9 vedete care nu își răsfață copiii, deși au averi impresionante. Mila Kunis și Ashton Kutcher le-au spus că sunt săraci

Să te naști intr-o familie foarte bogată este în mod clar un adevărat privilegiu. Persoanele care au mulți bani și nu trebuie să-și facă niciodată griji cu privire la starea lor materială sunt considerate cât se poate de norocoase.

Dar pentru unii copii născuți în astfel de familii, banii nu aduc întotdeauna fericirea și pot duce chiar la comportamente nocive. Tocmai de aceea, unele staruri care au o situație financiară de invidiat preferă să-și educe copiii astfel încât să nu devină răsfățați și materialiști. 

Descoperă 9 vedete care nu își răsfață copiii, deși au averi impresionante.
1 din 10

Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick

Cei doi actori sunt părinții a trei copii, două fete și un băiat. Sarah, în vârstă de 57 de ani, a dezvăluit în trecut că a crescut într-o familie modestă și nu a fost niciodată răsfățată. Deși în prezent are o situație materială cât se poate de bună, ea a declarat că nu își răsfață copiii. De fapt, actrița spune că fiul său poartă în special haine vechi, pe care le primește de la verii lui mai mari. „Cred că nu i-am cumpărat niciodată haine. Îi cumpăr pantofi, pentru că fiecare are picioarele diferite”, a dezvăluit actrița într-un interviu. 
MAI MULT DESPRE: copii, vedete, bani, mostenire, avere
23 Iulie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod