Cum a fost mutată o casă din San Francisco: Operațiunea a costat aproape jumătate de milion de dolari - VIDEO

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
De obicei, când oamenii se mută, își iau lucrurile din locuință și le duc în altă parte, nu-și iau toată casa cu ei. Dar cineva din San Francisco era dispus să plătească oricât pentru asta.
Nu-i ușor să te muți în altă casă. Ai multe de făcut - să decizi unde pleci, să te asiguri că acolo totul e în regulă, să reamenajezi, dacă este nevoie, noua locuință, să împachetezi toate lucrurile, să le duci la noua adresă și să le așezi acolo. E multă bătaie de cap. Pe de altă parte, e un nou început, o etapă care îți aduce un aer proaspăt în viață.

Ei bine, unii sunt mai norocoși și nu trebuie să se mute din casă - se mută casa cu totul. O clădire în stil victorian din San Francisco a fost relocată recent, pe o distanță de câteva case, la o nouă adresă. Casa a fost pusă pe un autovehicul special și plimbată, ușurel, cu mare grijă, metru cu metru.
Tare, nu-i așa?

Spre noua adresă, cu viteza melcului


În San Francisco sunt multe case în stil victorian, foarte valoroase, care dau aspectul pitoresc al acestui oraș. Nimeni nu-și permite să lase o asemenea "nestemată imobiliară" să se degradeze, iar unii nici nu concep să le vândă.

Una dintre aceste case, numită Englander House, a călătorit cale de șapte case distanță, spre o nouă adresă, pentru că proprietarul ei a fost dispus să plătească oricât.



Construită acum 139 de ani, tocmai în 1882, bijuteria cu o suprafață de 480 de metri pătrați a fost suită pe un trailer special și transportată cu o viteză medie de 1,6 kilometri pe oră, pe o distanță de un kilometru, de pe strada 807 Franklin St.

pe 635 Fulton Street.

Cât costă să muți o casă


Așa cum vă puteți imagina, să iei ditamai casa de pe pământ, s-o urci pe un trailer și să o duci la un kilometru distanță, apoi să o cobori și să o așezi pe noul amplasament costă o grămadă de bani. Cam încă o casă de lux: mai exact, 400.000 de dolari. Dar merită, ținând cont că Englander House are o valoare de piață de 2,6 milioane de dolari, iar proprietarul nu dorea să renunțe la ea.

Dincolo de bani, a fost nevoie de 15 autorizații pentru strămutarea imobilului, iar muncitorii au avut mult provocări de depășit: a fost nevoie să fie eliminate corpurile de iluminat public, aparatele de taxare pentru parcare și alte elemente de decor urban, relatează San Francisco Chronicle.

Operațiunea a început la 6:15 dimineața și a fost urmărită de peste 600 de oameni, curioși să vadă cum pleacă o casă din loc.

Unii au remarcat faptul că sarcina era atât de mare, încât camionul părea să se turtească.

Ce plan are proprietarul


Casa îi aparține brokerului și investitorului Tim Brown, care a cumpărat-o în 2013 cu 2,6 milioane de dolari. El a mutat-o pe un teren care îi aparține și plănuiește să o transforme într-un imobil cu șapte locuințe. Pe locul rămas liber după acest transfer va fi ridicată o clădire cu 48 de apartamente.

Citește și: Viața în dubă. Cuplul care a cheltuit 45.000 de dolari pentru a transforma o mașină de marfă în casa ideală


Strămutarea casei a atras opinii diverse pe rețelele de socializare, îndeosebi pe Imgur și Reddit. Unii au fost nemulțumiți pentru că traficul a fost dat peste cap.

Alții au privit în mod pozitiv operațiunea, considerând că este un mod inteligent de a folosi spațiul citadin atât de rar și prețios.

Câțiva au și glumit pe acest subiect, cineva notând că era suficient să se folosească baloane, ca în filmul de animație "Up", pentru a ridica clădirea de pe pământ.

 

Foto: San Francisco Chronicle, Bored Panda

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod