Al Pacino vrea ca fiica sa să-şi schimbe numele de familie

Actorul în vârstă de 75 de ani este de părere că numele său celebru ar putea să-i dăuneze în carieră şi în viaţa personală fiicei sale Julie, în vârstă de 25 de ani.
Pacino crede că numele de familie ar putea să transforme pe fiica sa într-o ţintă pentru presă, punându-i şi piedici în carieră, având în vedere faptul că tânăra doreşte să-i calce pe urme şi să intre în lumea cinematografică, aspirând la profesia de producător de film.

"Ca tată, cred că ar fi mai bine pentru ea să-şi schimbe numele de familie, ca să nu poată fi identificată", a declarat actorul, potrivit femalefirst.co.uk

Actorul din "Scarface" mai are doi copii gemeni în vârstă de 14 ani, Anton James şi Olivia Rose, cu actriţa Beverly D'Angelo, dar aceştia au luat numele mamei de familie.

"Când mi-am început cariera, toţi erau pe urmele mele.
Purtam peruci şi eram urmărit pe străzi. Dar dacă cineva mă întreba dacă sunt eu, trebuia să le răspund că 'Da, sunt Al'. Ar fi fost ciudat să neg. De aceea i-am spus fiicei mele că poate ar fi mai bine să-şi schimbe numele, dar mi-a răspuns 'Sunt cine sunt'"
, a mai declarat actorul.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
31 Iulie 2015
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ana pe 3 Aug 2015, 08:33
    Limba romana e chinuita

    Dragi traducatori ai acestui articol, dragi corectori, unde ati fost la orele de limba romana? Cum adica "sa nu poata fi indentificata"? Verbul este "a IDENTIFICA". Mai mare rusinea, zau!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod