va întâmpla! Ai grijă de tine“, ar fi mesajul pe care Anda i l-a trimis lui Victor.

Pe lângă faptul că Anda Adam i-a trimis un SMS de consolare fostului iubit şi nu a mai părăsit ţara după ce a aflat că Victor divorţează, un alt amănunt le dă apă la moară cârcotaşilor care afirmă că Anda şi Victor vor forma din nou un cuplu.

Jurnaliştii de la Click scriu că Victor Slav se duce acum la o altă sală de fitness decât cea la care obişnuia să meargă. Culmea, prezentatorul TV alegând chiar sala la care merge şi Anda Adam. Când unul dintre fotografii aflaţi acolo l-a întrebat pe Victor dacă o aşteaptă pe Anda, vedeta Pro TV a zâmbit şi mai larg şi a spus simplu: „Să vină, o aştept“.

13 Ianuarie 2014
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • RusuRamona pe 20 Mar 2014, 17:27
    ,,,

    Eu cred ca prea ii ridicam pe astii in slavi.Fiecare are viata lui si trebuie respectata intr-un fel de ceilalti.As vrea sa se puna astia care tot comenteaza asa despre toate vedetele astea ale noastre in locul lor,sa vad daca le convine ca toata ziua si toata seara sa ffiti urmariti si santajati cu poze...doooamnee..innebuneste lumea!:-j

    0
    0

  • Deea pe 13 Ian 2014, 17:28
    ...

    de ce nu verificati info ? Cum nu e plecata ? Ca nu a fost la acea petrecere e adevarat dar Anda e plecata de cateva zile in America in vacanta , la mama ei..deci in nici un caz nu a ramas sa fie "aproape " de Victor..Ca ia dat un sms de sustinere ce e rau ? Nu se sustin prieteni ?

    3
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod