Cum a slăbit Andreea Marin

Vedeta a făcut sport și a urmat terapii de detoxifiere la un renumit complex din stațiunea turcă Bodrum.
Stresul din ultimele luni de după divorţ, munca epuizantă şi alimentaţia haotică şi-au pus amprenta asupra stării generale de sănătate a Andreei Marin, nu doar asupra siluetei sale. Într-un interviu publicat de Agenția de Presă Mondenă, Andreea Marin a explicat ce terapii a urmat în Turcia și ce rezultate a obținut până acum.

"În zilele de detoxifiere, practic nu am mâncat nimic şi culmea e că nu mi-a fost foame! Am băut supe şi sucuri speciale cu un aport nutriţional mare la fiecare oră şi jumătate, după reţetele minunatei Cisem Cakir, specialista în nutriţie şi raw food", a mărturisit Andreea.
 
Vedeta a învăţat o mulțime de lucruri bune în clinica din Bodrum, de la reţete care să înlocuiască mâncărurile nocive, cu prea mult zahăr sau cu chimicale, până la felul în care îşi poate planta singură, în pământ organic, anumite legume sau verdeţuri din care apoi găteşte sau face sucuri cu un conţinut bogat în minerale, enzime, vitamine.
 
 

"Am învăţat să găsesc înlocuitori, de exemplu beau lapte de migdale pe care îl fac singură în câteva minute, e atât de gustos şi nu ai nevoie de nimic altceva decât de un pahar mare de migdale proaspete ţinute în apă o noapte, de un blender şi eventual sirop de agave, dacă îl vrei îndulcit natural", a dezvăluit Andreea Marin secretul curei sale de detoxifiere.
 
  

Andreea bea acum apă alcalină - pe care o obţine singură, acasă - mănâncă sarmale raw şi alte preparate sănătoase, dar face şi yoga pentru a avea nu doar un trup sănătos, ci şi o stare de spirit foarte bună.
 
 
 
"Mâncarea bună este una dintre plăcerile vieții și trebuie să înveți să spui stop, să alegi, să gătești cu produse naturale, trăim vremuri în care totul e încărcat de chimicale, împachetat, semipreparat, sintetizat, ne-am îndepartat de natură și de nevoile reale ale corpului nostru și tocmai de aceea el rezistă din ce în ce mai greu în fața bolilor, e agresat, se revoltă", a explicat vedeta în interviul publicat de ADPM.
 

Foto: ADPM 



Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 August 2013
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Carmen Felicia pe 20 Aug 2013, 21:49
    Andreea are f mare dreptate

    Draga Andreea .nici ca puteai sa iei o decizie mai buna.Si eu am facut o cura de detoxifiere cu banalul suc de ridichie neagra si a functionat perfect.Te apreciez si spun FELICITARI ptr ideea de a invata sa te hranesti sanatos.

    1
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod