Actrița de ieri, ducesa de azi. Meghan Markle, într-un rol „deocheat“: Imaginile care acum îi dau bătăi de cap

Un film din 2011 în care joacă Meghan Markle va fi difuzat din nou. Ea apare în rolul unei tinere petrecărețe care se droghează într-un club de noapte din Los Angeles.

Trecutul de actriță o ajunge din nou din urmă pe actuala ducesă de Sussex. Un film din 2011 va fi redifuzat la opt ani de la lansare. Meghan Markle, care a renunțat la cariera de actriță pentru a deveni soția prințului Harry, joacă rolul unei tinere, Dana, care se distrează în cluburile de noapte.

Lansat inițial în 2006, "The Boys & Girls Guide To Getting Down" a fost o comedie indie cu succes la critici, primind cinci premii la festivalul de film de la Los Angeles Film Festival. După cinci ani, Meghan Markle juca în versiunea pentru televiziune a lungmetrajului, relatează The Hollywood Reporter.

Filmul original și varianta TV, ambele regizate de Paul Sapiano, urmăresc un grup de tineri de 20 de ani care se distează în cluburi și la petrecerile din Los Angeles în decurs de o noapte, iar Meghan Markle are câteva apariții care sunt privite cu alți ochi acum.

Într-una dintre scene, fosta actriță se pregătește pentru o noapte de distracție și roagă o prietenă să-i spună cum arată: "Ei, cum ți se pare? Prea târfă?". Când prietena sa, Heather, îi spune că a crezut că nu iese la agățat, Dana, personajul interpretat de Meghan neagă că avea de gând așa ceva: "Mă îmbrac așa pentru mine. Nu caut vreun tip noaptea asta. Crede-mă." Dar în acel moment, pe ecran apare o linie grafică lipită de capul Danei care arată că aceasta este obsedată de șase lucruri, printre care și "penis", scrie Daily Mail.

Vocea naratorului explică faptul că Dana e invidioasă pe bustul generos al prietenei sale, iar Meghan apare în timp ce își măsoară sânii, cuprinzându-i cu palmele.

Într-o altă scenă, personajul interpretat de actuala ducesă intră în toaleta bărbaților și trage droguri pe nas.

Rolul de fată pusă pe chef ne-o arată pe actuala ducesă într-o postură care contrastează puternic cu statutul și imaginea sa din acest moment, iar gesturile și limbajul folosit i-ar putea provoca noi probleme în familia regală britanică, care pune mare preț pe sobrietate.

Totodată, acest rol este complet diferit de cel pe care Meghan Markle l-a jucat în serialul "Suits". Meghan a devenit cunoscută în 2011, interpretând-o pe arătoasa Rachel Zane. Ea a părăsit producția pentru a se concentra pe activitățile de caritate și pentru a se căsători cu prințul Harry în mai 2018. Ultimul episod în care a apărut Meghan Markle a fost difuzat în Marea Britanie în luna aprilie anul trecut, cu doar o lună înainte ca ea să se căsătorească cu Harry la Castelul Windsor. Ducesa de Sussex este însărcinată și urmează să nască în luna aprilie.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod