Obeză, dar curajoasă: Fotografia care a provocat isterie pe internet

Stella Boonshoft, o tânără de 18 ani din New York, a reuşit să provoace o dezbatere de proporţii după ce a postat pe internet o poză aparent banală. În doar o săptămână, imaginea a fost văzută de 4 milioane de ori, mai mult decât au adunat fotografiile cu cele mai dorite femei din lume. Chiar dacă poartă rochii de mărimea 38, Stella nu s-a sfiit să pozeze în costum de baie şi să facă publică imaginea. Iar asta i-a adus multe aprecieri, dar şi o mulţime de critici.

Totul a pornit de la decizia ei îndrăzneaţă de a pune această poză pe site-ul Tumblr, deşi nu arată ca un model. Iniţial, Stella a postat fotografia pe contul ei de Tumblr. Imaginea a fost preluată de fotograful Brandon Stanton şi publicată pe site-ul său de fotografie, intitulat Humans of New York.

Când mii de persoane au început să acceseze poza ei, Stella a simţit mai întâi că se va îneca în lacrimi. Apoi a decis să lase poze online, iar cele mai multe comentarii au fost pozitive. Oamenii i-au apreciat curajul de a se expune public aşa cum este ea, fără retuşuri şi fără eschive.



Stella Boonshoft a vorbit recent în emisiunea de televiziune "Today Show" despre alegerea sa de a publica fotografia şi a mărturisit că s-a simţit copleşită de reacţiile provocate. "M-am făcut singură foarte vulnerabilă pe internet. Este un dialog cu o singură direcţie cu oamenii", a spus Stella, studentă la Universitatea din new York.

Ea a recunoscut că a primit multe semnale negative şi a spus că a acceptat o parte din opiniile negative: "Cred că oamenii sunt duri pentru că nu se simt confortabil văzând imaginea cuiva care nu este slab şi nu înţeleg ce înseamnă mişcarea de acceptare a corpului."

Stella susţine că ea nu a dorit să promoveze un stil de viaţă nesănătos: "E vorba de înlăturarea stigmei de pe oamenii supraponderali din America, pentru că mulţi dintre noi aşa se simt. Nu înseamnă că dacă vezi pe cineva care arată aşa ştii totul despre sănătatea lui."

Stella nu s-a aşteptat niciodată ca fotografia ei să atragă atâta atenţie. La început, ea a vrut să posteze imaginea ca parte a campaniei site-ului Tumblr de promovare a imaginii pozitive a corpului. "Am ajuns şi eu într-un loc în care mă simţeam fericită aşa cum arăt şi vroiam să le transmit un mesaj agresorilor care m-au insultat şi să le arăt că n-au reuşit. Nu avem autoritatea de a judeca frumuseţea celorlalţi şi nu avem autoritatea de a face presupuneri despre sănătatea altora bazându-ne doar pe felul în care arată", a explicat Stella Boonshoft.

"În fiecare zi sunt bombardată cu imagini ale femeilor pe jumătate dezbrăcate şi toate arată la fel. Toate au acelaşi tip de corp şi pe undeva asta este bine, dar, vedeţi, Dumnezeu nu permite ca una ca mine, care poartă rochii de măsura 38, să ajungă pe panourile de reclame", a mai spus ea ironic.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
25 Octombrie 2012
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • eu pe 15 Mar 2013, 20:33
    mie-mi place!

    E plinuta dar imi plac femeile de genul; nu e obeza, nu stiu de ce ati pus titlul ala! E chiar foarte dulcica...si sincer, ne-am saturat sa vedem anorexice!

    0
    0

  • Andra pe 28 Oct 2012, 01:18
    Vezi sa nu

    Da, e grasa. Dar obeza? Inseamna ca voi nu mai stiti ce inseamna obezitatea. Cred si eu ca BMI-ul ei este putin mai mare decat al mediei, insa eu nu o vad obeza. O femeie obeza este cea care gafaie doar cand sta in picioare, care ai impresia ca pocnesc pantalonii XXXL pe ea, care NU poarta DOAR marimea 38. Si, pe langa toate astea, vreau sa specific ca este foarte frumoasa - parerea mea personala desigur.

    6
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod