Mihai Trăistariu vrea să-şi cloneze mama

Cântăreţul Mihai Trăistariu a fost extrem de afectat de pierderea mamei sale, în urmă cu 6 ani.

Cântăreţul Mihai Trăistariu a fost extrem de afectat de pierderea mamei sale, în urmă cu 6 ani. El i-a smuls mamei sale un fir de păr, pe care îl păstrează pentru a o clona, relatează cotidianul Click!.

"I-am smuls un fir de păr mamei mele. Am zis că atunci când va fi posibilă clonarea, vreau să-mi clonez mama. Eu am un fir de păr păstrat de la înmormântare. Ştiu că e o nebunie ce spun acum, o să zică lumea că am înnebunit. Oamenii de ştiinţă au clonat deja animale, peste vreo 10 ani sunt convins că vor clona şi oameni.

Până atunci îl ţin păstrat într-o carte", a mărturisit Mihai Trăistariu pentru emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV.

"Mama mea s-a stins la exact 2 zile după ce am luat locul 4 la Eurovision, în Grecia. Avea cancer la ficat, a intrat în comă chiar în seara în care eu m-am întors din Grecia, aşa că nu am mai putut să stau de vorbă cu ea. Ea n-a ştiut niciodată că nu mai are prea mult de trăit. Nu i-au spus nici medicii, nu i-am spus nici eu. Credeam că aşa o ajut să lupte cu boala.

Am greşit, ea nu a mai apucat să vorbească cu nimeni despre despărţire. Eu am avut o relaţie specială cu mama, aşa cu nu am avut cu tata. Tata era un tip mai dur, aşa că mă feream de el, mă temeam să nu mă certe din orice. Mama era confidenta mea. I-am moştenit atât glasul, cât şi fizionomia, când a murit am simţit că s-a stins o parte din mine", a mai spus Trăistariu.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
26 Martie 2012
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • nini pe 5 Feb 2013, 21:33
    si eu vreau!

    daca reuseste el...imi doresc sa reusesc si eu acelasi lucru! Si mie mi se pare imposibil de trait fara mama! =(

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod